În pregătirea Festivității de Premiere Gala Societății Civile 2023, am stat de vorbă cu o parte dintre Jurații GSC despre societatea civilă și implicarea civică, despre colaborare și dialog și despre cum va arăta societatea civilă în viitor. Anul acesta, 238 de iniţiative, respectiv 182 proiecte, 23 programe și 33 de campanii de comunicare s-au înscris la cea de-a XXI-a ediţie a Galei Societăţii Civile, cel mai amplu proiect care promovează și premiază activitatea sectorului asociativ din România. Proiectele au fost jurizate de peste 80 de specialişti în implementarea și evaluarea proiectelor, cercetători, sociologi, jurnaliști, lideri și formatori de opinie ai societății civile și ai sectorului non-profit, la care se adaugă reprezentanți ai sectorului privat.
Vă invităm să citiți în rândurile de mai jos un interviu cu Vlad Ioan Tăușance, Consultant Strategie și Comunicare.
Cum a fost experiența ta de a fi în juriul Galei Societății Civile, ediția 21? Ce te-a surprins, ce ai descoperit și ce spun proiectele de anul acesta despre implicarea socială din România?
Sectorul se profesionalizează și dovedește deschidere către dialog cu alte medii.
Care crezi că este domeniul cel mai bine reprezentat din perspectiva implicării civice în România și în ce domeniu ar trebui investit masiv ca să producem schimbări reale în societate în următorii 10 ani?
Din păcate, încă pansăm răni pe care Statul nu știe să le vindece sau chiar le provoacă. Servicii sociale, educație, sănătate… Pe termen lung, mi-ar plăcea să văd proiecte mai consistente în zona culturii, cumva limitată acum la focuri de artificii și victorii de nișă. De asemenea, mi-ar plăcea să văd o conectare mai bună la rețele europene și internaționale.
Cum se naște implicarea civică? De ce au nevoie oamenii ca să treacă de la indiferență la implicare și de ce crezi că e nevoie pentru a antrena spiritul civic în România atât la nivel individual, cât și organizațional?
Furia și frustrarea rămân cele mai durabile motivații, drept dovadă multitudinea de proiecte din zona serviciilor sociale și educaționale înscrise an de an în concurs. Nu devii activist din prea mult bine, ci pentru că „așa nu se mai poate”. Restul e management.
Care crezi că este ingredientul principal în colaborarea actorilor diverși (ONG-uri, administrare publică, guvernamentală, mediu diplomatic, presă, mediu universitar sau corporate) pentru a aduce o reală transformare în societate?
Transformările sunt inevitabile, contează mult direcția în care ne îndreptăm și principiile care ne poartă. Stakeholderii pe care i-ai enumerat (aș adăuga și bisericile active în România) au interese diferite și înțelegeri diferite ale schimbării și destinației. În multe cazuri este mai sănătos să fim oponenți, decât să forțăm compromisuri. Însă, oricum am lua-o, avem nevoie de empatie și pragmatism.
Campania Galei Societății Civile de anul acesta vorbește despre „Bine pentru Mâine” și prezintă poveștile unor tineri implicați în societatea civilă. Cum crezi că o să arate o societate civilă în viitor, construită de această nouă generație? Spre ce crezi că ar trebui să se îndrepte?
Este esențial ca societatea civilă să rămână civilă și independentă. Să fie mai puțin dependentă de granturi și mai transparentă față de beneficiari și de grupurile pe care le reprezintă. Să renunțe la sindromul salvatorului și să fie mai blândă cu oamenii care aleg această muncă.
Vlad Tăușance a fost parte din juriul secțiunii Dezvoltare Economică și Socială, secțiune susținută de Mastercard.
Câștigătorii ediției cu numărul 21 se vor afla în cadrul Festivității de Premiere a Galei Societății Civile, care va avea loc pe 26 septembrie, începând cu ora 19:30, la Ateneul Român din București.
***
Partener Principal: Rompetrol
Partener pentru Sustenabilitate: Lidl România
Partener Secțiune Educație și Învățământ și Secțiune Programe: BCR
Partener Secțiune Dezvoltare Economică și Socială: Mastercard
Partener Secțiune Sănătate: Secom Healthcare și Good Routine by Secom
Partener Secțiune Proiecte realizate cu implicarea Voluntarilor: Helinick
Parteneri Strategici: Ashoka România, ASAP România
Parteneri Culturali: Primăria Municipiului București prin ARCUB
Parteneri Media Strategici: Pro TV, Rock FM, HotNews.ro, Euromedia, YOOH
Parteneri Media: IQads.ro, RADOR, AGERPRES, spotmedia.ro, Zile și Nopți, Revista Biz, România Pozitivă, Știri.ONG
Parteneri Tradiţionali: Netvibes România, MediaTrust România
O campanie: Gavrilă&Asociaţii