Armand Domuța, Restart Energy: „Costul de producție a energiei solare pentru o centrală nouă care necesită și amortizarea investiției este de două ori mai mic decât costul de producție a unei centrale pe cărbune deja amortizată”

Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală, anunță semnarea unui contract în valoare de peste 1 milion de euro cu firma Florea Grup, pentru instalarea unor fotogeneratoare voltaice cu o putere cumulată de 1.740 kWp.

Proiectul presupune instalarea a 3.867 de panouri fotovoltaice, pe o suprafață de 9.866 mp, pe acoperișul fabricilor Petra Pavaje din patru locații: Alba Iulia, Ploiești, Arad și Roman. Generatorul fotovoltaic va produce 45.775 MWh în următorii 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de 5.149.725 euro. Astfel, investiția companiei în valoare de peste 1 milion de euro va fi amortizată în mai puțin de 5 ani.

Investiția urmărește acoperirea a 23% din necesarul de energie al Florea Grup și presupune o reducere a amprentei emisiilor de carbon ale companiei cu 15.775 tone și a deșeurilor radioactive cu 150 kg.

 
„Sistemele fotovoltaice sunt o soluție convenabilă și sigură de eficientizare a costurilor operaționale. Un astfel de sistem produce energie verde pe o perioadă lungă de timp cu costuri minime de întreținere. De altfel, sistemele fotovoltaice sunt atât de competitive încât costul de producție a energiei solare pentru o centrală nouă care necesită și amortizare este de două ori mai mic decât costul de producție a unei centrale pe cărbune deja amortizată”, spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy

„Mottoul diviziei de prefabricate este ”În armonie cu natura”. Am ales acest slogan pe baza a ceea ce am făcut, iar acest angajament îl păstrăm în toate practicile noastre. Așa cum spunea Henry Ford, nu poți să construiești o reputație pe baza a ceea ce dorești să faci, ci pe baza la ceea ce ai făcut. Încă de la început, proiectele noastre s-au orientat spre reducerea amprentei pe care o aveam asupra mediului. Căutăm mereu moduri de a ne optimiza activitatea din punct de vedere energetic. De la schimbări mici, cum ar fi reducerea consumului de plastic în hotelurile pe care le deținem, la proiecte mari, ca aceste parcuri fotovoltaice, fiecare schimbare în bine este un pas înainte. Produsele Petra Pavaje au un impact minim asupra mediului, oferind astfel posibilitatea clienților să aducă un beneficiu mediului chiar și atunci când iau decizia de achiziție a pavajelor pentru curțile lor. Dacă fiecare participant la economie o să își aducă aportul la această schimbare, se va crea un efect al bulgărelui de zăpadă care va avea un impact de amploare asupra mediului,” spune Marcel Florea, Director General Florea Grup.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali.

În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26.

În luna septembrie 2021, după 4 ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacționare directă între participanți a atributelor de mediu și a energiei regenerabile, www.redplatform.com.

De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăță o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acțiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă și se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obține echivalentul în bani. În același timp, o companie poate obține credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienții lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanțe de cumpărare.








***
Restart Energy este un furnizor independent de energie electrică, cu capital mixt românesc-american, înființat în 2015 la Timișoara. Restart Energy are peste 40.000 de clienți persoane fizice și aproximativ 5.000 de clienți corporate. Compania are operațiuni în România și Serbia.


Înființată în anul 1996 ca o afacere de familie, Florea Grup este una dintre cele mai mari companii din Transilvania, având o cifră de afaceri cumulată de peste 200 de milioane de lei și mai mult de 700 de angajați. Florea Grup este una dintre cele mai importante companii producătoare de prefabricate din beton, betoane, mixturi asfaltice, agregate de carieră și agregate minerale. Compania este activă și în domeniul distribuției de carburanți, industriei hoteliere, construcțiilor civile și industriale.