Vaillant Group Romania a donat 25 de sisteme de incalzire moderne si eficiente  (constand in centrale termice si sisteme solare, formate din panouri solare si boilere) pentru SOS Satul Copiilor Cisnadie si SOS Comunitatea de Tineri Sibiu. Proiectul din Romania face parte din parteneriatul global pe termen lung intre Vaillant Group si SOS Satele Copiilor International. Compania Vaillant Group este o afacere de familie, cu o istorie de peste 140 de ani la nivel global.
 
„Suntem mandri ca putem sprijini SOS Satul Copiilor Cisnadie si SOS Comunitatea de Tineri Sibiu”, a afirmat Iulia Pascu, Director General al Vaillant Group Romania, la evenimentul de inaugurare a sistemelor de incalzire, care a avut loc pe 29 septembrie 2014, la SOS Satul Copiilor Cisnadie. „Acest proiect are o importanta valoare emotionala pentru Vaillant Group Romania si pentru compania-mama Vaillant Group, care este o afacere de familie”, a adaugat ea. 
 
Inca de la infiintarea sa, in 1874, Vaillant a acordat o atentie speciala sustinerii proiectelor sociale. Astazi, strategia sa de sustenabilitate defineste aceleasi criterii de implicare sociala pentru intregul grup. Astfel, Vaillant Group si SOS Satele Copiilor International au semnat un parteneriat global, pe termen lung, prin care Vaillant Group furnizeaza organizatiei neguvernamentale sisteme de incalzire eficiente, care ajuta gospodaria si protejeaza mediul inconjurator.  
 
„Suntem recunoscatori companiei Vaillant Group Romania pentru sprijinul acordat”, a declarat Mirela Carmen Lavric, Director General al organizatiei SOS Satele Copiilor Romania. „Centralele termice si  panourile solare sunt de mare ajutor pentru noi. Organizatia noastra le ofera astfel un camin calduros si confortabil copiilor si tinerilor care, din diverse motive, au fost separati de familiile lor. In plus, aceste sisteme performante vor reduce cheltuielile noastre de incalzire, iar economiile realizate se vor putea intoarce tot in beneficiul copiilor.”  
 
Evenimentul de inaugurare a sistemelor de incalzire a avut loc pe 29.09, la SOS Satul Copiilor Cisnadie, avand ca tema caldura, sub diverse forme. Vaillant Group Romania a dorit sa ofere nu doar caldura fizica, ci si sufleteasca. Astfel, copiii au pictat panouri alaturi de Magic Hands Studio si au participat la experimente stiintifico-trasnite derulate de Fun Science, invatand, totodata, despre importanta consumului responsabil de resurse. La finalul evenimentului, au avut o surpriza: un concert special, sustinut de artista Sore, cunoscuta si indragita de copii pentru prestatia ei in trupa LaLa Band.  
 

***
Despre Vaillant Group
Vaillant Group, unul dintre liderii mondiali in domeniul incalzirii, ventilatiei si climatizarii isi are sediul central in Remscheid, Germania. Vaillant Group dezvolta si produce solutii, sisteme si servicii personalizate, dedicate confortului casnic. Portofoliul de produse acopera o gama variata, de la echipamente eficiente pe baza de combustibili conventionali pana la sisteme ce utilizeaza surse de energie regenerabila. 
 
In 2013, compania cu 12.000 de angajati a inregistrat o cifra de afaceri de aproximativ 2,4 miliarde de euro. Fondata in 1874, compania Vaillant este o afacere de familie. 
 
 
Despre SOS Satele Copiilor Romania
SOS Satele Copiilor Romania a fost infiintata in anul 1990. Asociatia implementeaza trei programe la nivel national in Bucuresti, Sibiu si Bacau, oferind servicii de ingrijire de tip familial (Sate SOS) si servicii de consiliere (Programe de Intarire a Familiei). In acest moment, peste 1.000 de copii beneficiaza direct de sprijinul asociatiei SOS Satele Copiilor Romania. Pana in prezent peste 15.000 de copii au interactionat cu unul dintre programele SOS.
 
Contact pentru presa
Pentru mai multe informatii, va rugam contactati:
Graffiti PR – Loredana Ianus
Telefon: 021 316 0212/13
E-mail: loredana.ianus@graffitipr.ro