Interviu Daniela Bosioc, voluntar ONU in Sudan

„Experienta din Sudan mi-a aratat ca ceea ce am invatat acasa, ceea ce m-a format ca om si ca profesionist, este valabil oriunde”

Originara din Resita, Daniela Bosioc este unul dintre tinerii romani pentru care voluntariatul reprezinta un mod de viata. In prezent Policy and Projects Officer in cadrul Centrului European de Voluntariat, Daniela are o bogata experienta internationala in proiecte de voluntariat si a participat in calitate de coordonator al voluntarilor ONU la actiunile intreprinse de catre organizatie in Sudan. Ea considera ca voluntariatul a fost elementul definitoriu in cariera sa si spune ca educatia non-formala are o importanta deosebita in procesul de formare al tinerilor.

Cum ati ajuns voluntar al Organizatiei Natiunilor Unite si ce atuuri au contat in aceasta selectie?

Din aproape in aproape, as zice, caci intregul curriculum profesional a fost relationat cu voluntariatul.  Voluntar, fara sa-mi spun neaparat asa, am devenit dupa ce, dintr-o intamplare, la terminarea liceului am ramas la facultate in orasul meu, Resita. In secret planuiam sa plec la o „scoala mai serioasa” dupa primul an universitar. Am ajuns insa intr-o organizatie nonguvernamentala (ONG) de tineret din Resita si am descoperit ca pot invata experimentand si ca pot transforma o parte din lucrurile din jur care nu imi placeau. Am ramas la Resita. Mi se parea ca la mine in oras erau prea putine oportunitati de a petrece liber, de cunoastere dincolo de programa scolara, si am inceput sa fac ceva, intr-un cadru organizat, ca sa schimb acest aspect.

Asa am ajuns lider al unui ONG resitean. Apoi am descoperit oportunitati pentru stagii de voluntariat in Europa prin Serviciul European de Voluntariat (SEV). Dupa un an ca voluntar SEV in Spania, m-am intors la Resita pentru a investi energia acumulata, impreuna cu oameni minunati de acolo, intr-un centru local de voluntariat. Dorinta de cunoastere si de noi provocari m-a pus din nou pe drumuri: am urmat un masterat in cooperare internationala si voluntariat, iar la un moment dat programul de Voluntariat al ONU mi se potrivea ca o manusa. Ceea ce am invatat la Resita ca voluntar si coordonator de voluntari ramane experienta definitorie in cariera mea.

Ce ati avut de invatat din experienta din Sudan si in ce fel v-a marcat aceasta?

Lucrand intr-o tara saraca, aflata in conflict mi-am dat seama ca luam ca atare, ca fiind normale aspecte din viata de zi cu zi. Chiar daca stiam despre situatia din Sudan, despre oamenii care supravietuiesc in conditii extreme, realitatea ca accesul la apa, la energie electrica, la transport, la servicii medicale, la scoala, era ceva iesit din comun a fost una de impact. Mi se parea normal sa fie pace, sa poti incepe proiecte de durata.
Diversitatea e unul dintre aspectele care m-a surprins cel mai mult in Sudan. Diversitatea sociala, etnica si culturala, religioasa, diversitatea peisajului. O tara imensa, cea mai mare din Africa inainte de independenta Sudanului de Sud, un amalgam de culturi si de oameni foarte diferiti. Ospitalitatea, modestia si bunatatea oamenilor a fost numitorul comun peste tot pe unde am umblat in cei patru ani si ceva petrecuti  acolo.
Din punct de vedere profesional, experienta de lucru din Sudan cu Natiunile Unite mi-a dovedit ca pot sa ma adaptez la situatii inimaginabile pana atunci si m-a invatat sa interactionez si sa lucrez cu oameni din toate partile lumii. Mi-a aratat ca ceea ce am invatat „acasa”, ceea m-a format ca om si ca profesionist este valabil si valoros si in acel context, desi foarte diferit.

In ce mod v-a ajutat pregatirea profesionala in activitatea de voluntariat si ce satisfactii v-a adus aceasta?

Educatia formala, caci inteleg ca la aceasta va referiti, mi-a ocazionat contactul cu oameni, perspective si domenii interesante de activitate. A constituit o ocazie de a pune in comun cunostinte, dar si de acumula cunostinte noi. Consider insa ca ceea ce m-a format, mi-a definit drumul, mi-a deschis ochii, mintea si sufletul, mi-a trezit simtul de responsabilitate si interesul pentru ceilalti si mi-a dat in acelasi timp unelte pe care sa le pot folosi ca sa aplic cunostintele dobandite a fost educatia non-formala. Voluntariatul, ca sa fiu mai clara. A nu se intelege prin aceasta o declaratie critica la adresa sistemului de educatie formal, ci o recunoastere, inca amanata a rolului complementar pe care educatia non-formala il are pe tot parcursul vietii, si mai cu seama pentru tineri. Cei care au „cazut prada” si inteleg voluntariatul, cu siguranta stiu ceea ce vreau sa spun. E altfel greu de explicat formula, caci cu cat dai mai mult, din timpul tau, in solidaritate cu ceilalti, pentru o cauza comuna, pentru ceva util tie si altora, cu atat primesti mai mult, prin ceea ce inveti, prin ceea ce faci sa se intample si prin recunostinta celorlalti. 

Ce este CEV si care este misiunea dumneavoastra in cadrul acestei organizatii?

Organizatia pentru care lucrez in prezent, Centrul European de Voluntariat (CEV) este platforma europeana de promovare a voluntariatului in Europa, cu aproape 100 de organizatii membre in 35 de tari. CEV canalizeaza prioritatile si preocuparile organizatiilor membre catre Uniunea Europeana si se constituie intr-un forum de schimb de politici, bune practici si expertiza in domeniul voluntariatului. Lucrez ca ofiter pentru politici si proiecte de promovare a voluntariatului la nivel european si rolul meu este acela de a sprijini organizatia in aceste arii de responsabilitate.

Cum vedeti evolutia voluntariatului in Romania si cum apreciati implicarea voluntarilor romani in organizatiile internationale?

Avand in vedere ceea ce se intelegea prin munca voluntara acum mai bine de 20 de ani, cred ca este doar loc de mai bine. Am speranta ca din ce in ce mai multi romani inteleg ca este un mod de a da si castiga in acelasi timp. Ca este un mod de a fi activ, de a te mentine tanar, de a-ti spune parerea, de a schimba ceva. Anul 2011, declarat Anul European al Voluntariatului a adus in prim plan intr-un mod unic contributia voluntarilor in comunitati, a fost o indelung asteptata recunoastere a rolului pe care voluntariatul il are in societate. Cred ca de aici pana la o buna infrastructura pentru voluntariat – centre de voluntariat in comunitate, personal specializat, legi care sa promoveze voluntariatul – este un drum de parcurs, insa directia este sigura.

In ce ar consta puterea individuala a unui roman de a schimba societatea romaneasca sub toate aspectele ei? Care a fost momentul in care ati fost constienta ca activitatea dumneavoastra ar avea impact asupra Romaniei?

Putem schimba societatea in care traim in fiecare moment. Societatea suntem noi, iar prin fapte, atitudini si decizii o schimbam. Sau nu. Puteti sa imi reprosati ca este simplu sa zic asta „din afara” si nu cred ca as gasi argumente convingatoare sa va contrazic.
Imi este greu sa vorbesc despre societatea romaneasca azi, acum. Din multe motive. Oamenii sunt in strada, caci a ajuns cutitul la os. Incerc sa inteleg ce se intampla, sa ma informez, sa nu iau ca atare pareri gata formate. Intru pe site-ul unei televiziuni de prestigiu, gasesc pe prima pagina de stiri articole despre un catel vorbitor si despre vedete de care nu am auzit.

Din perspectiva experientei personale, care ar fi atuurile Romaniei de la care ar trebui sa plecam in dezvoltarea unei tari constiente de propriile valori?

In retrospectiva, pot spune ca am reusit sa fac mult mai multe lucruri decat visam ca pot face acum zece ani. Nu stiu daca as putea sa dau „reteta”. Voluntariatul, transversal in activitatea mea profesionala, cred ca a fost, am mai spus-o, elementul definitoriu. Dorinta de a schimba lucrurile m-a motivat. Am muncit din dorinta de a face sa se intample lucruri, fara sa ma intreb „oare ce imi iese la afacere”, am incercat sa fiu corecta cu mine insami si cinstita cu ceilalti si sa ma gandesc ca daca e mai bine pentru ceilalti, e mai bine si pentru mine. Sentimentul acesta de reciprocitate mi-as dori sa il regasesc din nou in Romania.

Si as mai vrea sa trecem peste complexul de tara pe care de multe ori il avem. Nu zic sa ne comportam ca si cum suntem cei mai buni, ci sa fim convinsi ca suntem suficient de buni. Am impartasit mult timp neincrederea asta si am simtit ca trebuie „sa dovedesc” mai mult decat altii.  Ca am experienta desi m-am format intr-un oras de provincie, ca sunt altfel decat ii descrie presa pe imigrantii romani, ca pot intelege si empatiza cu oameni in situatii de criza desi vin dintr-un mediu comparativ privilegiat. Si asa mai departe.

Ce sfat ati fi dorit sa primiti la inceput de drum care sa va fi ajutat in alegerile dumneavoastra si pe care acum sa-l puteti da mai departe tinerilor?

Am avut sansa de a cunoaste oameni minunati si de a primi sfaturi bune. Tinerii, si nu numai, trebuie sa fie increzatori in forta pe care o au, sa fie cinstiti si responsabili, sa isi mentina dorinta de cunoastere, de transformare. Sa nu cada in capcana atitudinii „oricum eu nu pot schimba lucrurile”, fie ca este vorba despre a face lucrurile mai bune, fie ca se gandesc ca un gest mic, nu tocmai la locul lui, nu afecteaza pe nimeni.