Programul "inCerc" de Preventie a Diabetului Zaharat de Tip 2 si a Bolilor Civilizatiei
Organizator: Asociația Medicover
Organizator: Asociația Medicover
Sectiunea
Premiul Special Organizația NEW ENTRY
Perioada in care s-a derulat proiectul
Data de incepere a proiectului
Sep / 2017
Data de incheiere a proiectului
Dec / 2017
Acoperire geografica: Nationala
Parteneri: Asociatia Medicover, Medicover, Synevo, Primăria Municipiului Ploiești, Inspectoratul Școlar Județean Prahova, Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, Asociația Română pentru Studiul Obezității
Rezumatul proiectului:
Programul de Prevenție a Diabetului Zaharat de Tip 2 și a Bolilor Civilizației „înCerc“, un program unic în România, își propune să contribuie la scăderea riscului dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 la copii, una din principalele cauze ale speranței de viață potențial mai reduse a copiilor născuți după anul 2000, prin comparație cu speranța de viață a părinților lor.
Programul „înCerc“ li se adresează copiilor de clasa a V-a și familiilor acestora și are drept scop atât reducerea riscului de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2, cât și îmbunătățirea stilului de viață a acestei categorii de public, printr-o alimentație corespunzătoare, sănătoasă și activitate fizică susținută, vârsta de 10-12 ani fiind una propice acestor schimbări, conform specialiștilor „înCerc“.
Programul este alcătuit din două etape: Analiza Complexă de Sănătate (ACS)și Asistența Individuală Integrată (AII). ACS constă în evaluarea non-invazivă și gratuită a peste 12.000 de elevi de clasa a V-a din școlile din Ploiesti și din al doilea oraș, în urma obținerii acordului din partea părinților/tutorilor legali. AII se adreseaza copiilor aflați in grupul de risc de dezvoltare a diabetului zaharat de tip 2 si familiilor lor si constă în șase sesiuni personalizate cu patru specialiști (medic generalist, nutriționist, specialist în activitate fizică și psiholog), precum și în ateliere educative și sportive pentru copii, desfășurate pe parcursul a 18 luni pentru fiecare copil.
Primul oraș în care s-a început este Ploiești, în perioada octombrie 2017 - martie 2018, prin evaluarea sănătății a peste 1.200 copii in cadrul ACS, iar prima sesiune de consiliere alături de specialiștii "înCerc" din cadrul etapei AII a avut loc pe 10 martie 2018.
Relevanta (context)
Contextul initierii proiectului:
Programul „înCerc“ a fost implementat pentru prima oară în Polonia, în 2013, de către Fundația Medicover, sub denumirea „PoZdro!“. A fost dezvoltat cu ajutorul unor specialiști ai Universității din Gdansk, care au identificat similitudini între cele două țări din punct de vedere a prevalenței diabetului zaharat la copii. În România, orașul Ploiești este primul din țara noastră în care se implementează acest program de prevenție, fiind ales în baza statisticilor studiului PREDATORR privind prevalența diabetului în România.
Studiile care au stat la baza celor două programe au arătat că speranța de viață a copiilor născuți după anul 2000 este mai mică decât cea a părinților lor din cauza prevalenței din ce în ce mai ridicate a bolilor civilizației, cu precădere a diabetului zaharat de tip 2 la copii.
Scopul si obiectivele:
Programul "înCerc" are drept obiectiv evaluarea a peste 12.000 de copii de clasa a V-a din România, cu privire la riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 și a bolilor civilizației; dintre aceștia, aproximativ 3.000 de copii cu risc vor lua parte la următoarea etapă gratuită, Asistența Individuală Integrată, care va avea drept scop îmbunătățirea stilului de viață.
Principalele activitati:
Programul are două etape: Analiza Complexă de Sănătate și Asistența Individuală Integrată. În cadrul Analizei Complexe de Sănătate, tutorii legali își exprimă acordul asupra evaluării gratuite și non-invazive a stării de sănătate a copiilor lor. Pe baza unor teste certificate de specialiștii Programului, copiii calificați cu risc de diabet zaharat de tip 2 și familiile acestora sunt invitați să ia parte la sesiunile individuale de consiliere, desfășurate cu sprijinul a patru specialiști, pe parcursul a 18 luni.
Până în prezent, peste 1.000 de copii ploieșteni de clasa a V-a din 30 de școli din Ploiești au fost evaluați, iar mai bine de 300 dintre aceștia au fost invitați să ia parte la consilierea individuală. Aceste etape ale Programului vor fi replicate în cel de-al doilea oraș din România în care acesta va fi lansat, în cea de-a doua jumătate a anului 2018.
Beneficiari:
Beneficiari directi: 12.000 de copii de clasa a V-a din România
Implicarea beneficiarilor:
Tutorii legali și-au exprimat acordul de evaluare a stării de sănătate a copiilor lor, apoi au răspuns afirmativ invitației de participare la etapa de consiliere individuală, respectiv Asistența Individuală Integrată. De asemenea, programul "înCerc" beneficiază de suportul continuu al Primăriei Municipiului Ploiești și al Inspectoratului Școlar Județean Prahova.
Rezultate (eficacitate)
Rezultatele proiectului:
Pe parcursul programului demarat în țara noastră, Asociația Medicover estimează că un număr de 12.000 de copii vor participa la o evaluare individuală gratuită și non-invazivă, menită să identifice riscul dezvoltării diabetului zaharat de tip 2 și altor boli ale civilizației; dintre aceștia, aproximativ 3.000 de copii cu risc vor lua parte la următoarea etapă gratuită, Asistența Individuală Integrată, care va avea drept scop îmbunătățirea stilului de viață.
Programul "PoZdro", inițiat de Fundația Medicover în Polonia, a avut o rată de succes care motivează membrii echipei care implementează Programul în România, respectiv: peste 50% din copiii participanți la program au reușit performanțe precum pierderea în greutate, scăderea în indicele de masă corporală ori creșterea țesutului muscular, datorată activității fizice susținute, în numai doi ani. În România ne așteptam să avem cel puțin aceleași rezultate precum colegii nostri din Polonia, iar primele concluzii privind eficiența specialiștilor "înCerc" vor putea fi trase la sfârșitul consilierii AII pentru copiii de clasa a V-a din cadrul anului școlar 2017-2018 din Ploiești, adica la finalul anului 2019.
Resursele umane implicate:
Programul a fost și este implementat de echipa Asociației Medicover și de specialiștii Programului - personal al Medicover România (asistenți medicali, operatori calculator, medici generaliști, nutriționisti, specialiști în activitate fizică, psihologi, personal recepție, operatori call-center etc) - in total peste 20 de persoane implicate activ, in afara echipei Asociatiei Medicover.
Echipa Asociației Medicover este formată din George Istrate (Director General), Georgiana Apreutesei (Manager de Proiect) și Ana-Maria Cireșanu (Coordonator Local Ploiești).
Implicarea voluntarilor: Nu este cazul.
Roluri /responsabilitati ale partenerilor proiectului:
Dl. George Istrate este Director General al Asociației Medicover și contactul echipei de implementare a Programului "înCerc" cu autoritățile locale și guvernamentale.
D-na Georgiana Apreutesei gestionează implementarea, resursele și respectarea calendarului Programului.
D-na Ana Maria Cireșanu coordoneaza activitățile pe plan local, în municipiul Ploiești, relația cu instituțiile școlare și familiile participante.
Buget: /
Contributiile in natura: Nu este cazul.
Contributiile in natura: Nu este cazul.
Evaluare
Calitatile proiectului:
Gratuit, susținut financiar integral de Asociația Medicover pentru cei 12.000 copii care vor intra în program. Un program complex de prevenție a diabetului de tip 2 din Europa - se implementează doar în Polonia de către Fundația Medicover și în România de către Asociația Medicover. Cea mai mare echipa interdisciplinară de specialisti care are grijă de îmbunătățirea sănătății copiilor aflați la risc: medic generalist, consilier nutriție, specialist activitate fizică și psiholog.
Comunicare
Planul de comunicare:
# Conferință de presă la lansare
# Comunicate de presă emise lunar
# Participare în cadrul unor emisiuni TV a echipei organizatoare
# Reportaje TV și materiale informative pe posturi naționale
# Website dedicat, pagina de Facebook dedicată, pagina de Instagram dedicată, canal YouTube dedicat.
Web site proiect: www.in-cerc.ro
***
Despre Organizator
Principalele sarcini statutare ale Asociației sunt:
• creșterea gradului de conștientizare cu privire la stilul de viață sănătos
• promovarea prevenției și diagnosticarii corecte
• sensibilizarea socială cu privire la necesitatea de a oferi servicii medicale profesionale
• susținerea grupurilor de copii și de tineri defavorizați care sunt sustinuți de o instituție legal înființată prin diverse activități și donare de bunuri, dar niciodată prin susținere financiară directă.