Ca parte a strategiei de sustenabilitate, Sphera s-a implicat constant în identificarea unor soluții de business care să susțină un demers sustenabil pe piața locală. Astfel, compania face investiții semnificative în toate restaurantele din portofoliu, prin care contribuie la limitarea impactului în comunitățile în care își desfășoară activitatea. Dincolo de obiectivul de a oferi consumatorilor produse și servicii la cele mai înalte standarde de calitate și siguranță, compania vizează și dezvoltarea sa ca un cetățean responsabil care vine în sprijinul problemelor de mediu, în general, iar în acest caz, specific, pentru limitarea impactului pe care îl are plasticul de unică folosință.
Eforturile companiei de a reduce plasticul au început în 2019, când a fost făcut un prim demers important anunțând decizia de a înlocui paiele din plastic cu paie din hârtie produse din păduri administrate în mod sustenabil, în toate restaurantele KFC, Pizza Hut și Taco Bell din România.
La finalul lunii iunie, Sphera Franchise Group a făcut un nou pas prin înlocuirea paletinelor de amestecat (cafea/ceai) și a tacâmurilor din plastic cu ustensile din lemn, în toate restaurantele KFC, Pizza Hut și Taco Bell din România.
Eforturile companiei de a reduce plasticul au început în 2019, când a fost făcut un prim demers important anunțând decizia de a înlocui paiele din plastic cu paie din hârtie produse din păduri administrate în mod sustenabil, în toate restaurantele KFC, Pizza Hut și Taco Bell din România.
La finalul lunii iunie, Sphera Franchise Group a făcut un nou pas prin înlocuirea paletinelor de amestecat (cafea/ceai) și a tacâmurilor din plastic cu ustensile din lemn, în toate restaurantele KFC, Pizza Hut și Taco Bell din România.
„Businessul Sphera Franchise Group este clădit pe baza unor principii solide și a unor angajamente asumate care includ, printre altele, bunăstarea consumatorilor și a angajaților noștri. Ne propunem să investim și să inovăm constant în expansiunea restaurantelor, în digitalizare, îmbunătățirea produselor și serviciilor și, nu în ultimul rând, în bune practici care au o influență directă asupra mediului înconjurător. În 2018 publicam primul Raport de Sustenabilitate al Sphera, iar în 2019 anunțam decizia de a renunța definitiv la paiele din plastic din restaurantele KFC, Taco Bell și Pizza Hut de pe teritoriul României, din dorința de a contribui la efortul global de reducere a articolelor din plastic de unică folosință, și implicit, reducerea poluării. Astăzi, suntem bucuroși să anunțăm o nouă inițiativă care ne aduce mai aproape de realizarea unui business sustenabil, și anume înlocuirea paletinelor și tacâmurilor din plastic cu unele din lemn. Vom continua demersul sustenabil şi în anii următori”, a declarat Călin Ionescu, CEO Sphera Franchise Group.
Pentru a susține aceste demersuri, compania caută în mod activ producători specializați pentru realizarea ambalajelor, care să sprijine abordarea sustenabilă a companiei de a reduce la minimum impactul asupra mediului și de a micșora amprenta de carbon. *Producătorii și furnizorii cu care compania colaborează dețin deja certificările eliberate de Programme for Endorsement of Forest Certification (PEFC - Programul pentru Aprobarea Certificării Forestiere) şi Forest Stewardship Council (FSC).
Prin inițiativele sustenabile implementate, care se regăsesc în Rapoartele de sustenabilitate publicate începând cu anul 2018, Sphera Franchise Group își ia angajamenul ferm de a păstra și proteja natura și resursele acesteia folosind doar ceea ce este necesar, evitarea risipei și punerea accentului în fiecare zi pe bunăstarea angajaților și a comunităților. În această categorie sunt incluse și măsuri precum: reciclarea uleiului uzat, în colaborare cu firme specializate în tehnologia producției de biocarburant și colectarea selectivă a ambalajelor în cadrul tuturor restaurantelor, conform legislației în vigoare.
*PEFC este principala organizație de certificare forestieră din lume, responsabilă de garantarea trasabilității și originii durabile a materiei prime forestiere utilizate în procesul de fabricare. Toate aceste produse sunt marcate cu simbolul PEFC, iar consumatorii pot identifica, astfel, cu ușurință, faptul că sunt realizate în mod sustenabil. FSC este o organizație independentă, non-profit și non-guvernamentală care promovează utilizarea lemnului provenit din păduri durabile, din rațiuni sociale, economice și ecologice.
***
Despre Sphera Franchise Group S.A.
Sphera Franchise Group S.A. este cel mai mare grup din industria de food service din România şi deţine companiile care operează în sistem de franciză brandurile KFC, Pizza Hut, Pizza Hut Delivery şi Taco Bell.