Spre informația: Teodor Meleșcanu - Ministrul Afacerilor Externe, Rovana Plumb - Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Andreea Păstârnac - Ministrul pentru Românii de Pretutindeni 
 
Stimate domnule Prim-ministru Tudose,
Stimate domnule Ministru Negrescu,
 
În contextul învestirii dumneavoastră în acest nou mandat guvernamental, vă adresăm această scrisoare ca un apel - dar și invitație - pentru a accelera și ameliora pregătirile extrem de necesare pentru Președinția Română a Consiliului UE din ianuarie-iunie 2019. Platforma RO2019 împreună cu organizațiile partenere, vă invită la o cooperare mai amplă și mai strânsă pentru ceea ce, credem cu toții, este un obiectiv comun al tuturor românilor indiferent de afilierea politică. Ne exprimăm speranța că veți acorda o importanță maximă acestui subiect pe toată durata mandatului. 

Țara noastră va trebui să facă față unei imense provocări administrative, de expertiză și de imagine în contextul instituțional și politic al Uniunii Europene. Mai mult decât sarcina asigurării președinției rotative, România are însă și o extraordinară șansă de a-și transforma imaginea, reputația și atractivitatea față de numeroși parteneri politici dar și comerciali și culturali, din Europa și nu numai. 

Stadiul actual al pregătirilor pentru acest moment le dă experților români din domeniul afacerilor europene motive serioase de îngrijorare. Sunt îngrijorătoare nivelul de comunicare scăzut, progresul lent al recrutării și formării experților necesari în acest exercițiu, lipsa de implicare a societății civile, a mass-media, a mediului academic și chiar al mediului politic în mod trans-partinic, dar mai ales lipsa de activități vizibile substanțiale din partea Guvernului. 

Suntem conștienți că o mare parte din eforturi vor ține de logistică și personal, dar considerăm că pentru o Președinție de succes nu trebuie doar să supraviețuim, ci să excelăm. Iar pentru aceasta, este nevoie de toate ingredientele de mai sus - iar Guvernul pe care îl conduceți va avea rolul principal.

Salutăm crearea și publicarea de către guvernul României în luna martie 2017 a unui Memorandum și a unui Plan de Acțiune ce vizează pregătirea Președinției României la Consiliul UE. Apreciem de asemenea și preluarea multor idei, expresii și propuneri din raportul de recomandări produs de către Europuls în septembrie 2016. În egală măsură apreciem păstrarea ca punct de referință în redactarea planului de acțiune a memorandumului guvernamental din 2016. 
 
Ne este imposibil totuși să nu observăm excluderea unor elemente esențiale din cele două documente și deplângem lipsa de progrese, mesajul vag și carența de implicare de care au dat dovadă predecesorii dumneavoastră în 2017.

În primul rând, lipsa referințelor de coordonare cu organizații neguvernamentale și cu cetățeni. Consultările publice menționate nu sunt clar formulate ca scop, subiect, timp și loc. Societatea civilă nu este doar o potențială sursă de idei pentru prioritățile Președinției 2019, dar și un aliat imperativ pentru întregul proces de pregătire și implementare. Mediul non-guvernamental este o resursă extraordinară pentru o Președinție rotativă a Consiliului UE iar țările care ignoră această resursă ratează atât șansa oferită de moment, dar și obiectivele primare de bună desfășurare și comunicare.

Organizațiile neguvernamentale din România, partenerii sociali și mediul privat trebuie să fie încurajate și implicate prin colaborări și dialog permanent. Ele pot implementa măsurile naționale prevăzute pentru pregătirea Președinției Consiliului UE – cum s-a întâmplat de exemplu în Polonia prin organizarea de seminarii de informare, de consultări, producerea de rapoarte și propuneri, pregătirea de cadre, diseminarea momentului către populație, activități adresate tinerilor, promovarea priorităților pe plan extern, etc. 

În al doilea rând,  calendarul pregătirii Președinției este în întârziere. Având în vedere că o data cu lansarea Președinției estoniene la 1 iulie 2017 am intrat în ultimul trio de dinaintea Președinției României, timpul rămas la dispoziție pentru pregătiri este extrem de limitat. Este imperativă finalizarea priorităților naționale, poziția de negociere pentru consultările cu trio-ul actual și cu Finlanda și Croația (pe plan extern) și publicarea transparentă a rezultatelor acestora. Pe plan intern, este vitală lansarea unor dezbateri publice reale pentru a  conturarea priorităților primare dar și secundare ale României în cele 6 luni de lucru, finalizat cu un raport întocmit de guvern, care să sintetizeze ideile propuse și felul în care partenerii non-guvernamentali vor putea promova mesajul general.
 
Amintim că proiectul Platforma de sprijin RO2019 este o inițiativă non-guvernamentală a Europuls – Centrul de Expertiză Europeană și a Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile destinată  susținerii Președinției Române a Consiliului UE în 2019. Un proiect neutru din punct de vedere politic, RO2019 își propune să coordoneze societatea civilă românească din țară și din străinătate pentru a asigura trecerea cu succes al celui mai important  test de maturitate al  României în Uniunea Europeană. 
 
Experiența recentă a țărilor din Europa centrală și de est care au deținut Președinția Consiliului UE a demonstrat că implicarea activă a diferiților actori ai societății civile în conturarea priorităților este un proces nu doar eficient, dar și esențial în pregătirea Președinției pentru a dovedi o coordonare diversă și flexibilă. În urma  examinării cu atenție a exercițiului efectuat de țări precum Lituania, Polonia, Slovenia, Slovacia, Cehia, dar și din Vestul UE, vom reveni cu un document cu propuneri concrete pe care Președinția le poate implementa împreună cu societatea civilă.

Vă invităm așadar la un parteneriat real. Vă stăm la dispoziție pentru discuții și cooperare și așteptăm cu interes poziția dumneavoastră. 
 
 
Cu deosebită considerație,
Platforma RO2019
Europuls - Centrul pentru Expertiză Europeană
Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile 

Co-semnatari:
Asociația Viitorul Tinerilor
Centrul Român de Politici Europene
Fundația Terra Mileniul III
Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale
Salvați Copiii
Centrul pentru Jurnalism Independent
Funky Citizens
Asociația Pro Democrația
Federația Volum
Smart Everything Everywhere
Centrul de Resurse pentru Participare Publică
Consiliul Tineretului din România
Federația Organizațiilor Neguvernamentale pentru Dezvoltare din România