- Gala Societatii Civile 2022 x Ashoka România -
GSC și Ashoka România au lansat seria Monitorizare de Impact, un demers prin care ne-am propus să urmărim evoluția proiectelor înscrise în categoria A a competiției din 2022 – proiecte care au avut șansa să obțină, pe lângă Premiile I, II, III și Premiul pentru Impact Social.
Continuăm seria alături de Gabriela Iordache – Coordonator de proiecte în cadrul Fundației Regale Margareta a României, care ne-a povestit pe larg despre proiectul Tinere Talente.
1. Cum a apărut ideea/nevoia proiectului pe care l-ați înscris la GSC?
Pentru mulți dintre tinerii care au talent artistic, dar provin din familii cu venituri reduse, drumul spre o carieră artistică este inaccesibil. O parte dintre acești tineri se află în situația de a abandona studiul, nevoiți să renunțe pentru că, pe măsura ce cresc performanțele, cresc și cerințele de învățare și cheltuielile. România pierde astfel multe talente, copii care continuă la licee pentru care nu au nicio atracție. Proiectul Tinere Talente asigură valorificarea unor talente reale, care altfel ar fi pierdute pentru muzica și arta mondială.
În prezent, mulți bursieri susținuți de-a lungul timpului au o carieră de succes în domeniul artistic. Tinerii muzicieni sunt astăzi soliști în orchestre, angajați ai unor instituții culturale de profil, iar artiștii vizuali își expun operele atât în țară precum și în străinătate.
2. Care este cel mai important lucru pe care l-ați învățat odată cu implementarea proiectului înscris la GSC?
Pe parcursul implementarii proiectului am identificat nevoile tinerilor talentați, care sunt nu doar financiare, dar și de validare a aptitudinilor lor, de afirmare a lor, astfel că le-am intermediat întâlniri cu oameni din domeniul artistic de mare valoare, care au acceptat să se alăture cauzei noastre, să colaboreze direct cu tinerii artiști – să expună alături de ei în expoziții, să cânte împreună cu ei în concerte.
3. Ce înseamnă pentru organizația voastră impactul și cum îl măsurați în proiectele voastre?
Impactul proiectelor noastre se măsoară prin numărul beneficiarilor incluși în proiectele sociale și educaționale și schimbarea adusă de intervenția noastră în viața lor. La nivel social, urmărim realizarea unei schimbări de mentalitate a oamenilor privind aspecte disfuncționale, cum ar fi de exemplu marginalizarea unor categorii defavorizate, precum și crearea unei noi generații de tineri care să își împlinească potențialul.
4. Ce ați observat că s-a schimbat în comunitate odată cu acest proiect?
Am constatat că proiectul, cauza și obiectivele lui, au ajuns să fie cunoscute, beneficiind de promovare în medii diverse, aspect care i-a ajutat atât pe bursierii noștri, cât și pe noi, ca organizație, în porcesul de fundraising.
5. Ce ați face diferit acum, când proiectul s-a terminat?
Proiectul continuă și în anul 2023, iar în noua ediție vom merge pe aceeași rețetă de success – vom oferi burse pentru dezvoltare artistică, vom facilita întâlniri între tinerii talentați și mentori, vom organiza evenimente de promovare, dar si o tabără de creație interdisciplinară. În plus, am dori să răspundem unei nevoi identificate în lucru cu bursierii legată de drumul lor spre success – pregătirea fiziologică și pregătirea psihologică pentru performanță, care necesită dezvoltarea unor competențe speciale, emoționale și sociale.
Monitorizarea de Impact va avea patru etape și va ajunge la final în luna octombrie 2023. Pentru a urmări evoluția proiectelor participante, rămâneți cu ochii pe website-ul GSC, dar și pe canalele de Facebook și Instagram.
***
Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și sustinere a antreprenoriatului social și a inovației sociale, prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societății în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale și a genera schimbări sistemice.
Gala Societății Civile este un proiect THE INSTITUTE, care promovează și premiază an de an activitatea sectorului asociativ din România.