Cele mai importante modificari cuprinse in proiectul de lege sunt: 
- Reducerea de la 1 an la 6 luni a perioadei in care trebuie sa fie cautate  rudele copilului care vor sa se ocupe de cresterea si ingrijirea acestuia. In situatia in care rudele nu sunt gasite in acest interval, poate fi inceputa procedura de declarare a adoptabilitatii copilului; 
- Prelungirea valabilitatii atestatului pentru adoptie necesar viitorilor parinti, de la 1 an la 2 ani; 
- Eliminarea etapei de pregatire pentru persoanele carora le-a expirat atestatul si solicita obtinerea unui nou atestat; 
- Stabilirea compatibilitatii copilului cu adoptatorii la nivelul directiilor generale de asistenta sociala si protectia copilului si nu la nivelul ANPDCA, in scopul de a  eficientiza procesul de identificare a celei mai potrivite familii pentru copilul adoptabil; 
- Eliminarea termenului de 2 ani stabilit pentru valabilitatea statutului de copil adoptabil. Copilul va pastra acest statut pana la incuviintarea adoptiei sau pana la implinirea varstei de 14 ani, cand isi va exprima opinia cu privire la aceasta posibilitate; 
- Introducerea unor termene pentru procedurile derulate in fata instantelor judecatoresti pentru toate cele 3 etape ale procesului de adoptie, respectiv: declararea adoptabilitatii, incredintarea in vederea adoptiei si incuviintarea adoptiei; 
- Introducerea concediului de acomodare acordat familiei adoptatoare si a platii unei indemnizatii. Concediul va avea o durata de maximum 90 zile; 
- Introducerea obligativitatii angajatorilor persoanelor care doresc sa adopte de a acorda timp liber pentru efectuarea evaluarilor necesare pentru obtinerea atestatului si participarea la intalnirile cu copilul. Timpul liber poate fi acordat in limita a 40 ore/an, fara afectarea drepturilor salariale. 

Ador Copiii a participat ca organizatie autorizata sa desfasoare servicii in domeniul adoptiei interne si ca singura comunitate de parinti adoptivi, la grupurile de lucru pentru realizarea proiectului de lege, alaturi de specialistii directiilor si ai Autoritatii Nationale pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie (ANPDCA). 

Proiectul de lege aprobat va intra in vigoare la inceputul anului 2016. Documentul poate fi consultat AICI.
 
Mai multe informatii regasiti pe adorcopiii.ro