Doua grupe de cate 20 de elevi cu risc de abandon scolar, cu varste intre 7-15 ani, participa saptamanal la doua antrenamente de fotbal in vederea integrarii sociale si scolare. Supervizarea antrenamentelor este realizata de catre o echipa formata din doi antrenori, conform metodologiei Fundatiei Real Madrid. 

Intalnirea cu modelele profesionale: in vizita la sediul central si la depozitul DB Schenker
Una dintre activitatile principale ale proiectului se desfasoara sub titlul ”Cand voi fi mare vreau sa lucrez la DB Schenker” prin care 13 elevi din proiectul Fundatia Real Madrid Scoala Sociala de Fotbal Bucuresti, cu varste intre 7-11, ani au vizitat sediul central si depozitul de ciocolata al partenerilor DB Schenker in vederea intalnirii cu modele profesionale.

Dupa o scurta oprire la sediul central unde cei mici au vizitat cladirea istorica, a urmat circuitul de la depozitul de ciocolata din Chiajna detinut de DB Schenker. Toata ciocolata care urma sa ajunga pe rafturile magazinelor era paletizata de oameni cu ajutorul utilajelor. Elevii au vazut cum se conduce un motostivuitor, cum fiecare cutie este asezata pe raft la locul ei, ridicata de la inaltimi chiar si de peste trei metri, ambalata si incarcata in camioane, totul conform solicitarilor clientului. 

Toate vizitele au avut scopul de a sublinia importanta scolii in vederea dezvoltarii abilitatilor si deprinderii de cunostinte in diferite domenii, au fost identificate diferite locuri de munca pe care elevii le-ar putea ocupa in viitor, precum si atributiile si responsabilitatile fiecarei pozitii. 

Implicarea voluntarilor DB Schenker in activitatile sportive cu elevii

Proiectul prevede si implicarea angajatilor DB Schenker ca voluntari in diferite activitati sportive cu elevii, pentur angajati devenind deja o traditie aceste actiuni in care s-au implicat cu aceeasi dedicatie si interes si in anul 2013.

La fiecare doua luni sunt organizate meciuri amicale intre angajatii DB Schenker si cele doua grupe de elevi inscrisi in proiect sub titlul ”Fotbal ca intre egali”.  La meciul din luna aprilie au participat 10 angajati care au demonstrat elevilor ca sportul nu tine cont de niciun criteriu, nici social, nici fizic, pe teren sunt cu totii egali. La finalul meciului, elevii au fost premiati, au primit cadouri din partea companiei DB Schenker si multe incurajari.
 
Meci amical intre elevii de la Fundatia Real Madrid Scoala Sociala De Fotbal si angajatii DB Schenker 
O alta activitate care se desfasoara cu ajutorul voluntarilor DB Schenker este participarea la un meci de fotbal din Liga I. In luna mai din acest an, elevii au fost insotiti la meciul Steaua-Otelul Galati de pe Arena Nationala, acestia participand la un eveniment important pentru fotbalul romanesc- castigarea titlului, ocazie prin care si-au putut sustine pe teren si echipa favorita. 

Participarea la meciul Steaua-Otelul Galati pe Arena Nationala Bucuresti
Pentru proiectul in curs este prevazuta o noua activitate -„Micii suporteri” prin care elevii sunt invitati ca suporteri la unul sau doua dintre meciurile pe care echipa de fotbal DB Schenker le are in cadrul campionatelor de fotbal intre companii. 

Proiectul Fundatia Realmadrid Scoala Sociala Sportiva de Fotbal Bucuresti a beneficiat si in anul 2013 de sustinerea companiei DB Schenker, care a facilitat implicarea mai multor angajati in activitatile cu elevii din cadrul proiectului.

Obiectivul proiectului: imbunatatirea rezultatelor scolare, a starii fizice si mentale si dezvoltarea aptitudinilor individuale si sociale
Impactul direct al proiectului se reflecta in rezultatele legate de parcursul educativ al celor 40 de elevi cu risc de abandon scolar prin imbunatatirea frecventei scolare, a comportamentului si a atitudinii fata de scoala,  a starii fizice si mentale, dar si dezvoltarii aptitudinilor individuale si sociale.
 
Scoala Sociala de Fotbal este o initiativa a Fundatiei Real Madrid implementata in Romania in parteneriat cu Fundatia Dezvoltarea Popoarelor (FDP) avand ca parteneri locali Primaria Sectorului 3 Bucuresti – Directia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, DB Schenker (ianuarie 2013  - iunie 2014) si Fundatia Vodafone Romania (septembrie 2012 – iunie 2015). 

Despre DB Schenker
Cu sase sucursale si peste 60 de puncte de lucru in toate regiunile tarii, DB Schenker este furnizorul numarul unu de transport si logistica din Romania. Compania ofera o gama completa de servicii de transport rutier si logistica, operatiuni de transport aerian si maritim, alaturi de servicii vama pe tot cuprinsul tarii, dar si operatiuni portuare in propriul terminal, avand in acelasi timp sprijinul unei retele internationale.