Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” prin Programul Național Cantus Mundi, cu sprijinul Companiei Naționale Loteria Română, a dotat cu materiale didactice pentru desfășurarea orelor de educație muzicală 20 de școli din mediul rural sau din zone defavorizate, în cadrul proiectului „Ora de muzică rămâne în orar”.

Kit-ul creat în perioada de desfășurare a proiectului conține: clopoței Thomann Rainbow Deskbells, boomwhackers BW-DG, metronom, culegeri de partituri și alte materiale didactice moderne, necesare desfășurării orelor de educație muzicală în condiții optime.

Toate aceste materiale didactice au ca scop perfecționarea experienței didactice la orele de educație muzicală și de cor din 20 de școli, care au fost selectate pe baza unor criterii de natură socială și geografică. Proiectul „Ora de muzică rămâne în orar” vizează totodată promovarea diversității, a toleranței în mediul școlar și incluziunea copiilor.

„Instrumentele muzicale primite în cadrul proiectului „Ora de muzică rămâne în orar” constituie baza oricărei școli în activitățile de educație muzicală instrumentală și sunt absolut necesare pentru ca orice oră de educație muzicală să se desfășoare corect, în timp ce copiii au o experiență educativă de calitate, distractivă, dinamică. De exemplu, practica instrumentală realizată cu ajutorul clopoțeilor muzicali reprezintă punctul de pornire pentru dezvoltarea abilităților muzicale, a gustului muzical și estetic. Oferirea lor reprezintă un real ajutor pentru profesori. Alături de resursele postate pe platforma Cantus Mundi, aceste instrumente oferă copiilor o viziune artistică asupra artei sunetelor, mult mai largă. Felicit inițiativa Programului Național Cantus Mundi!”
– a declarat Ana – Maria Rusu, Profesor de muzică, dirijor, formator Cantus Mundi.

Implementarea proiectului „Ora de muzică rămâne în orar” reprezintă un demers mai mult decât necesar în mediul rural și în zonele defavorizate, unde riscul abandonului școlar atinge cote îngrijorătoare. În aceste condiții, proiectul urmărește diminuarea barierelor care ar putea genera discriminare între elevi, prin crearea unui mediu în care toți elevii se pot dezvolta împreună armonios.

***
Programul Național Cantus Mundi
este cel mai mare program de integrare socială prin muzică din România, inițiat de reputatul dirijor Ion Marin și derulat cu implicarea Corului Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin”. După 10 ani de activitate, programul reunește sub umbrela sa un număr impresionant de peste 1.680 de coruri. Peste 60.000 de copii și tineri, alături de dirijorii lor, participă la promovarea cântului coral pe întreg cuprinsul țării, depășind barierele legate de etnie, condiție socială și capacități fizice sau psihice, construind astfel nuclee culturale complexe, atât de necesare pentru revitalizarea societății noastre.

Loteria Română
este una dintre cele mai vechi instituţii româneşti, care a sărbătorit anul acesta 115 ani de activitate, fiind înfiinţată în 1906, în scop social, pentru a sluji interesul public şi naţional. În toată această perioadă, indiferent de vremuri şi de provocările fiecărei etape din istoria sa, Loteria Română şi-a onorat misiunea importantă de a contribui la finanţarea obiectivelor de interes public naţional, prin oferirea de jocuri responsabile, la cele mai înalte standarde de securitate şi integritate, care să îndeplinească cerinţele şi aşteptările jucătorilor. Compania Naţională Loteria Română S.A. desfăşoară activitate de interes public în domeniul jocurilor de noroc şi are calitatea de unic organizator, pe întreg teritoriul ţării, pentru jocurile de tip loto. În prezent, cea mai mare parte din profitul net este direcţionată către bugetul de stat, sub formă de dividende. De asemenea, 2% din încasările companiei merg către Fondul Cultural Naţional, din care se finanţează proiecte ce susţin creaţia contemporană românească şi valorizarea patrimoniului.