Proiectele foto ale Cristinei Irian se situează la granița dintre fotografie și antropologie. A participat la peste 20 de expoziții în România și în străinătate și este pasionată de fotografia contemporană artistică dar și de recuperare istorică prin mijloace vizuale. Cercetător în domeniul artelor vizuale, curator și research based artist, lucrează cu arhive fotografice și colecții. Împreună cu membrii asociației Omnia Photo, artiști, cercetători, desfășoară proiecte de documentare vizuală, de identificare, recuperare și promovare de arhive fotografice și de documentare a patrimoniului cultural din România, proiecte participative, artă independentă publică.

În 2022, Cristina Irian a susținut pentru al doilea an consecutiv ateliere de fotografie în cadrul programului de vară de educație non-formală ce face parte din proiectul „Avdives, Khetanes” („Astăzi, împreună”). Aici ajută copiii din Ferentari să experimenteze diferite tipuri de fotografii, să exploreze mai bine spațiul, cu ochiul liber și prin lentila aparatului foto, să aibă o idee despre istoria fotografiei și impactul timpului în folosirea resurselor materiale, și, nu în ultimul rând, să fie conștienți și mândri de reușitele lor.
Pe 25 august, Cristina Irian va susține, alături de Cristian Bassa, în cadrul evenimentului Zilele Caleido (Piața Ferentari, București, acces liber) un atelier de fotografie pentru copii.
 

Cel mai recent demers al Cristinei, „Fragmentum” (2020-2021), desfășurat împreună cu Roxana Donaldson include o serie de inițiative de recuperare și interpretare a unor obiecte-memorie – plante, materiale și fotografii integrate în spațiul contemporan sub forma unor instalații vizuale și performance comunitar.

Cristina este doctorand în cadrul UNARTE, Istoria şi Teoria Artei, cu o lucrare de cercetare în domeniul muzeologiei. A studiat antropologie vizuală la Bucureşti, SNSPA și la Perugia, Universita’ degli Studi UniPg, dezvoltare locală comparată la Universita’ degli Studi di Trento, și a absolvit Școala de Fotografie „Fotopoetica” sub îndrumarea prof. Francisc Mraz.

Care a fost scopul atelierelor de fotografie pentru copiii din Ferentari?
Am vrut ca ei să devină mici creatori și se bucure de rezultatul muncii și creativității lor. În plus, atunci când realizăm fotografii, facem alegeri care rămân imprimate pentru mult timp în lumea materială pe o peliculă, pe hârtie. Cel mai ușor de înțeles pentru ei a fost cu cianotipia, de aceea o să și vedeți multe imagini cu hârtia albastră.

Care sunt noțiunile cu care ați dorit să îi familiarizați pe copii?
Am dorit cei mici să învețe că au existat mai multe „epoci” în istoria fotografiei, cu diferite materialități și aparate foto cu mecanisme extrem de diferite, că fotografia a fost alb-negru înainte de a fi color, că trebuia să stai nemișcat pentru ceva timp pentru a-ți face o fotografie și nu prea îți venea sa zâmbești, că prin procesul de fotografiere se produce un obiect cu propria sa materialitate, pe care îl putem vedea, atinge, păstra, transforma, distruge.

Cum au reacționat copiii?
Copiii și-au pus o sumedenie de întrebări despre trecut (de când a apărut plasticul? Ce a fost înainte de fotografie?), au făcut legătura dintre fotografie, procesul de fotografiere și alte materii pe care le studiază sau urmează să le studieze - fizică, biologie, istorie, chimie. Au văzut că pot pune mâna pe fotografii și aparate vechi și le pot folosi ei înșiși, au înțeles că e bine să ne uităm în jurul nostru și să descoperim oameni, spații, natură prin aparatul de fotografiat. Au colaborat în realizarea fotografiilor, au compus împreună tablouri și narațiuni pe peliculă și pe hârtie, au lucrat, s-au ajutat unii pe alții.

Cum au perceput fotografia digitală de acum față de cea analogică?
Fotografia digitală este rapidă și nu implică alte materiale în afara camerei cu care surprindem cadrul, în timp ce materialul fotografic analogic pe care îl folosim la ateliere este o resursă limitată, pe care e bine să o folosim cu atenție și să avem răbdare până apare imaginea, până când printăm fotografia.
 

Ce v-a surprins anul acesta comparativ cu anul trecut?
M-am bucurat că unii copii din acest an caută mici aparate foto vechi, chiar și early digital, să înceapă să facă fotografii, deoarece vor să separe „senzația de fotografie” și spațiul foto de producția de poze de pe telefon. Unii copii care au fost și anul trecut au spus că vor să mai facă fotografii și știu să apese pe butoane singuri, lucru remarcabil, dacă luăm în considerare faptul că majoritatea copiilor au 8-9 ani.

Ce v-a impresionat cel mai mult anul acesta?
Au ajuns singuri la concluzia că fotografia e o magie veche și care funcționează și azi și faptul că au perceput fotografia veche ca pe ceva distractiv dar și util, instructiv, și că au ajuns la concluzia ca lucrurile vechi pot fi foarte interesante.