• în satele ieșene și la Huși, Bârlad, Pașcani și Târgu Neamț, 48 de școli din mediul rural au beneficiat de tratament stomatologic mobil -

 

Pe durata anilor școlari 2021-2022 și 2022-2023, 1312 de elevi de la 48 de școli ieșene din mediul rural și din Huși, Bârlad, Pașcani și Târgu Neamț au beneficiat de tratament în cabinetul stomatologic școlar mobil al asociației Merci Charity, cu sprijinul Kaufland România.
 

Afecțiunile cavității orale au consecințe asupra întregului organism: digestie, funcționarea inimii, sarcină și alăptare și reprezintă potențiali factori declanșatori ai unor forme de cancer. Prevenirea acestora este esențială pentru o dezvoltare normală a unui copil.
 

Pentru 1 din 2 copii din ciclul primar, prima vizită la dentist a avut loc în cabinetul stomatologic mobil, abia la 8, 9 sau 10 ani. Alți copii nu pot ajunge la medicul stomatolog pentru că familia nu are bani, nu există un cabinet stomatologic în apropierea satului unde locuiesc, din lipsa educației pentru sănătate orală a familiei sau din lipsa accesului la informații care țin de drepturile copiilor din România la asistență stomatologică gratuită într-un cabinet în contract cu casa de asigurări.
 

Simona Moaca, învățătoare de la Școala Gimnazială „Principesa Elena Bibescu” din Bârlad a declarat: „Eu cred că oricât de mult ne dorim să existe un cabinet școlar în fiecare școală, nu cred că este și realizabil. Această caravană vine în ajutorul acelor copii unde           într-adevăr nu se poate ajunge altfel și care chiar au nevoie. Sunt convinsă că în mediul rural sunt copii care vor vedea un cabinet stomatologic doar prin această caravană.”
 

În plus, cabinetul stomatologic mobil a fost și un laborator de practică pentru studenții la stomatologie ieșeni. Pe durata celor doi ani de proiect, 66 de medici și studenți la stomatologie ieșeni au făcut 2.780 de ore de voluntariat.

 

„Mă bucur că există proiectul Zâna Merciluță și că reușește să ofere ajutor persoanelor care au atât de mare nevoie de el. Simt că m-am schimbat mult participând la acțiunile de voluntariat și că m-am dezvoltat atât ca viitor medic stomatolog, cât și în plan personal”, a declarat Ramona Elena Constantin, studentă la medicină dentară, voluntar din județul Iași.

 

Proiectul susținut de Kaufland România a venit în sprijinul a 1312 de copii din mediul rural cu vârsta între 6 și 14 ani, scopul fiind asigurarea accesului la tratament stomatologic pentru toți copiii din comunele marginalizate din județul Iași și localitățile Huși, Bârlad, Pașcani și Târgu Neamț prin infrastructura medicală mobilă.
 

În 2022, cu sprijinul Kaufland, am pilotat mecanismul de asistență stomatologică preventivă prin cabinet stomatologic școlar mobil care deservește concomitent mai multe școli și rezultatele au fost cele așteptate. În anul 2023 am continuat să oferim asistență stomatologică în comunele marginalizate din judetul Iași și am extins accesul la servicii medicale în sistem mobil și în localitățile Huși, Bârlad, Pașcani și Târgu Neamț.
 

„Noi, la Kaufland România, credem că implicarea face diferența și suntem alături pentru a asigura copiilor din mediul rural dreptul la sănătate și o viață mai bună”, a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România. 
 

Este nevoie să continuăm extinderea serviciului către toate comunele marginalizate din judetul Iași și împrejurimi pentru a rezolva o problemă publică importantă și pentru a crește calitatea vieții rezidenților.
 

„Dorim să mulțumim întregii echipe pentru profesionalism și mai ales pentru caracterul uman de care au dat dovadă. Acest lucru înseamnă enorm pentru copilașii de la noi de la școală deoarece au putut vedea și o altă față a societății care îi poate sprijini, susține, ajuta și educa pentru viitor. Prin acest proiect s-a înlăturat teama celor mici de medici, de halate albe și au putut afla pe pielea lor că medicina și știința nu trebuie să mai doară în acest mileniu. Elevele noastre au fost încântate de prezența doamnelor doctor care au efectuat tratamentele stomatologice și cred că o mare parte dintre acestea au fost inspirate să-și caute o meserie curată și care să le aducă satisfacție”, a declarat doamna Alexandra-Diana Pîrău, director adjunct la Școala Gimnazială Ciorteşti, județul Iași.
 

Prin proiectul pilot derulat în 2022 și prin continuarea acestuia și în anul 2023, am validat soluția viabilă pentru tratament stomatologic pentru copii din mediul rural: cabinetul stomatologic școlar mobil a deservit mai multe școli rurale din comunități marginalizate concomitent și a rezolvat probleme de infrastructură prin:
 

  • asigurarea de asistență stomatologică în sistem mobil
  • și de resursă umană prin mobilizarea medicilor și studenților ieșeni prin  cel mai mare program de voluntariat în medicina dentară Eu. Voluntar.
     

După acești doi ani în care asociația a testat, validat și implementat soluția mobilă de tratament stomatologic pentru copii de la școli din mediul rural, asociația este în punctul în care are „rețeta” pentru tratament stomatologic pentru populația din mediul rural, soluție prin care evită acele situații în care se închid școli din lipsa copiilor, lipsesc stomatologi care să profeseze în mediul rural, nu sunt resurse pentru a construi câte un cabinet în fiecare comunitate, mobilitatea resurselor umane și a echipamentelor fiind cheia.
 

„Consider că în România este necesară prioritizarea măsurilor de profilaxie orală și îndrumarea oamenilor spre prevenție pentru a evita necesitatea unor tratamente complexe. Astfel, acțiunea de tratament stomatologic mobll, desfășurată în mediul rural, vine ca un punct de plecare în educarea copiilor și încurajarea acestora privind importanța menținerii unei igiene orale corespunzătoare și a unui zâmbet frumos și sănătos”, a declarat dr. Alexandra Măgurean, medic rezident ortodonție și ortopedie dento-facială.
 

Pe durata celor doi ani de proiect, 5000 de copii au beneficiat de consultație și pachet cu produse de profilaxie orală iar 1312 copii au beneficiat de tratament stomatologic prin intermediul cabinetului stomatologic mobil.
 

Au fost realizate 8546 manopere stomatologice: 1312 consultații dentare, 959 obturații coronare sau plombe, 3603 sigilări dentare, 1247 fluorizări dentare, 1278 periaje profesionale, 73 detartraje, 74 extracții dentare ale dinților temporari mobili.
 

Deși echipa cabinetului stomatologic școlar mobil și-a propus să deservească concomitent 20 școli din mediul rural, a reușit să sprijine 48 de școli*.
 

Un rezumat al acțiunilor de asistență stomatologică susținute în anul 2023 poate fi vizionat aici: https://www.youtube.com/watch?v=O6vXPdw-F-M&t=4s

 

*Instituțiile de învățământ beneficiare de tratament stomatologic prin cabinetul stomatologic școlar mobil 1.Școala Gimnazială Oțeleni, sat Oțeleni, comuna Oțeleni

2. Școala Primară Hândrești, sat Hândresti, comuna Oțeleni

3. Liceul Teoretic Lascar Rosetti, sat Răducăneni, comuna Răducăneni

4. Școala Primară Trestiana, sat Trestiana, comuna Răducăneni

5. Școala Gimnazială Roșu, sat Roșu, comuna Răducăneni

6. Școala Primară Bâzga, sat Bâzga, comuna Răducăneni

7. Școala Gimnazială Ciortești, sat Ciortești, comuna Ciortești

8. Școala Primară Șerbești, sat Șerbești, comuna Ciortești

9.Școala Gimnazială Rotaria, sat Rotaria, comuna Ciortești

10. Școala Gimnazială Coropceni, sat Coropceni, comuna Ciortești

11. Școala Gimnazială Costuleni, sat Costuleni, comuna Costuleni

12. Școala Primară Hilița, sat Hilița, comuna Costuleni

13. Școala Primară Cozia, sat Cozia, comuna Costuleni

14. Școala Gimnazială Covasna, sat Covasna, comuna Costuleni

15. Școala Profesională Nicolae Bălăuță, sat Șcheia, comuna Șcheia

16. Școala Ștefan Cel mare Dancu, sat Dancu, comuna Holboca

17. Școala Profesională Focuri, sat Focuri, comuna Focuri

18. Școala Profesională Coarnele Caprei, sat Coarnele Caprei, comuna Coarnele Caprei

19. Școala Primară Coarnele Caprei, sat Coarnele Caprei, comuna Coarnele Caprei

20. Școala Primară Arama, sat Arama, comuna Coarnele Caprei

21. Școala Gimnazială ,,Petru Anghel'' , comuna Probota

22. Școala Gimnazială Ciurea - sat Ciurea, comuna Ciurea, județul Iași

23. Școala Gimnazială Nr.1 Picioru Lupului - sat Picioru Lupului, comuna Ciurea, județul Iași

24. Școala Primară numărul 2 Slobozia - sat Slobozia, comuna Ciurea, județul Iași

25. Școala Primară Hlincea - sat Hlincea, comuna Ciurea, județul Iași

26. Școala Gimnazială "Comandor Alexandru Cătuneanu" Dumbrava - sat Dumbrava, comuna Ciurea, județul Iași

27. Școala Gimnazială Hadâmbu - sat Hadâmbu, comuna Mogoșești, județul Iași

28. Școala Gimnazială Mânjești - sat Mânjești, comuna Mogoșești, județul Iași

29. Școala Gimnaziala Budești - sat Budești, comuna Mogoșești, județul Iași

30. Școala Profesională Mogoșești - sat Mogoșești,comuna Mogoșești, județul Iași

31. Școala Primara numărul 2 Sud -  sat Mogoșești. comuna Mogoșești, județul Iași

32. Școala Gimnazială Rediu (structura Horlești) - sat Horlești, comuna Rediu, județul Iași

33. Centrul de zi ,, Sfântul Stelian " – sat Ciurea, comuna Ciurea, județul Iași

34. Centrul de zi , Sfântul Nicolae " - sat Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, județul Iași

35. Centru de zi ,, Dumbrava Minunată " - sat Dumbrava, comuna Ciurea, județul Iași

36. Centru de zi ,, Scufita Roșie " - sat Picioru Lupului, comuna Ciurea, județul Iași

37. Școala Gimnazială ,,Anastasie Panu" - Huși, județul Vaslui

38. Școala Gimnazială " Principesa Elena Bibescu" - Bârlad, județul Vaslui

39. Școala Gimnazială "Constantin Erbiceanu " Erbiceni -  sat Erbiceni,  comuna Erbiceni, județul Iași

40. Școala Gimnazială "Constantin Palade "Totoești - sat Totoești, comuna Erbiceni, județul Iași

41. Școala nr 1 Bîrlești -  sat Bîrlești, comuna Erbiceni, județul Iași

42.Școala Gimnazială Slobozia, structura Schitu Stavnic – sat Schitu Stavnic, comuna Voinești, județ Iași

43.Școala Gimnazială “Mihai Codreanu” - orașul Iași, județ Iași

44.Școala Gimnaziala “Dimitrie Sturdza”, structura Hărpășești, comuna Popești, județul Iași

45.Școala Profesională Oglinzi - satul Oglinzi, comuna Răucești, județul Neamț

46.Grădinița cu Program Normal Lunca Cetățuii - sat Lunca Cetățuii, comuna Ciurea, județul Iași  

47.Școala Gimnazială Șiretel -comuna Șiretel, județul Iași (structura Siretel si structura Humosu)

48.Școala Gimnazială Heleșteni – com. Heleșteni, județ Iași (structurile Heleșteni și Oboroceni).

 

                                                                       ***

Primul cabinet stomatologic școlar mobil din regiunea Moldovei (2023):

https://www.youtube.com/watch?v=O6vXPdw-F-M&t=4s

 

***

Despre asociația Merci Charity

​Merci Charity Boutique este o organizație non-profit fondată în 2012 al cărei scop este sprijinirea cauzelor umanitare prin proiecte de sănătate și educație pentru copii cu probleme medicale și sociale. Asociația deține două cabinete stomatologice mobile și a contribuit la crearea legislației pentru înființarea, organizarea și autorizarea cabinetelor medicale mobile din România. În 2019, asociația a fost distinsă cu premiul pentru inovație în sănătate “The Anthony Vavasis Innovation Award in Mobile Healthcare”, USA.

 

Despre Kaufland România

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu 1.500 de magazine în 8 țări, 148.000 de angajați și o rețea de 174 de magazine în România. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland. Crezul companiei constă în ideea că lumea poate fi un loc mai bun prin implicarea fiecăruia, de aceea, în 2018, Kaufland a dezvoltat platforma „Implicarea face diferența”, sub umbrela căreia sunt comunicate toate acțiunile de responsabilitate socială. Cea mai mare parte a proiectelor CSR ale companiei sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari. Pentru mai multe detalii vizitați www.kaufland.ro. 

Pentru mai multe informații, vă rugăm contactați: presa@kaufland.ro