• Asirom și Junior Achievement România au oferit proiectul educațional Sensul banilor, pentru peste 3.000 de elevi de gimnaziu și profesorii lor, în anul școlar 2021-2022.
  • Proiectul propune soluții hibride pentru facilitarea accesului elevilor de gimnaziu la educație economică și financiară.
  • Proiectul Junior Achievement de educație financiară, Sensul banilor, are rolul nu doar de a îmbogăți cunoștințele economice și financiare ale elevilor de gimnaziu, ci și de a le dezvolta abilitățile, a le da încredere în ei și a-i inspira să adopte un comportament responsabil.

    În acest an școlar, proiectul și activitățile educaționale s-au derulat atât la clasă, cât și online, iar profesorii și elevii înscriși au avut acces gratuit, prin platforma JA InspireTM, la un kit de materiale educaționale pe teme de Educație economică și financiară, adaptat pentru nevoile de învățare ale elevilor de gimnaziu, care îmbină noțiuni teoretice esențiale cu exerciții și aplicații, exemple din viața reală.

    Prin intermediul activităților de tip learning by doing, elevii au putut înțelege concepte economice, rolul banilor în societate, consumul și economiile, au aflat cum să fie mai responsabili și să își gestioneze corect resursele, luând în același timp decizii raționale privind finanțele proprii, în funcție de potențiale riscuri. De asemenea, elevii au învățat despre inițierea unei afaceri proprii, cum să realizeze o planificare financiară simplă, dar și care sunt cele mai importante riscuri și potențiale soluții de depășire a lor.

    La ediția curentă a proiectului Sensul banilor au participat peste 3.000 de elevi, coordonați de profesori din 42 de instituții de învățământ, din 27 de localități din țară, din mediul urban, mic urban și rural.

    Participanții au apreciat conținutul educațional pentru exercițiile interactive disponibile, exemplele din viața reală legate de finanțe și explicațiile accesibile ale conceptelor.

    „Desfășurând proiectul Sensul banilor în școala la care predau, am constatat că elevii au reușit să înțeleagă diferite concepte economice, să identifice rolul banilor în societate și să își gestioneze corect resursele, luând decizii după propriile lor puteri. Utilizând stiluri de învățare diferite, copiii au fost atrași de acest curs devenind mult mai responsabili. Vă mulțumim!” – profesor Școala Gimnazială Principesa Elena Bibescu, Bârlad, jud. Vaslui

    „Elevii au fost interesați și încântați să afle lucruri noi despre bani, despre faptul că nu trebuie să cheltuim tot ce primim prin salariu sau alte activități legal desfășurate, că putem economisi și folosi într-un mod foarte plăcut economiile. Cred că elevii au înțeles cu adevărat sensul banilor.” – profesor Școala Gimnazială Tristan Tzara, Moinești, jud. Bacău

    „Proiectul Sensul banilor i-a învățat pe elevi să facă diferența între necesități și dorințe, despre prioritățile financiare, despre cum să-și planifice resursele financiare, despre riscuri, credite și dobânzi. Au schimbat impresii, păreri personale și au dezbătut cu colegii planul de afaceri personal.” – profesor Școala Gimnazială Nr.5, Galați

    ***

    Despre Asirom


    Asirom VIG este una dintre cele mai importante companii de asigurări de pe piață, cu o experiență de 30 de ani în România. Compania are o rețea națională de 140 de agenții, 1.500 de agenți activi și numeroși parteneri externi.
    Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 200 de ani de experiență în domeniul financiar și lider pe piața asigurărilor, atât în Austria, cât și în Europa Centrală și de Est. VIG gestionează 50 de companii de asigurări din 30 de țări și are peste 25.000 de angajați. Grupul are cel mai bun rating în indicele ATX pe piața bursieră austriacă și este, de asemenea, listat la Bursa de Valori din Praga.
    Pentru mai multe informații, vă rugăm să accesați www.asirom.ro.

    Despre Junior Achievement România

    Junior Achievement (JA) România, organizație nonprofit, a fost fondată în anul 1993 și este parte a JA Worldwide® USA și JA Europe. Junior Achievement este cea mai mare organizație internațională de educație antreprenorială, economică, financiară și STEM, de orientare profesională, sănătate și dezvoltare a abilităților pentru viață, programele sale fiind urmate în 40 de țări din Europa și peste 100 din lume.
    În România, programele JA de tip „learning by doing" și „project based” sunt urmate anual de peste 240.000 de elevi și studenți din peste 1.700 de instituții de învățământ și se desfășoară local în parteneriat cu Ministerul Educației, instituțiile de învățământ și comunitatea de afaceri. În 2022, organizația a urcat pentru a patra oară în Top 10 ONG uri din lume și a fost nominalizată la Premiul Nobel pentru Pace.
    Mai multe detalii sunt disponibile pe www.jaromania.org.