Gala Societății Civile 2022 x Ashoka România
Seria Monitorizare de Impact este un demers dezvoltat alături de Ashoka România, prin care ne-am propus să urmărim evoluția proiectelor înscrise în categoria A a competiției din 2022 – proiecte care au avut șansa să obțină, pe lângă Premiile I, II, III și Premiul pentru Impact Social.
În ultima etapă a seriei de Monitorizare de Impact, Luminița-Maria Ilea, profesoară la Școala Gimnazială Nr. 2 Țețchea, ne povestește despre evoluția proiectului Parcarea bicicletelor în siguranță și care sunt următorii pași în dezvoltarea acestuia.
- Ce rezultate ați reușit să obțineți până acum în cadrul proiectului?
Proiectul ,,Parcarea bicicletelor în siguranţă”, realizat în anul şcolar 2020-2021 este un proiect sustenabil. În anul şcolar 2021-2022 acesta este urmat de proiectul ,,Piste de biciclete” , iar în anul şcolar 2022-2023 de ,,Cicloturism în comuna Ţeţchea” . Proiectul a reprezentat acel impuls puternic de început, care a pus bazele unor servicii ce vor fi derulate ulterior şi vor avea impact asupra unui număr mare de oameni .
Pe lângă dezvoltarea spiritului civic elevii participanţi în proiect au învăţat să fie mai atenţi la comunitatea în care trăiesc, să găsească soluţii pentru problemele acesteia şi să se implice activ. Elevii au învățat să relaționeze între ei, cu cetățenii, dar şi cu instituțiile publice din comunitatea lor. Tinerii au lucrat în echipă și și-au asumat responsabilități. Au dobândit încredere în capacitatea lor de a lua decizii și de a vorbii cu autoritățile locale. Au contribuit la luarea unor decizii în mod democratic. S-au ajutat reciproc. Au dobândit cunoștințe despre instituțiile publice, atribuțiile și limitele instituțiilor, procedura de luare a deciziilor și modalitățile în care pot fi găsiți susținători pentru o idee.
- Ce ați observat că s-a schimbat în comunitate odată cu continuarea acestui proiect?
Beneficiarii proiectului sunt locuitorii comunei Țețchea din cele patru sate: Țețchea, Hotar, Telechiu, Subpiatră. Un număr de peste 3000 de localnici cu meserii preponderent agricole, cadre didactice, rude și prieteni ai localnicilor veniți în vizită, care se deplasează de-a lungul anului cu bicicleta în perimetrul comunei noastre.
Creșterea interesului pentru deplasarea cu bicicleta la serviciu, la școală şi în zonele de agrement ale comunei – parcuri. Un numar mai mare de elevi folosesc bicicleta pentru a se deplasa spre şcoală considerand acest mod de deplasare mult mai rapid mai ales în orele de vârf .
Pe lângă beneficiile economice pentru afacerile locale, mobilitatea activă aduce oamenilor și economii semnificative. Bicicliștii tind să intre în magazinele locale mai frecvent decât șoferii.
- Cum vă propuneți să măsurați impactul proiectului anul acesta?
Baza de la care pornim este aceea că decizia oamenilor de a utiliza bicicleta ca mijloc zilnic de transport nu este influenţată doar de infrastructură. Bicicleta reprezintă alternativa inteligentă a unei societăți moderne, conștientă de importanța dezvoltării sănătoase a comunităţii din care ea face parte , precum și de necesitatea conservării mediului înconjurător.
Măsurarea impactului pe termen lung se poate urmări atunci când localnicii utilizează în deplasarea lor prin comunitate şi folosesc rastelele pentru biciclete.
Participând la aceste proiect, tinerii au avut ocazia de a lucra împreună pentru comunitatea în care ei trăiesc. La început nu toţi credeau în ei, dar cu timpul au început sa fie susţinuţi , ,,dacă începi un lucru bun lumea din jur îşi va da seama şi ni s-a alăturat”.
Tinerii au învăţat că este important să planifici foarte minuţios activităţile. Abaterile de la plan înseamnă timp, eforturi şi resurse în plus. Sătenii au fost uimiţi de iniţiativa şi acţiunile tinerilor implicaţi în proiect.
Iniţiativa tinerilor din Ţeţchea are şi ea câteva lecţii învăţate. „Am învăţat să nu renunţăm la deciziile luate, să mergem până la capăt şi să fim insistenţi”. Tinerii spun că, în urma proiectului au beneficiat cel mai mult copiii şi tinerii din comunitate, iar ei au devenit mai stimaţi şi mai ascultaţi de cei din jur – colegi şi săteni.
- Va continua proiectul și în anul 2024?
Creșterea interesului pentru deplasarea cu bicicleta la cele mai importante obiective de patrimoniu din cadrul comunităţii poate aduce un plus valoare zonei. Localnicii, dar şi turişii care le-ar vizita ar fluidiza traficul rutier, fapt care ar avea implicații multiple, precum scurtarea timpului petrecut în trafic de către mijloacele de transport în comun, dar și a celorlalți participanți la traficul rutier.
Ne dorim în acest an şcolar să continuăm proiectele precedente. De această dată vom valorifica potenţialul turistic natural, prin amplasarea unor foişoare în toată comunitatea locală unde să se desfăşoare o parte din activităţile elevilor în cadrul programelor Şcoala Altfel şi Săptămâna Verde, iar pentru localnici şi posibilii turişti acestea să ofere locuri de relaxare în timpul liber.
Monitorizarea de Impact a cuprins patru etape și ajunge în luna decembrie 2023 la final. Pentru a urmări evoluția proiectelor participante, rămâneți cu ochii pe website-ul GSC, dar și pe canalele de Facebook și Instagram.
Rezumatul proiectului: 11 elevi din Școala Gimnazială Nr. 2 Țețchea au observat că localnicii care se deplasează cu bicicleta în principalele zone de interes ale comunei nu au unde să și le lase în siguranță și au lucrat la soluționarea problemei.
Dacă vrei să revezi evoluția proiectului, aici link către răspunsurile din Etapa 1 & Etapa 2 & Etapa 3.
***
Ashoka este cea mai mare organizație globală de promovare și sustinere a antreprenoriatului social și a inovației sociale, prezentă începând din 2017 și în România unde își propune să contribuie la crearea unei societății în care fiecare persoană este un creator de schimbare, capabil să ia acțiune în mod creativ pentru a rezolva probleme sociale și a genera schimbări sistemice.
Gala Societății Civile este un proiect THE INSTITUTE, care promovează și premiază an de an activitatea sectorului asociativ din România.