Sfârșitul anului 2017 marchează, în preajma lansării oficiale a programului Anul European al Patrimoniului Cultural 2018, din luna decembrie, și completarea Listei Mărcii patrimoniului european cu noi situri care celebrează și simbolizează idealurile, valorile, istoria și integrarea la nivel european.
 
Juriul de experți independenți a selectat nouă situri care îndeplinesc toate criteriile reglementate prin Decizia Nr. 1194/2011/UE din 25 câte au fost preselectate de 19 state membre pentru sesiunea de selecție din anul 2017 a Mărcii patrimoniului european: Siturile patrimoniului muzical al orașului Lepizig (Germania); Sinagoga din strada Dohány (Ungaria); Fortul Cadine (Italia); Biserica de la Javorca (Slovenia); Fostul lagăr de concentrare de la Natzweiler și lagărele sale anexate (Franța și Germania); Memorialul Sighet (România); Bois du Cazier (Belgia); Satul Schengen (Luxemburg) și Tratatul de la Maastricht (Țările de Jos).
 
Dintre cele două situri preselectate de România în primăvara acestui an, Cetatea Oradei (jud. Bihor) și Memorialul Sighet (jud. Maramureș), acesta din urmă a fost selectat pentru a i se conferi Marca, fiind și primul din țara noastră care intră în rețeaua de situri reprezentative pentru istoria Europei în cadrul actualului program al Mărcii derulat sub egida Uniunii Europene începând cu anul 2011.
  
Raportul Juriului de experți independenți, care conține și evaluarea tuturor siturilor care au intrat în competiția de anul acesta poate fi vizualizat AICI...
 
 
Comisia Europeană va desemna în mod oficial siturile în luna februarie 2018, iar o ceremonie de decernare a premiilor va avea loc în luna martie 2018, în Bulgaria. Odată cu rezultatul selecției din acest an, un număr total de 38 de situri din 18 state membre dețin în prezent Marca patrimoniului european.
 
Reamintim faptul că procedura de selecție pentru Marca patrimoniului european constă în două etape:
I. Preselecție la nivelul statului membru participant în urma căreia pot fi preselectate maximum două situri;
II. Selecție finală la nivelul Comisiei Europene, în urma căreia maximum un sit din fiecare stat membru poate primi Marca, dacă toate criteriile sunt îndeplinite.
 
În accepțiunea acestui program cultural, „situri” înseamnă monumente, situri naturale, subacvatice, arheologice, industriale sau urbane, peisaje culturale, locuri comemorative, bunuri și obiecte culturale și patrimoniu imaterial asociate unui loc, inclusiv patrimoniu contemporan.
 
Scurte prezentări în limba română ale celor nouă situri câștigătoare, disponibile pe pagina de web a Comisiei Europene în cinci limbi de circulație internațională: 
 
Memorialul Sighet (Sighet, România) 
Memorialul Sighet se găsește într-o fostă închisoare stalinistă din Sighet, care a fost folosită pentru a trimite în detenție elevi, studenți și țărani care făceau parte din mișcarea de rezistență (1948-1950), oponenți politici, jurnaliști și membri ai clerului (1950-1955), precum și infractori de drept comun până în anii 1970. Astăzi, acest sit este un memorial dedicat victimelor regimurilor comuniste și prezintă evoluția și efectele regimurilor comuniste din România și din alte țări din Europa de Est. Memorialul oferă o perspectivă asupra reprimării desfășurate de regimurile comuniste în Europa de-a lungul secolului XX, inclusiv a morților și suferințelor cauzate atât în interiorul, cât și în afara zidurilor închisorii.