Peste 800 de elevi din mediul rural au condiții de igienă mai bune în școli și acces la educație de mediu și pentru igienă

 

Proiectul WASH@Schools – Building a Better Life a ajuns la final, odată cu încheierea componentei de educație sanitară și de mediu care a vizat peste 800 de școlari din județul Prahova. Totodată, elevii beneficiază din acest an școlar de grupuri sanitare renovate, precum și de infrastructură de colectare separată a deșeurilor pe 2 fracții (hârtie și pet/plastic + metal). Prin această intervenție, proiectul finanțat de Fundația Coca-Cola în cadrul New World Program și implementat de Asociația CSR Nest a contribuit la îmbunătățirea condițiilor sanitare și de igienă adecvată pentru elevii din 7 școli din comunitățile rurale Inotești, Parepa-Rușani, Cioceni, Gherghița, Provița de Sus, Valea Plopului și Cărbunești.
 

Astfel, Şcoala cu clasele I-VIII Inoteşti, Școala Gimnazială Parepa-Rușani, Școala Gimnazială Gherghița, Școala Gimnazială "Mitropolit Pimen Georgescu" Provița de Sus, Școala Gimnazială Valea Plopului, Şcoala Gimnazială Cărbuneşti și Școala Gimnazială Cioceni au beneficiat de lucrări de renovare sau modernizare, după caz, a grupurilor sanitare, respectiv înlocuirea toaletelor și a chiuvetelor, schimbarea gresiei și a faianței degradate precum și schimbarea ușilor nefuncționale ale grupurilor sanitare. De asemenea, în curtea fiecărei școli a fost montat câte un tanc de stocare a apei pluviale cu o capacitate de 1.500 de litri. În acest fel, s-au creat premisele ca școlile incluse în proiect să devină mai eficiente în ceea ce privește consumul de apă.
 

Rezultatele WASH@Schools – Building a Better Life sunt cu atât mai relevante cu cât, la nivel național, sunt înregistrate 18.000 de clădiri ce aparțin instituțiilor de învățământ, ocupând o suprafață totală construită de peste 16,6 milioane metri pătrați, din care doar 15% a fost renovată până în 2020, potrivit datelor cuprinse în Strategia Națională de Renovare pe Termen Lung (noiembrie 2020).
 

Proiectul WASH@Schools – Building a Better Life a conținut și o componentă de informare și conștientizare pentru populația din cele 7 comunități beneficiare, precum și de activități educaționale derulate în școlile incluse în proiect. Astfel, într-o primă fază, cu sprijinul primăriilor din cele 7 comunități, voluntarii Asociației CSR Nest au derulat o campanie de conștientizare și informare privind importanța practicării unei igiene adecvate și a unei colectări corecte a deșeurilor în vederea reciclării în rândul populației din comunitățile de intervenție.
 

Proiectul a continuat cu o nouă fază în luna decembrie, care a inclus activități de educație în rândul celor peste 800 de elevi, prin intermediul cărora aceștia au aflat despre modalitățile de practicare și beneficiile unei igiene personale adecvate și ale unei colectări corecte a deșeurilor în vederea reciclării.„Renovarea grupului sanitar din școală s-a dovedit a fi o investiție extrem de benefică. Această renovare nu a îmbunătățit doar aspectul estetic al școlii, ci a contribuit semnificativ, alături de partea educațională, la promovarea igienei și sănătății elevilor și personalului didactic. Au fost eliminate sursele de umiditate și miros neplăcut ceea ce a condus la o mai mare siguranță igienico-sanitară. Acum elevii și personalul școlii beneficiază de un mediu mult mai curat, sigur, dar și plăcut vizual.” - Valentina-Mirela Mirtan, Director Profesor la Școala Gimnazială Gherghița.
 

“Impactul proiectului WASH@Schools – Building a Better Life are o dublă valență. Pe de o parte a răspuns unei nevoi reale de îmbunătățire a infrastructurii sanitare – situație cu care încă se confruntă multe școli din România. Pe de altă parte a reușit, prin deschiderea și cu sprijinul autorităților locale din comunitățile de intervenție, să coaguleze un efort comun de îmbunătățire a condițiilor de viață și de educație pentru elevii celor 7 școli din mediul rural. Acest proiect este dovada clară că doar prin colaborarea dintre mediul privat, mediul public și societatea civilă se pot implementa inițiative care duc la binele comunitar” – Anda Sebesi, Director de Comunicare la Asociația CSR Nest.

 

WASH@Schools – Building a Better Life, finanțat de Fundația Coca-Cola în cadrul New World Program și implementat de Asociația CSR Nest, se înscrie în demersurile de sustenabilitate ale Sistemului Coca-Cola în România, reunite în cadrul platformei După Noi.

 

***

 

Despre Global Water Challenge

Global Water Challenge (GWC), în parteneriat cu Fundația Coca-Cola, gestionează New World Program, o platformă gândită să încurajeze societatea civilă să genereze soluții inovative, incluzive și sustenabile în sprijinul implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) stabilite de Națiunile Unite. Înființat în anul 2014, portofoliul de programe al GWC implementate alături de parteneri contribuie la mai multe Obiective de Dezvoltare Durabilă: ODD 5 – Egalitatea de gen; ODD 6 – Apă curată și igienă; ODD 12 – Consum și producție responsabile; ODD 13 – Acțiune climatică; ODD 14 – Viața din ape; ODD 17 – Parteneriate pentru implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă.

 

Implicarea Global Water Challenge a avut un impact semnificativ reflectat în:

  • Crearea unor comunități mai reziliente prin implementarea a 100 de proiecte în 26 de țări din regiuni defavorizate ale globului;
  • Atingerea unui număr de 800.000 de beneficiari direcți ai programelor cu componentele WASH și deșeuri, și a unui număr de 8,3 milioane de beneficiari ai campaniilor de conștientizare pe aceste teme;
  • Prin intermediul unor proiecte locale relevante, femeile au beneficiat de programe de dezvoltare a abilităților antreprenoriale și și-au înființat propriile afaceri, tinerii au devenit agenți ai schimbării, iar comunitățile au ajuns să gestioneze și să adreseze mai bine nevoile în materie de apă și igienă;
  • Atingerea unui impact foarte mare în comunități, prin intermediul unei rețele de peste 65 de parteneri locali și parteneri internaționali din mai multe sectoare de activitate.

Pentru mai multe detalii despre Global Water Challenge, vă rugăm vizitați https://globalwaterchallenge.org/newworld/.

 

Despre Fundatia Coca-Cola

Fundația Coca-Cola reprezintă ramura filantropică globală a Companiei Coca-Cola. Încă de la începuturile sale în 1984, Fundația a acordat peste 1 miliard de dolari în granturi și subvenții pentru sprijinirea inițiativelor dedicate construirii și dezvoltării de comunități sustenabile în întreaga lume. Pentru mai multe informații despre Fundația Coca-Cola vă invităm să accesați www.coca-colacompany.com/our-company/the-coca-cola-foundation.

 

Despre Asociația CSR Nest

Asociația CSR Nest este o organizație neguvernamentală înfiinţată în anul 2010, cu scopul de a promova responsabilitatea socială în rândul societăţii civile şi al companiilor. Din 2016, organizația și-a stabilit ca direcție strategică protejarea mediului, prin promovarea unui comportament responsabil față de mediu, printr-o serie de programe educaționale la nivel național adresate cetățenilor precum și prin implicarea acestora în acțiuni de ecologizare. În ultimii 5 ani, asociația a implementat proiecte de sustenabilitate care se subsumează conceptului de ESG pentru peste 25 de companii multinaționale și românești și a lucrat cu peste 20 de autorități locale din toate regiunile țării pentru proiecte de dezvoltare comunitară durabilă. În plus, contribuie la îmbunătățirea impactului pe care îl au ONG-urile în societatea din România, prin implementarea de proiecte de dezvoltare organizațională. Pentru mai multe detalii despre Asociația CSR Nest, vă rugăm vizitați www.csrnest.ro.