Odată cu adoptarea Pactului Verde European, statele membre ale Uniunii Europene (UE) și-au asumat în mod unanim implementarea unor politici în domenii precum climă, energie, transporturi și fiscalitate cu scopul de a reduce, până în 2030, emisiile nete de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% față de nivelul din 1990 și de a elimina în totalitate aceste emisii până în 2050. Deși orizontul de timp propus poate părea îndepărtat, această inițiativă prezintă implicații semnificative asupra tuturor sectoarelor de activitate europene și naționale, inclusiv în industria auto din România, care a fost puternic afectată atât de criza sanitară generată de pandemia de COVID-19, cât și de dificultățile legate de asigurarea materiilor prime.
În mod evident, ca urmare a necesității de adaptare la noile condiții, companiile din domeniu se vor confrunta cu o creștere a costurilor asociate, pe de o parte, pentru intensificarea activităților de cercetare necesare dezvoltării unor noi tehnologii compatibile cu obiectivele Pactului Verde European, și, pe de altă parte, pentru modernizarea liniilor de producție în vederea implementării noilor tehnologii, într-un mod eficient.
Pentru a reduce presiunea acestor costuri, companiile auto din România au la dispoziție o serie de facilități fiscale și de surse de finanțare care pot juca un rol important în amortizarea impactului investițiilor realizate.
Facilități fiscale aplicabile în cercetare-dezvoltare
Printre cele mai importante măsuri de sprijin pentru companiile inovatoare se numără facilitatea fiscală pentru activități de cercetare și dezvoltare, care presupune acordarea unor deduceri suplimentare de 50% pentru cheltuielile pentru astfel de activități, posibilitatea aplicării amortizării fiscale accelerate în cazul utilajelor și echipamentelor utilizate în cercetare-dezvoltare, precum și scutirea de impozit pe profit în primii zece ani de activitate pentru contribuabilii care desfășoară exclusiv activități de cercetare-dezvoltare. Scutirea de impozit pentru profitul reinvestit se aplică pentru partea din profit utilizată pentru achiziția de echipamente tehnologice, programe informatice și licențe, cu respectarea anumitor condiții prevăzute de Legea 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, contribuabilii din industria auto pot fi interesați de diferitele metode de amortizare fiscală disponibile pentru noile linii de producție, în speță amortizarea fiscală accelerată sau degresivă, ambele metode jucând un rol considerabil în atenuarea impactului investițiilor efectuate pe o perioadă mai lungă de timp, reducând, astfel, presiunea asupra fluxurilor de numerar în momentul investiției.
Nu în ultimul rând, este important de menționat faptul că, odată cu adoptarea Pactului Verde European, Uniunea Europeană pune la bătaie un arsenal de instrumente financiare menite să contribuie la atingerea acestor obiective ambițioase. Bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, împreună cu instrumentul Next Generation EU, care finanțează planurile de redresare și reziliență ale statelor membre, însumează puțin peste 2.000 de miliarde de euro, iar 30% din această sumă vizează investițiile sustenabile, ca parte a Pactului Verde European.
Posibile surse de finanțare pentru tranziția către economia verde
Programele pe care România le va derula în perioada 2021-2027, fie că vorbim de programele operaționale în curs de elaborare sau de investițiile programate prin Planul Național de Redresare și Reziliență, sunt construite pe pilonul de sustenabilitate și tranziție verde și pun accentul pe componenta de cercetare-dezvoltare-inovare pentru dezvoltarea noilor tehnologii, a materialelor și a proceselor necesare pentru atingerea acestor obiective.
Așadar, jucătorii din industria auto din România vor avea acces la multiple opțiuni de finanțare pentru activități precum: dezvoltarea capacităților proprii de cercetare-dezvoltare sau inițierea de parteneriate și colaborări cu actori din domeniul cercetării, prin intermediul programelor operaționale regionale și a Programului Operațional Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare; eficientizarea energetică și producția sau utilizarea de energie regenerabilă, prin Programul Operațional Dezvoltare Durabilă, Planul Național de Redresare și Reziliență sau Fondul pentru Modernizare.
Mai mult, în completarea variantelor de finanțare oferite de UE, companiile din sectorul auto au în continuare la dispoziție surse de finanțare cu tradiție în domeniu, respectiv schemele de ajutor de stat derulate de Ministerul Finanțelor. Una dintre ele este schema de ajutor de stat instituită în baza Hotărârii Guvernului 807/2014, cu scopul sprijinirii investițiilor cu impact major în economie și care finanțează construcția și achiziția de echipamente, linii tehnologice și active necorporale asociate înființării unei noi unități de producție sau extinderii capacității uneia existente.
De asemenea, există schema de ajutor de stat instituită în baza Hotărârii Guvernului 332/2014, care promovează dezvoltarea regională prin crearea de locuri de muncă și care finanțează costuri salariale pe o perioadă de 24 de luni de la crearea fiecărui post individual, pentru acele investiții care generează cel puțin 100 de noi locuri de muncă per locație.
În plus, Ministerul Finanțelor are în pregătire o a treia schemă de ajutor de stat de luat în calcul, cu scopul stimulării investițiilor strategice, cu valoare mai mare de 500 de milioane de lei, în câteva domenii cheie, inclusiv industria auto, aerospațială și farmaceutică.
Totodată, este important de reținut faptul că, începând cu 1 ianuarie 2022, a intrat în vigoare noua hartă a ajutoarelor regionale, care stabilește intensitatea acestora aplicabilă în fiecare județ. Astfel, ajutorul de stat de care pot beneficia solicitanții variază între 30% din valoarea investiției, în județele fanion din regiunea de Vest, și maximum 60%, în majoritatea județelor din Muntenia și Moldova. Municipiul București este exclus de la finanțare, având în vedere că ajutoarele de stat se direcționează către regiunile mai puțin dezvoltate ale țării (cu un PIB/locuitor sub 75% din media UE).
Așadar, companiile din domeniul auto care activează în România se confruntă cu numeroase provocări în această perioadă, dar au la dispoziție și facilități fiscale și scheme de finanțare care le pot ajuta să le depășească, cu condiția să aplice corect și la timp pentru accesarea acestora.