Profil de ONGist: Lumința Tănăsie

L.T.: Întotdeauna am simțit că vreau să fac ceva în domeniul social, să ajut într-un fel, să contribui la un mai bine comun. Când mă uit înapoi îmi dau seama că acest sentiment a fost cu mine de la început, și cred că nu are nevoie de o explicație. Pur și simplu așa este, fiecare dintre noi avem ceva cu care venim, pe care dorim să îl împlinim și care ne ajută să ne dezvoltăm și să evoluăm în această viață. 

Asta s-a suprapus peste contextul meu special: Delta Dunării și familia mea. Părinții și fratele meu sunt cu toții apropiați de natură, în primul rând în suflet și apoi în profesia lor. Suntem acasă în natură. Încă din școala generală am avut ocazia să cunosc oameni din diferite țări care au venit să viziteze sau să creeze proiecte în Delta Dunării și care au fost oaspeți în casa noastră. Atunci am început să înțeleg puțin ce înseamnă lumea și societatea dincolo de granițele României, care sunt posibilitățile, nevoile și cât de departe poți visa. Atunci i-am cunoscut pe primii specialiști de la WWF. Apoi, în timpul facultății, am fost în practică timp de o lună la Institutul pentru Ecologia Luncilor din Rasttat, Germania. Acolo am experimentat pe viu ceea ce poate face o organizație, mare e adevărat, pentru a comunica, a investiga și a contribui la rezolvarea problemelor de mediu. Și am știut că asta îmi doresc, să lucrez pentru WWF în România. Și, din fericire, deși a trebuit să aștept câțiva ani, s-a întâmplat până la urma. Ceea ce cred că a mai contat a fost spiritul din generația mea, din primul an de facultate am participat la greva studenților, la marșuri pe străzi în București. S-a deschis ceva în noi, văzând și simțind că putem avea o voce, că putem influența lucrurile. 

 

L.T.: Am lucrat pentru WWF 10 ani. A fost cea mai bună școală pe care am avut-o până acum. Incredibilă. La început am facut comunicare. Apoi m-am mutat în zona de management organizațional. Iar organizația a crescut de la 3 la 50 de colegi. În acest proces mi-am dorit la un moment dat să mă intorc la bază, să pun din nou semințe, să fiu mai aproape de miezul lucrurilor. Și asta a dospit, cum se întâmplă, astfel încât m-am mutat cu familia din București în Brașov și am reînceput să lucrez pentru organizații mai mici, mai întâi pentru Federația Coaliția Natura2000 și acum pentru Schubz România, o inițiativă a Asociației Mioritics. Am trăit lucruri frumoase în toate organizațiile, și împreună cu colegi din organizații partenere, cu care am crescut împreună pot să spun. Îmi place lumea aceasta, libertatea de gândire, de simțire, de imaginație. 

 

L.T.: Au fost câteva provocări mari, pe diferite planuri aș spune. Una dintre ele a fost campania Earth Hour 2009 cu echipa WWF, prima pe care am organizat-o în România, cu resurse puține, cu colegi foarte tineri și la început. Am făcut lucrurile din nimic, a fost o experiență în care multe ne-au iesit în cale ca să ne sprijine, în care multe puteau merge rău și nu au mers. A fost ca un zbor în care ne-am lansat. Și, până la urmă, am atras 2 milioane de români și am cosntruit o echipă care a rămas împreună. O alta a fost să învăț să fiu manager, pentru că asta presupune și acumulare dar și renunțare, presupune multă încredere în oameni, delegare, structurare și integritate, asumarea responsabilității. A fost o experiență de maturizare pentru mine și descoperirea unor daruri de care nu eram conștientă. 

L.T.: Eu cred ca sustenabilitate este un cuvânt cam înspăimântator pentru copii, așa ca nu aș spune că îl explic. Copiii învață să respecte și să protejeze ceea ce iubesc, nu ceea ce ii sperie.  Așa că eu încerc să le arăt fetelor mele natura și faptul că viața noastră, a tuturor, depinde de ea. Și atunci sustenabilitatea se transformă în echilibru, copiii pricep foarte repede asta și au nevoie doar ca noi să le oferim mijloacele prin care să acționeze. Prin felul în care cheltuim banii, în care sortăm gunoaiele, în care ne petrecem vacanțele. Suntem încă departe de a avea în societate toate pârghiile care să sprijine educația prin acțiune a copiilor în sensul sustenabilității. Dar cred că, daca ei simt natura ca o parte a vieții lor, vor putea să facă mai mulți pași în viitor.