În preajma Zilei Naționale a Sustenabilității sărbătorită pe 27 octombrie, peste 120 de studenți din domeniul construcțiilor și gestionării resurselor vor participa la o serie de vizite educaționale organizate de compania Inoveco în cadrul Proiectului CMID Roești, județul Vâlcea.

 

Inoveco este o companie de construcții și gestionare a resurselor, care se implică în formarea tinerei generații de constructori prin organizarea unei serii de evenimente educaționale planificate în perioada octombrie - noeimbrie, pentru a oferi studenților o perspectivă detaliată asupra proiectului Centrului de Management Integrat al Deșeurilor (CMID) Roești, județul Vâlcea. La prima vizită care a avut loc în 20 octombrie 2023, au participat 28 de  studenți de la Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB), care au fost însoțiți de profesorii lor: Șef Lucrări Ioan Boti de la Facultatea de Hidrotehnică și Șef Lucrări Ungureanu Constantin de la Facultatea de Geodezie.

 

Proiectul CMID Roești reprezintă un angajament ferm pentru gestionarea deșeurilor într-un mod eficient și durabil. Prin intermediul celei de-a doua faze a Programului Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014 - 2020, proiectul vizează crearea unei facilități centrale de gestionare a deșeurilor, inclusiv o stație de sortare, depozit conform și stație de tratare mecanică și biologică (TMB) în Roesti, județul Vâlcea. Proiectul este un efort complex care implică aspecte legate de mediu, tehnologie de vârf și parteneriate solide pentru a oferi o soluție completă de gestionare a deșeurilor.

 

Prima vizită a constat într-o prezentare exhaustivă a proiectului, realizată de Ing. Cornel Naic, Manager de Proiect CMID Roești. Studenții au avut ocazia de a explora toate aspectele complexe ale proiectului: de la depozitarea corectă a deșeurilor, până la tratarea mecano-biologică (TMB) în Roesti, județul Vâlcea. 

 

Suntem încântați să deschidem porțile proiectului nostru pentru tinerii entuziaști și să împărtășim cu ei pasiunea noastră pentru dezvoltarea durabilă și pentru inovație. Educația joacă un rol vital în construirea unui viitor mai bun, iar aceste vizite educaționale sunt parte integrantă a angajamentului nostru de a sprijini dezvoltarea viitoarelor generații de lideri în domeniul gestionării deșeurilor și construcțiilor sustenabile," a declarat Inginerul Cornel Naic.

 

Următoarea vizită va avea loc pe 30 octombrie, unde compania va găzdui un grup de studenți de la Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din București, oferindu-le o oportunitate similară de a explora complexitatea proiectului CMID Roești.

 

Aceste evenimente educaționale reflectă angajamentul Inoveco de a promova educația în domeniul gestionării resurselor și a construcției sustenabile. Compania crede că investiția în viitoarea generație de profesioniști este esențială pentru crearea unui viitor mai bun și mai durabil.

 

Pentru mai multe informații despre proiectul CMID Roesti și activitățile educative planificate, vă rugăm să ne contactați la marketing@inovecoexpert.ro .

 

Despre Inoveco:

INOVECO SRL, înființată în 1993 ca o companie privată, furnizează soluții inteligente pentru diferite domenii de activitate: construcții, salubritate, agricultură ș.a., toate având ca numitor comun grija pentru mediu și tehnologiile inteligente. Calitatea lucrărilor executate de INOVECO SRL a fost recunoscută constant de către ARACO – Asociația Română a Antreprenorilor de Construcții, prin premiile Trofeele Calității acordate de-a lungul ultimelor aproape trei decenii de activitate. Mai multe detalii despre INOVECO aflați de la www.inovecoexpert.ro .