Am rugat câțiva specialiști în comunicare să ne spună care sunt principalele sfaturi sau îndrumări pe care le-ar împărtăși cu oamenii din organizații neguvernamentale atunci când se pune la cale o campanie pentru strângere de donații.

Dacă ar fi să faci un top 3 direcții pe care un ONG să-și canalizeze acțiunile odată înscriși într-o competiție care le cere să demareze propria campanie de atragere de donații, care ar fi acestea?
 
1. Comunică simplu, clar, la obiect despre cine ești și ce vrei să rezolvi

Observ de foarte multe ori niste texte lungi, plicticoase, despre o sumedenie de lucruri și idei, texte în urma cărora eu nu pot să zic repede ce face ONG-ul respectiv, din cine e format și care îi este cauza. Și din păcate, dacă acest lucru se întâmplă, șansele ca el (ONG-ul) să reușească să atragă resurse sunt minime, ori tind spre zero. 

Pentru că deja suntem într-o eră în care atention spending-ul nostru e foarte clar delimitat, mintea și ochii ne sunt ocupați tot mai mult de tot mai multă informație, iar a fi relevant în toată această nebunie, mai ales când nu ai specialiști - creativi care să transforme comunicarea într-o creație virală, share-uibilă sau care măcar să te oprească în loc mai mult timp, este un fapt realizabil doar în măsura în care comunici clar și succint.

2. Adaugă emoție în comunicarea simplă

Însă fără a face exces sau a tinde spre șoc emoțional.

Știm cu toții că storytelling-ul ajută orice brand, iar în ong-istică e mai mult decât necesar. Însă de asemenea, mi-ar plăcea să știm că povestea trebuie să fie construită veridic, uman, trebuie să fie un adevăr prezentat cald, emoționant, fără a face exces de fotografii sau limbaj de tipul știrilor de la ora 5. Oamenii sunt obosiți, preocupați, se luptă cu proprii demoni și propriile probleme, iar a le arăta brutal cauza ta, a le pune în fața ochilor un text sau o imagine care îi traumatizează nu doar că îți face rău cauzei tale, ci le face și lor, privitorilor, un rău total nenecesar.

Așa că fii atent ce, cât și cum arăți.

3. Adaptează-te
Fii atent la toate canalele de comunicare pe care le ai la dispoziție, alege-le pe cele care ți se potrivesc, cele care te ajută să fii eficient și în care poți să fii constant.

Foarte multa lume uită de treaba asta importantă: constanța. Și uite așa vezi că au conturi pe toate rețelele, își fac și blog, se consumă în toate direcțiile, însă în niciuna cu sens. Tocmai din această cauză recomand o evaluare clară, sinceră a canalelor disponibile, a mesajelor de transmis și a resurselor disponibile astfel încât să nu riscăm să comunicăm doar o dată pe an când există o campanie sau să comunicăm deficitar doar pentru că nu avem suficiente resurse care să se ocupe de toate canalele. Mult și prost nu ajută pe nimeni, așa că verifică mereu dacă ai suficiente resurse să te implici în comuncări coerente și constante pe toate canalele, iar dacă nu, rămâi doar cu cele necesare și nu te opri. 

Citește constant și vezi care sunt locurile, canalele, mesajele care atrag atenția și încearcă mereu să te adapezi lor. 
 
Andreea Burlacu, Communications Specialist