Contextul evenimentului
La începutul lunii martie, Fondul European de Investiții (FEI) și Libra Internet Bank au semnat primul acord de garantare din România susținut prin noua facilitate financiară pentru sectoarele culturale și creative din cadrul Programului UE „Europa Creativă” 2014-2020.  Astfel, organizațiile românești din sectoarele culturale și creative au acces la împrumuturi garantate în valoare de 10 milioane € în următorii 2 ani, iar România devine a treia țară care beneficiază de acest mecanism, după semnarea unor acorduri similare în Spania și Franța.
 
Caracteristicile activităților și ale afacerilor din aceste sectoare, precum absența unor bunuri tangibile, volatilitatea cererii pentru anumite produse și servicii, necunoașterea specificului acestor domenii de activitate de către instituțiile bancare, cresc vulnerabilitatea acestor inițiative și scad probabilitatea de a fi sprijinite prin acordarea de împrumuturi. În acest sens, mecanismul de garantare urmărește creșterea valorii împrumuturilor acordate la nivel european cu până la 600 de milioane €, dar și asigurarea unui nivel sporit de cunoaștere a acestor sectoare de către intermediarii financiari.
 
Biroul Europa Creativă România în parteneriat cu Libra Internet Bank, intermediarul financiar selectat de FEI pentru a oferi aceste soluții de creditare în România, organizează o serie de evenimente pentru a face cunoscută facilitatea financiară care își propune să susțină IMM-urile, microorganizațiile și organizațiile mici și mijlocii din domenii considerate vulnerabile în contextul de piață actual.
 
Obiectivele evenimentului
să promoveze oportunitățile de creditare pentru sectoarele culturale și creative acordate prin intermediul Mecanismului de garantare Europa Creativă;
să ofere operatorilor din aceste sectoare resurse și instrumente teoretice, precum și recomandări practice referitoare la dezvoltarea unor abordări antreprenoriale și a unor noi modele de management care să le asigure o bună funcționare pe termen lung;
să promoveze bunele practici ale unor organizații de la nivel european și național care folosesc abordări de business în activitatea lor.
 
Cui ne adresăm?
Profesioniștilor din organizațiile culturale și creative cu o abordare antreprenorială sustenabilă interesate să acceseze credite garantate prin Europa Creativă pentru a-și dezvolta sau consolida activitatea curentă și proiectele.
 
Agenda evenimentului este disponibilă aici.
 
Cum vă puteți înscrie?
Pentru a participa la acest eveniment trebuie să completați și să trimiteți formularul de înscriere disponibil aici până cel târziu la data de 22 iunie, ora 16:00. Precizăm că participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate, fiind ocupate în ordinea înscrierilor. 
 
Persoana de contact pentru detalii: Sorin Enuș, telefon: 021 316 60 61.