Două companii își unesc forțele pentru a combate risipa în industria frumuseții: startup-ul românesc de impact bonapp.eco, lansat numai cu patru luni în urmă, și Yves Rocher, un lider în industria beauty, cu o prezență de peste 20 de ani în România. Până acum, șase magazine Yves Rocher s-au alăturat rețelei bonapp.eco în București. Parteneriatul urmează să se extindă și în alte magazine Yves Rocher din România. Produsele Yves Rocher care mai au câteva luni până la data expirării pot fi achiziționate acum din unele dintre magazinele companiei din București. Prin aplicația mobilă bonapp.eco, prețurile sunt cu cel puțin 60% mai mici.
„Prin parteneriatul nostru cu Yves Rocher România, o companie care are 44 de magazine în țară, ne extindem lupta împotriva risipei asupra unei noi categorii de produse – frumusețe și cosmetice. Suntem entuziasmați să susținem Yves Rocher în reducerea surplusului de produse. Cu acest parteneriat nou și captivant, baza noastră de utilizatori aflată în creștere poate achiziționa acum produse de frumusețe care se aproprie de data expirării, la un preț redus. Indiferent dacă ne luptăm cu risipa alimentară sau cosmetică, valorile noastre rămân aceleași: suntem hotărâți să transformăm provocările de mediu și economice cauzate de surplusul de produse într-o oportunitate sustenabilă de afaceri în folosul tuturor. Mai mult ca niciodată, soluția noastră apare ca o victorie pentru consumatori, o victorie pentru comercianți și o soluție pentru planetă”, declară Grégoire Vigroux, co-fondatorul bonapp.eco.
Andreea Ivan, Manager General al Yves Rocher România a declarat: „La Yves Rocher, credem în impactul pozitiv al naturii asupra stării noastre de bine. Când suntem conectați cu natura, contribuim la construirea unei lumi mai dedicate celor din jur și mediului. Acum, mai mult ca niciodată, trebuie ca fiecare dintre noi să treacă la acțiune. 100% din produsele noastre sunt concepute pentru a reduce impactul asupra mediului înconjurător, reducem din ce în ce mai mult greutatea ambalajelor produselor (mai puțin plastic, mai puțină hârtie). Din octombrie 2020, toate sticlele noastre sunt realizate din 100% plastic reciclat. Ambiția brandului este să fie neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon în toate activitățile sale din locul său de origine, La Gacilly, Franța, până în 2025. Suntem prima companie internațională de cosmetice care face o astfel de mișcare. Parteneriatul cu bonapp.eco înseamnă pentru noi un alt angajament important ce țintește spre a reduce orice risipa posibilă a cosmeticelor în surplus.”

La doar patru luni de la lansare, aplicația bonapp.eco a fost descărcată de peste 30.000 de utilizatori. Până acum, startup-ul a salvat de la risipă peste 3.000 de pachete cu mâncare în București.
Disponibilă pe iOS și Android, bonapp.eco este o aplicație mobilă care combate risipa. Prin aceasta, consumatorii economisesc între 40% și 80% când achiziționează alimente și, de acum încolo, și produse de frumusețe. Peste 150 de parteneri sunt afiliați bonapp.eco, majoritatea magazine alimentare, restaurante, benzinării, patiserii, cafenele, hoteluri și magazine de frumusețe.
Startup-ul românesc bonapp.eco a fost lansat în noiembrie 2021, iar la două luni de la lansare a strâns o investiție de început în valoare de 800.000 EUR pentru a se extinde în afara Bucureștiului. În prezent, compania angajează echipe de vânzări, precum și City Managers, în Cluj, Timișoara și Iași, în timp ce angajările în Europa de Est vor începe mai târziu în acest an.
***
Yves Rocher operează în peste 90 de țări, cu 3000 magazine în întreaga lume ce deservesc peste 30 de milioane de consumatori, cu un sortiment de produse de 1000 de referințe. Yves Rocher iese în evidență printr-un model de business unic în lume: acesta controlează 100% din procesul de producție, de la cultivarea plantelor, recoltarea lor, extragerea ingredientelor active și integrarea acestora în produsul final, ceea ce ne permite propunerea produselor accesibile, dar și reducerea amprentei de carbon. Pasionați și dedicați, cercetătorii Yves Rocher au dezvoltat o înțelegere profundă asupra naturii și ecosistemelor, alimentați de credința că frumusețea pielii începe prin alegerea ingredientelor active, derivate din plante crescute cu respect pentru biodiversitate.
Ambiția brandului este de a acționa în armonie cu natura, asemenea plantelor și copacilor. Această viziune, dedicată frumuseții femeilor, a ghidat dintotdeauna brandul, fiind pilonul conceptului Cosmétique Végétale®. ®Marcă înregistrată de Yves Rocher în Franța.
În La Gacilly, Franța, marca Yves Rocher deține 60 de hectare și plante crescute în sistemul Agriculturii Biologice. Aici înfloresc acele specii care devin ulterior ingredientele active din formulele produselor companiei.
Designul produselor Yves Rocher este ecologic, bazat pe ingrediente de origine vegetală, iar ambalajele sunt concepute cu o abordare 100% ecologică. Astfel, începând din octombrie 2020, toate flacoanele care ies din fabricile Yves Rocher sunt compuse din plastic 100% reciclat și reciclabil