REWE România și Habitat for Humanity au contribuit la împlinirea visului de o viață a trei familii din județul Bacău, acela de a avea o locuință decentă și călduroasă, în care copiii lor să crească în siguranță. Pe 16 iulie, cele trei familii au primit cheia noului cămin în cadrul evenimentului „VOLUNTARI pentru o cauză”, care a avut loc în curtea noii case, în prezența voluntarilor și a autorităților implicate în proiect.
REWE România a sponsorizat, în perioada februarie-iunie 2016, construcția unui triplex în complexul Habitat din Moinești. 250 de angajați ai companiei, familiile-beneficiar, dar și voluntari internaționali ai Habitat for Humanity, au participat activ la construcția triplexului, în perioada aprilie-iunie 2016.
REWE România și-a luat angajamentul de a oferi comunităților în care activează resurse sustenabile ce pot îmbunătăți calitatea vieții și de a crea șanse reale pentru un viitor mai sigur și mai bun.
De 40 de ani, Habitat for Humanity a construit și reabilitat la nivel global peste 1 milion de locuințe, iar prin toate programele derulate a ajutat peste 6,8 milioane de persoane. În România, organizația a reușit să schimbe și să îmbunătățească viața a peste 64.000 de persoane prin construcții noi, reabilitări și renovări, asistență tehnică, campanii pentru prevenirea dezastrelor și training-uri de eficiența energetică.
Familiile Vrânceanu, Bănică și Curelaru se bucură de acum de căldura și siguranța unui nou cămin.
„Acest proiect a reprezentat singura noastră șansă de construire a unui viitor mai bun și mai sigur pentru copiii noștri. Cu ajutorul REWE România, al autorităților și al voluntarilor Habitat for Humanity avem acum oportunitatea de a ne începe viețile de la zero, într-un mediu sigur și cald, în care copiii noștri se pot dezvolta frumos și sănătos”, a declarat Mihaela Vrânceanu, beneficiar al programului Habitat for Humanity.
***
Despre Grupul REWE
Despre Grupul REWE
Grupul REWE este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de comerț și turism din Germania și Europa. Fondat în 1927, în prezent, Grupul REWE are 10.000 de magazine și 232.000 de angajați în 20 țări europene. În 2015, în Germania, Grupul REWE avea 10.000 de magazine, 226.000 de angajați și o cifră de afaceri de 38 miliarde de euro. În România, rețeaua REWE numără 185 de magazine (177 de magazine Penny Market și 8 magazine XXL Mega Discount).
Despre Habitat for Humanity România
Habitat for Humanity este o organizație non-profit prezentă în 70 de țări cu misiunea de a eradica locuirea sărăcăcioasă. Habitat for Humanity România construiește, reabilitează, oferă consultanță, suport tehnic și derulează programe de eficiență energetică și de prevenție și răspuns la dezastre pentru grupuri vulnerabile. În România este de 20 ani, timp în care a ajutat peste 64,000 de oameni să aibă un loc mai bun în care să trăiască. Peste 30,000 de voluntari, internaționali și din companiile românești, au muncit până acum pe șantierele organizației. www.habitat.ro