- Gala Socității Civile 2022 x Ashoka România -

Seria Monitorizare de Impact este un demers dezvoltat alături de Ashoka România, prin care ne-am propus să urmărim evoluția proiectelor înscrise în categoria A a competiției din 2022 – proiecte care au avut șansa să obțină, pe lângă Premiile I, II, III și Premiul pentru Impact Social

Etapa 2 continuă alături de Adriana Preda  – Director Executiv & Membru Consiliul Director @ Asociația The Social Incubator, care ne-a povestit pe larg despre evoluția proiectului Start Major, în 2023.

 

  1. Cum vedeți demersul proiectului vostru în anul 2023? 

Proiectul Start Major, organizat de Asociația The Social Incubator cu sprijinul UniCredit Bank, va continua și în anul 2023 cu ce-a de-a patra ediție. Pentru anul 2023 ne-am propus o extindere a proiectului, avem 3 județe noi în care vom implementa proiectul, respectiv Mureș, Alba, Giurgiu, alaturi de Mun.București și cele 6 județe în care s-a desfășurat ediția din anul 2022 (Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Iași, Timiș).

De asemenea, ne-am propus să ajungem la un număr total de 3000 de elevi, ceea ce reprezintă o creștere semnificativă față de prima ediția a programului la care au participat 300 de elevi din București.

Astfel, pentru 2023 ne propunem un demers mult mai amplu, prin care ajungem la mai mulți elevi și la mai multe licee din 9 din județe și Mun.București

 

  1. Ce îmbunătățiri aveți în proiect față de 2021-2022?

Față de edițiile anterioare ale proiectului, în cadrul ediției din acest an, ne propunem să organizăm majoritatea atelierelor față în față. Doar pentru primul modul (educație financiară) vom organiza ateliere în regim hybrid - online și offline, pentru a răspunde la un număr cât mai mare de solicitări venite din partea unităților de învățământ.

Modulul 3 – tabăra de antreprenoriat se va organiza în format offline, ca la ediția din 2022.

Un alt aspect vizat este creșterea motivației tinerilor de a își înscrie ideile de afaceri la Pitch Day – competiția de planuri de afaceri la finalul căreia oferim premii în bani pentru cele mai competitive și bine elaborate planuri de afaceri. Astfel, anul acesta am crescut valoarea premiilor și vom oferi la Premiul I – 1500 euro, la Premiul II – 1000 euro iar la Premiul III – 500 euro, oferind elevilor șanse crescute de a își putea finanța și începe propria afacere.

 

  1. Care sunt 3 obiective principale pe care le-ați setat pentru proiectul vostru pentru anul 2023?

Pentru anul 2023, ne-am propus ca:

1. 3000 de elevi să se familiarizeze cu noțiunile din domeniul financiar și bancar în vederea folosirii acestora în viața de zi cu zi ,astfel încât să devină adulți responsabili și capabili să-și planifice și gestioneze veniturile cât mai eficient;

2. 1000 de elevi să beneficieze de consiliere în carieră și orientare  profesională, pentru a a fi capabili să identifice cât mai bine ce obiective profesionale au, ce înseamnă piața muncii și care sunt cerințele angajatorilor, să își dezvolte abilitățile de angajabilitate, să își realizeze un plan de carieră și să poată ajunge să profeseze într-un domeniu care le place și pentru care au abilitățile potrivite;

3. 300 de tineri care își doresc să dezvolte o activitate independentă și să devină antreprenori își dezvoltă competențele antreprenoriale, au șansa de a participa la o competiție de planuri de afaceri și de a își finanța planul de afaceri.

 

Monitorizarea de Impact va avea patru etape și va ajunge la final în luna octombrie 2023. Pentru a urmări evoluția proiectelor participante, rămâneți cu ochii pe website-ul GSC, dar și pe canalele de Facebook și Instagram.

***

Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și sustinere a antreprenoriatului social și a inovației sociale, prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societății în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale și a genera schimbări sistemice.

Gala Societății Civile este un proiect THE INSTITUTE, care promovează și premiază an de an activitatea sectorului asociativ din România.