Nume proiect: Ajungem MARI si Responsabili
Nume organizatie: Asociatia Lindenfeld - Ajungem Mari
Sectiunea/Sectiunile
Proiecte si campanii de voluntariat
Perioada in care s-a derulat proiectul: noiembrie / 2018 - decembrie / 2019
Acoperirea geografica a proiectului/ initiativei: Bucuresti si 23 de judete: Arad, Arges, Bacau, Bihor, Botosani, Braila, Brasov, Buzau, Constanta, Cluj, Dambovita, Dolj, Galati, Gorj, Hunedoara, Iasi, Mures, Neamt, Prahova, Neamt, Sibiu, Suceava, Vrancea
Parteneri: DGASPC-uri si fundatii care administreaza centre de zi sau de plasament/ Tineri pentru Tineri, Funky Citizens/ Kaufland Romania si FDSC
Rezumatul proiectului:
Educatia pentru sanatate si valorile civice, precum si notiunile de educatie financiara nu le pot fi predate copiilor institutionalizati, care provin din medii dificile si prezinta traume profunde, de specialisti care ii viziteaza doar pentru cateva ore in centrele de plasament. Pentru a-si insusi aceste notiuni si valori, este nevoie de o relatie cu cei care transmit informatia, asa ca prin proiectul Ajungem MARI si Responsabili 878 de copii si tineri au participat la serii de cate 6 sedinte interactive sustinute de voluntarii pe care ii indrageau si in care aveau incredere. 360 de voluntari au sustinut cursuri de educatie pentru sanatate, educatie civica, educatie financiara si antreprenoriala si TIC pe baza unor suporturi de curs realizate de specialisti si psihologi si adaptate nivelului si universului copiilor si tinerilor institutionalizati.
Proiectul a continuat si in 2020 pentru inca 2 luni (ianuarie si februarie) pe parcursul carora inca 190 de copii din Bucuresti si cele 23 de judete au participat la aceste ateliere si au dobandit informatii noi.
Contextul initierii proiectului:
Voluntarii Ajungem MARI, care merg saptamanal in centrele de plasament pentru sedinte interactive de pregatire scolara si ateliere creative, au observat nivelul foarte scazut de cunostinte despre corpul lor, sanatate si sexualitate in randul copiilor si tinerilor institutionalizati, precum si comportamentul riscant al acestora. Voluntarii au aflat ca au mai existat programe de educatie pentru santate/ sexuala si de educatie civica in centre dar, de cele mai multe ori, acestea s-au realizat cu specialisti care au transmis informatiile rigid si fara rezultate eficiente.
Scopul si obiectivele proiectului:
Ne-am propus sa cream/ perfectionam suporturi de curs special adaptate pentru copiii si tinerii institutionalizati pentru educatie pentru sanatate, educatie civica, educatie financiara-antreprenoriala si TIC-informatica. Cursul de educatie pentru sanatate a fost creat pentru 3 categorii de varsta – 5-9 ani, 10-13 ani si 14-18 ani.
Ne-am propus sa avem 1000 de copii si tineri din cei 2500 cu care lucram, care sa participe la cel putin un curs complet pentru una dintre teme, sa isi imbunatateasca cunostintele si in masura cat mai mare sa isi schimbe atitudinea
Principalele activitati:
Am creat suportul de curs la finalul anului 2018 cu sprijinul psihologului din echipa si a specialistilor de la Asociatia Tineri pentru Tineri.
In proiectul pilot desfasurat la inceputul anului 200 de copii si tineri institutionalizati din Bucuresti, Buzau, Galati si Constanta au participat la cursurile de educatie pentru sanatate. Dupa incheierea cursurilor copiii au primit brosuri cu cele mai importante informatii. Din martie am inceput sa derulam proiectul in toate judetele si sa includem, pe langa educatia pentru sanatate, educatia civica, financiara si TIC. Am creat un nou suport de curs pentu TIC cu ajutorul unui specialist Ajungem MARI si un nou suport de curs pentru educatie civica cu ajutorul Funky Citizens.
Voluntarii s-au inscris sa sustina cursuri in echipe de 2, sau individual, apoi au participat la un training fizic sau online pe baza suportului de curs. Coordonatorii de proiect au obtinut acordul DGASPC-urilor/ fundatiilor care administreaza centrele private si au format grupele de copii in functie de varsta si de relatiile intre colegi.
Voluntarii au primit sfaturi si consiliere pe parcursul cursurilor de la psihologii Ajungem MARI sau chiar de la specialistii care au creat cursurile.
Voluntarii au completat rapoarte de activiatate dupa fiecare sedinta sub forma de formular online si de raport detaliat pe grupul de facebook secret al cursurilor. Dupa fiecare curs au completat si un formular de evaluare a activitatii si impactului asupra copiilor.
Beneficiari directi: 876 copii si tineri institutionalzati
Beneficiari indirecti: 360 de voluntari formati
Implicarea beneficiarilor:
Feedbackul copiilor din primele cursuri de educatie pentru sanatate a fost folosit de echipa de proiect pentru adaptarea suportului de curs pentru sedintele urmatoare.
Rezultatele proiectului:
878 de copii si tineri au dobandit informatii extrem de utile si corecte in cadrul atelierelor. Copiii au apreciat foarte mult toate cele 4 cursuri.
In special cursul de educatie pentru santatate care le-a adus raspunsuri la multe intrebari si curiozitati. Pentru ca aveau o relatie foarte buna cu voluntarii, s-au simtit in siguranta sa comunice in discutii private cu voluntarii lor. Si-au format valori sanatoase si devenind mai informati riscul de a se expune la pericole este mai mic.
Cursul de TIC a fost de mare ajutor pentru copii care nu erau familiarizati cu calculatorul si se simteau inferiori colegilor de scoala care stapanesc tehnologia. Ii va ajuta mult sa se integreze mai bine la scoala.
Dupa parcurgerea cursului de educatie civica sunt mai responsabili, isi inteleg mai bine rolul in societate si vor sa se implice in actiuni de voluntariat, dupa modelul voluntarilor lor.
Dupa cursul de educatie financiara si antreprenoriala, care a avut si exercitii practice prin crearea si vanzarea de produse la targuri locale, copii au prins incredere in fortele lor dupa ce au vazut rezultatele. La Buzau chiar au creat in serie jocuri de inteligenta din lemn („Inelul captiv”) si au stat la stand provocand oamenii din mall sa isi testeze abilitatile. Cu banii stransi si-au putut cumpara obiectele dorite (cei mai multi au 28 lei/ luna bani de buzunar) sa faca o iesire educativa si sa doneze un procent de 20%. Unii copii au ales sa ajute familii nevoiase, altii sa cumpere mancare pentru adaposturi de animale.
Resursele umane implicate:
Un coordonator national full-time, un psiholog din echipa care a alocat cateva ore saptamanal consilierii voluntarilor, specialisti care au scris suporturile de curs
Implicarea voluntarilor:
360 de voluntari au fost selectati din randul voluntarilor Ajungem MARI care mergeau deja la copii. La cursul de educatie pentru sanatate, in special la grupele mari, de adolescenti, am selectat doar voluntari care aveau peste 1 an experienta in echipa. Voluntarii au participat la un training fizic sau online si au primit suporturile de curs, au dat test dupa ce au parcurs suporturile si au sustinut cursurile, fiecare de cate 6 sedinte a cate 2 ore in echipe de 2 voluntari.
Roluri /responsabilitati ale partenerilor proiectului:
DGASPC-urile si centrele private au permis accesul voluntarilor, au pus la dispozitie spatiul de lucru din centre si au ajutat la formarea grupelor de copii.
Funky Citizens si Tineri pentru Tineri au creat suporturile de curs pentru educatei civica si educatie pentru sanatate.
Buget: 151.620 lei
Obstacole majore intampinate:
Reticenta DGASPC-urilor sau a unor centre private cu specific religios de a promova educatia pentru sanatate/ sexuala. Acest lucru a dus si la intarzieri in proiect.
Reticenta voluntarilor in a sustine cursuri de educatie pentru sanatate. Ei s-au temut ca nu detin suficiente informatii sau ca vor primi intrebari incornfortabile de la copii. Unii voluntari au fost reticenti si pentru cursul de educatie civica pentru ca au considerat materia studiata in manuale neatractiva pentru copii.
Reticenta generala a voluntarilor de a intrerupe programul saptamanal de pregatire scolara, pentru materia pentru care s-au inscris initial in programule ducational Ajungem MARI, pentru a sustine timp de 6 saptamani unul dintre cursurile propuse.
Lectii invatate in urma implementarii proiectului:
Am face mai multe prezentari ale cursurilor pe grupurile locale de voluntari ca sa inteleaga exact ce presupune fiecare curs si sa le putem raspunde la intrebari (de ex. cand nu se simt stapani pe materie). Vom putea face asta in continuare pentru ca avem suporturile de curs si voluntarii se pot inscrie sa le sustina.
Calitatile proiectului:
Principalul avantaj este faptul ca aici cursurile au fost sustinute de persoane in care copiii aveau incredere si de la care puteau primi cu deschidere informatiile. De asemenea, faptul ca voluntarii ii cunosteau pe copii i-a ajutat sa adapteze activitatile.
Toate informatiile au fost transmise prin metode non-formale, prin jocuri, astfel incat copiii sa isi insuseasca prin experienta noile concepte.
Cursurile au fost realizate de specialisti cu ajutorul psihologilor nostri cu experienta in lucrul cu copiii institutionalizati. Daca in cursurile clasice de educatie pentru sanatate este adesea invocata familia, aici la cercul increderii copiii puteau completa voluntari, educatori, colegi de centru
Planul de comunicare:
A fost creata o paginade Facebook MARI si Sanatosi unde am publicat informatii si sfaturi pe intelesul adolescentilor. Pe langa adolescentii care au urmarit pagina si voluntarii au urmarit postarile si le-au transmis copiilor cu care au lucrat.
l Web site proiect l
***
Despre organizator
Ajungem MARI este un program educațional care susține peste 2500 de copii și tineri institutionalizati din București și 24 de județe prin mai multe proiecte: pregătire şcolară într-un mod interactiv alături de peste 1600 de voluntari care îi vizitează săptămânal, cursuri vocaționale, terapie, ieșiri educative, excursii, tabere, consiliere vocationala și vizite de orientare profesională, logopedie, toate cu rolul de a le da copiilor încredere în ei și a le forma abilităţi de viata independenta.