- Gala Societății Civile 2022 x Ashoka România -
GSC și Ashoka România au lansat seria Monitorizare de Impact, un demers prin care ne-am propus să urmărim evoluția proiectelor înscrise în categoria A a competiției din 2022 – proiecte care au avut șansa să obțină, pe lângă Premiile I, II, III și Premiul pentru Impact Social.
Continuăm seria alături de Paul Nechita – Program Manager la Social Innovation Solutions, care ne-a povestit pe larg despre proiectul Future Makers CEE Edition.
1. Cum a apărut ideea/nevoia proiectului pe care l-ați înscris la GSC?
Future Makers a apărut din convingerea că tinerii sunt cei care pot produce schimbarea în societate. În contextul unui sistem de învățământ care nu oferă claritate în alegerea unei cariere după încheierea studiilor, credem că sunt necesare programe suport, care facilitează accesul tinerilor la resurse utile pentru o carieră alternativă celor clasice, cum este cea antreprenorială. Este importantă existența unui mediu în care tinerii sunt încurajați să experimenteze, să își pună în practică ideile și chiar să greșească.
Totodată, Future Makers a apărut ca răspuns la dorința din ce în ce mai crescută a comunității de tineret din România de a parcurge o cariera antreprenorială și astfel, venim în sprijinul celor care se află la începutul acestui parcurs.
2. Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat odată cu implementarea proiectului înscris la GSC?
În urma implementării proiectului Future Makers CEE 2021, am înțeles că, pe lângă parcursul educațional al participanților în program, un aspect deosebit de important este construirea unei comunități. În acest fel, participanții se pot susține reciproc prin conexiuni și împărtășire de know-how.
Din acest motiv, pentru ediția din 2022, am conectat atât startup-urile locale, cât și cele internaționale cu ecosistemul local, în cadrul unui start-up fest și a unei sesiuni de Investment Pitch.
3. Ce înseamnă pentru organizația voastră impactul și cum îl măsurați în proiectele voastre?
Când vine vorba de impact, îl privim din două perspective, atât a programului Future Makers, cât și al Asociației Social Innovation Solutions la nivel de ecosistem. Vedem că acest ecosistem a crescut vizibil în ultimii ani și România este acum prezentă pe harta hub-urilor de startup-uri din Europa.
Obiectivul nostru este sa atragem cat mai mulți fondatori și echipe care în urma parcursului în program să continue să-și construiască și să își crească ideea și să ajungă să fondeze un business în următorii 5-10 ani.
În ceea ce privește măsurarea impactului, ne uităm la ce se întâmplă cu startup-uri după participarea în program. Astfel, 80% din startup-urile care au câștigat Future Makers sunt business-uri active sau au continuat în alte programe de accelerare.
De asemenea, 60% din startup-urile active au minim doi angajați, reprezentând astfel o oportunitate de generare de locuri de munca.
Tinerii sunt principalul grup țintă al programului, astfel că 70% din participanții Future Makers au sub 25 de ani.
4. Ce ați observat că s-a schimbat în comunitate odată cu acest proiect?
Odată cu implementarea a cinci ediții Future Makers, am observat o îmbunătățire a calității ideilor startup-urilor aplicante în program. De asemenea, numărul investitorilor care urmăresc ecosistemul de startup-uri a crescut în ultimii ani, la fel și cel al tinerilor antreprenori.
Există și o preocupare mai mare pentru business-uri sustenabile, iar orientarea către acestea este o componentă foarte importantă a incubatorului Future Makers.
În ceea ce privește studenții și universitățile, observăm că în mediul academic programele de incubare sunt mai bine promovate către studenți.
5. Ce ați face diferit acum, când proiectul s-a terminat?
Căutăm de la an la an să îmbunătățim programul. După ediția din 2021, ne-am propus să atragem mai mulți traineri din vestul Europei, experți ce fac parte din ecosisteme antreprenoriale bine și foarte bine definite.
Un al doilea aspect este acela că nevoile participanților care au o idee de business sunt diferite de ale celor care au un MVP, așadar am decis împărțirea pe cohorte de maturitate a business-urilor (Idea Stage și MVP Stage) pentru a le oferi sprijin diferențiat.
O componentă importantă este conectarea offline a participanților, prin organizarea unei întâlniri offline de 3 zile în București pentru a crește coeziunea grupului și a-i integra în ecosistemul SIS. În acest sens, pentru ediția din 2022, am susținut finala programului,dar și un Investment Pitch offline.
Pentru a responsabiliza participanții, am stabilit și o serie mai extinsă de livrabile pe care aceștia trebuie să le predea până la finalul programului, și anume: un business plan, un executive summary, un pitch deck - acestea pot fi sursă de inspiratie pentru viitoare idei pe care le pot avea.
Monitorizarea de Impact va avea patru etape și va ajunge la final în luna octombrie 2023. Pentru a urmări evoluția proiectelor participante, rămâneți cu ochii pe website-ul GSC, dar și pe canalele de Facebook și Instagram.
***
Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și sustinere a antreprenoriatului social și a inovației sociale, prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societății în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale și a genera schimbări sistemice.
Gala Societății Civile este un proiect THE INSTITUTE, care promovează și premiază an de an activitatea sectorului asociativ din România.