Urmărește promo proiect...

Nume proiect: Lumina pentru ultimele 3 scoli fara electricitate din Romania
Nume organizatie: Asociatia Free Miorita
 
Sectiunea 
Educatie, Invatamant, Cercetare
 
Date generale
Data de incepere a proiectului
Feb / 2015
Data de incheiere a proiectului
Mar / 2015
 
Programul din care face parte proiectul
Lumina pentru Romania
 
Acoperirea geografica a proiectului/ initiativei
Cruhla, judetul Suceava, Cornatea, judetul Maramures, Dobraia, judetul Caras-Severin / National

Organizatiile/ institutiile/ companiile partenere implicate in proiect
UniCredit Business Integrated Solutions, Intuitext, Ropeco Bucuresti, Guv Electronics
 
Rezumatul proiectului:
După actiunile ”Lumina pentru Ursici” si ”Lumina pentru copiii din Inelet”, dupa o lunga munca de teren si o documentare asidua, in lipsa unor date oficiale de la Ministerul Educatiei Nationale sau alte autoritati, am identificat in Romania inca 3 scoli care nu aveau electricitate si tot ce tine de un proces educational decent: lumina, calculatoare sau o imprimanta.

La cele 3 scoli, situate in Cruhla, judetul Suceava, Cornatea, comuna Poienile de sub Munte, judetul Maramurea si Dobraia, comuna Cornereva, judetul Caraș-Severin, invatau 27 de copii, 27 de copii care ajung la scoala după ce merg pe jos prin paduri si pe poteci de munte. Cea mai impresionanta situatie este la scoala din Poienile de sub Munte, Maramures, cea mai mica din tara: 15 elevi invata intr-un spatiu de 4x4 metri, cu predare simultana la clasele I-IV.

Este imposibil sa vorbim de educatie si o sansa la viitor in conditiile in care acesti copii pot citi atunci cand afara este soare si singura lor fereastra spre lume sunt cateva harti atarnate pe un perete.

Cu sprijinul financiar al Ropeco Bucuresti, cu suport tehnic de la Guv Electronics, am pornit 2 actiuni de teren pentru a transporta si instala singura sursa de energie electrica viabila pentru fiecare scoala: energie solara prin panouri fotovoltaice.
Solutia este verde, usor de implementat, fara avize birocratice si fara facturi ulterioare.

Uitate de timp si de autoritati, voluntarii Free Miorita au facut lumina la ultimele 3 scoli fara electricitate din Romania. Pe poteci de munte, pe viscol si ger, cu sania sau in remorca unui tractor, am transportat si instalat la cele 3 scoli: 3 sisteme de producere a energiei electrice cu 9 panouri fotovoltaice, 9 calculatoare si 2 laptopuri cu softuri educationale Intuitext, si 2 imprimante.
 

Relevanta (context)
Contextul initierii proiectului:
Actiunea a pornit de la dorinta de a da o sansa la educatie si o speranta celor 27 de copii care invatau la cele 3 scoli. Cateva becuri, calculatoare si laptopuri cu softuri educationale, o imprimanta, reprezinta o baza necesara pentru accesul la educatie. 

Este greu de crezut ca un copil din munti are sanse in viata atata vreme cat nici acasa si nici la scoala nu are curent electric. Apoi, calculatorul impreuna cu programe educationale, le dau o sansa sa fie egali cu ceilalti copii din tara si, mai departe, sansa unui viitor mai bun.
In acelasi timp, am vrut sa dam un exemplu autoritatilor ca trebuie sa faca ceva si sa gandeasca altfel decat pana acum, dincolo de ”curent prin fir”.
Nevoile au fost identificate prin munca de documentare prin internet, mailuri, telefoane, intalniri cu autoritati si prin vizite pe teren la cele 3 scoli.
 
Scopul si obiectivele:
Obiectivul propus si realizat a fost de a face lumina, la propriu dar si in sens spiritual, la ultimele 3 scoli fara electriciate din Romania. Solutia a constat in achizitionarea, transportul si montajul unor sisteme care sa genereze curent electric pe baza de panouri fotovoltaice, pentru iluminat si echipamente IT (calculatoare si laptopuri pe care au fost instalate softuri educationale, imprimante). 
Proiectul a urmarit de asemenea constientizarea publicului si a autoritatilor fata de aceasta situatie.
 
Principalele activitati:
Actiunea ”Lumina pentru ultimele 3 scoli fara electricitate din Romania” a fost una deosebit de complexa, atat pentru partea de documentare cat mai ales pentru implementare. Gradul de dificultate a fost deosebit de ridicat avand in vedere munca de teren in 3 locatii diferite, situate in zone de munte, greu accesibile, la sute de kilometri de Bucuresti. Principalele activitati intreprinse au fost:
1. Actiune de documentare, desktop research si vizite pe teren la fiecare din cele 3 scoli
2. Campanie de informare si constientizare prin site-ul freemiorita.ro si pagina de facebook Free Miorita
3. Atragerea unor sponsori si parteneri care sa asigure necesarul de finantare, echipamente si materiale
4. Selectarea de voluntari si pregatirea lor corespunzatoare
5. Achizitionarea echipamentelor si materialelor necesare
6. Pregatirea echipamentelor IT, inclusiv instalarea de softuri educationale
7. Asigurarea mijloacelor de transport pana la fiecare locatie, atat pentru voluntari cat si pentru echipamente
8. Asigurarea de cazare si masa pentru voluntari
9. Instalarea echipamentelor fotovoltaice si punerea lor in functiune
10. Instalarea echipamentelor IT si punerea lor in functiune
11. Instruirea cadrelor didactice si a copiilor
12. Comunicarea catre public, in toate fazele actiunii
 

Beneficiari:
Beneficiari directi: 27 de copii, familiile lor si 3 invatatoare de la scolile din Cruhla, jud. Suceava, Cornatea, jud. Maramures si Dobraia, jud. Caras-Severin.
 
Public tinta secundar: autoritatile locale (primarii) si centrale (Ministerul Educatiei Nationale, Ministerul Energiei, Guvernul Romaniei), societatea romanesca in ansamblu.
 
Implicarea beneficiarilor: 
Avand in vedere ca beneficiarii directi sunt copii - elevi in ciclul primar de invatamant si doamne invatatoare, este firesc ca nu aveau cum sa ne ajute la implementarea tehnica (transport si montaj echipamente, de exemplu). Totusi, au fost alaturi de noi si ne-au mobilizat prin prezenta lor.
Directorii scolilor sau primarii ne-au asigurat suport pe teren (cazare și vehicule de acces si transport voluntari si echipamente).
Autoritatile judetene sau centrale nu au avut niciun fel de aport, nici in faza de documentare a actiunii si cu atat mai putin la implementarea ei.
 

Rezultate (eficacitate)
Rezultatele proiectului:
Actiunea a asigurat electricitate pentru iluminat și echipamente IT la ultimele 3 scoli fara electricitate din Romania. Iluminatul si calculatoarele dotate cu softuri educationale realizate de Intuitext si sisteme audio asigura o baza necesara si foarte buna pentru educatia oricarui copil, cu atat mai mult a celor aflati in zone greu accesibile, fara acces la electricitate si mijloace de comunicare (televizor, de exemplu), departe de centre urbane.

Pe langa sansa de a afla lucruri noi si de a se pregati la fel ca oricare alt elev din Romania, cei 27 de copii au aflat ca exista si altceva dincolo de lumea lor, ca Romania este colorata si ca pot desena si in ”Paint”, nu doar pe hartie. Unii dintre ei au vazut desene animate pentru prima oara.
Calculatoarele si lectiile interactive sunt un stimulent pentru ca parintii sa isi trimita elevii la scoala, iar copiii sunt mult mai interesati ”sa descopere lumea”.

Nu in ultimul rand, iluminarea ultimelor 3 scoli a dat un semnal ca acesti copii si familiile lor nu sunt uitate chiar de toata lumea.
Este posibila o schimbare, in sensul ca unii copii sa mearga mai departe cu scoala si educatia, dar numai in contextul unor modificari ale contextului socio-economic la nivel macro si micro. Este vorba de acces mai facil (transport) pentru elevi la scoala si de conditii normale de viata in fiecare casa (electricitate, apa curenta, acces la mijloace de comunicare).

Resursele umane implicate:
La actiuni au participat un numar de 25 persoane, coordonate de Iulian Angheluta, Presedinte Free Miorita.
 
Implicarea voluntarilor:
La cele 3 actiuni au participat in total 25 de voluntari, fiecare indeplinind unul sau mai multe roluri: parte tehnica (montaj echipamente fotovoltaice sau IT), suport transport, filmare audio-video, pregatit mancare. Echipele au fost formate atat prin contact direct, de la actiunile anterioare, sau indirect (Fb, telefon). Am urmarit ca echipele sa fie omogene, sa nu avem un numar prea mare de oameni si ca ei sa fie familiarizati/bine pregatiti pentru activitatile de teren. Am cautat de asemenea sa cooptam in echipa localnici care sa ne ajute cu transportul si sa ne fie calauze pe teren.

Roluri /responsabilitati ale partenerilor proiectului:
Ropeco Bucuresti - suport financiar. Guv Electronics - suport tehnic. UniCredit Business Integrated Solutions - calculatoare. Intuitext - softuri educationale. BandPro - productie si editare video.
 
Buget: 55.000 lei.
 
Contributiile in natura:
9 calculatoare donate de UniCredit Business Integrated Solutions pe care au fost instalate gratuit de catre Intuitext softuri educationale.


Evaluare
Obstacole majore intampinate:
Actiunile au fost derulate in perioada februarie - martie 2015, deci conditiile meteo (zapada, ger, viscol, inghet) si de relief (inaltimi de peste 800 metri, lipsa drumurilor modernizate de acces) au fost obstacolele majore.
 
Lectii invatate:
1. Am aflat din nou ca suntem norocosi si ca multi oameni si copii o duc infinit mai greu decat noi.
2. Oricat de bine cunosti terenul si planifici in detaliu, vei intalni mereu un obstacol neprevazut.
3. Cea mai importanta resursa sunt oamenii.
 
Calitatile proiectului:
Ultimele 3 scoli fara electricitate din Romania lui 2015 au acum becuri si calculatoare.
 
Comunicare
Planul de comunicare: 
Neavand buget pentru comunicare, actiunea a fost mediatizata exclusiv prin canale si mijloace gratuite: siteul www.freemiorita.ro, pagina de Facebook si cea de Instagram, canalul de YouTube.
Actiunile la 2 scoli au fost documentate de echipa Dosar Romania condusa de Codruta Angelescu, materialul fiind difuzat pe canalul TVR1 la o ora de maxima audienta, in Prime Time.
 

***
Despre Organizator
Asociatia Free Miorita a fost infiintata in anul 2012 pentru a elibera mintile de fatalismul mioritic. Actiunile noastre au ca scop atat rezolvarea unor probleme sociale, cum ar fi de exemplu Lumina pentru Romania, cat si pentru a da un exemplu ca limitele si obstacolele pot fi depasite - Dacioti pana-n Mongolia.