Rezolutia privind aplicarea Directivei 38/2004 legat de dreptul la libera circulatie in UE a fost adoptata joi de plenul Parlamentului European, cu 306 voturi pentru si 186 impotriva. PE respinge principiul responsabilitatii colective pentru actele comise individual si cere protectie prntru drepturile romilor.

Adoptand o rezolutie comuna privind dreptul cetatenilor Europeni si al familiilor lor de a circula si se stabili liber pe teritoriul Uniunii Europene, Parlamentul European a reafirmat libera circulatie a persoanelor ca un principiu fundamental al Uniunii. Deputatii au cerut organizatii care sa se ocupe de integrarea sociala a romilor si promovarea unor instrumente de constientizare privind drepturile si obligatiile comunitatii rome.

 

Deputatii au salutat vizita Premierului Roman in Italia si declaratia comuna a premierilor Romano Prodi si Calin Popescu Tˇriceanu. Ei au sprijinit apelul pe care cei doi l-au adresat Uniunii sa se angajeze in integrarea sociala a romilor, iar Statelor Membre sa coopereze pentru a gestiona libera circulatie a cetatenilor lor. Deputatii au cerut in acest sens utilizarea programelor sociale si de dezvoltare asigurate in cadrul Fondurilor Structurale.

 

Parlamentul si-a reafirmat obiectivul de a face din Uniune si comunitatile sale o zona in care fiecare locuitor sa aiba garantat un nivel inalt de securitate, libertate si justitie. Parlamentul a subliniat valoarea liberei circulatii a persoanelor ca un principiu fundamental al Uniunii Europene, un aspect fundamental al cetateniei Europene, si un element-cheie al pietei interne.
- Deputatii au cerut Statelor Membre sa renunte la orice ezitari si sa procedeze rapid la o cooperare politieneasca si judiciara sporita, pentru a contracara eficient orice fenomene transnationale de crima organizata si de trafic cu fiinte umane.
- Parlamentul respinge principiul responsabilitatii colective si reafirma nevoia de a se combate orice forma de rasism si xenofobie, la fel toate formele de discriminare si stigmatizare bazate pe nationalitate sau origini etnice, dupa cum este mentionat si in Carta Europeana pentru Drepturile Fundamentale.
- Sprijin pentru cetatenii de etnie roma
- Parlamentul considera ca protectia drepturilor romilor si integrarea lor in societate constituie o provocare pentru Uniune si cere Comisiei sa actioneze fara intarziere prin stabilirea unei strategii globale de integrare sociala a romilor, cu ajutorul Fondului de Integrare si al Fondurilor Structurale, in sprijinul autoritatilor nationale, regionale si locale.
- Deputatii cer totodata stabilirea unei retele de organizatii care sa se ocupe de integrarea sociala a romilor si de promovarea unor instrumente de constientizare privind drepturile si obligatiile comunitatii rome. Ei califica extrem de importanta o colaborare in aceasta privinta cu Consiliul Europei.

Cererea lui Joseph Daul (PPE-DE, FR) de retragere din textul rezolutiei a unui paragraf critic la adresa Comisarului Frattini a fost urmata de o disputa apriga intre gruparile politice, care in final au adoptat - cu 290 voturi pentru, 220 impotriva si 21 abtineri - paragraful in care se mentioneaza ca Parlamentul "crede ca declaratiile acordate recent de Frattini presei italiene, cu referire la incidentul de la Roma, au fost contrare spiritului si literei Directivei 2004/38/EC, pe care Frattini este solicitat sa o respecte pe deplin".

Din partea socialistilor romani initiatorii Rezolutiei au fost Adrian Severin si Dan Mihalache, iar din partea ALDE initiator a fost Adina Valean. "Rezolutia privind aplicarea Directivei 2004/38/EC legat de dreptul cetatenilor UE si a familiilor lor de a circula si de a rezida in mod liber pe teritoriul statelor membre" a fost sustinuta de socialisti, liberali si verzii din PE. Rezolutia a fost initiata de Grupul Socialist din PE, pornind de la o Declaratie din 7 noiembrie, de la Madrid, a Delegatiilor romana si italiana.

 

Adina Valean si-a exprimat regretul in legatura cu absenta europarlamentarilor PD - Roberta Anastase, Monica Iacob-Ridzi si Maria Petre - de la votul unui act foarte important nu doar pentru libertatile romanilor, ci si pentru imaginea tarii in strainatate.

 

"Am adresat un apel personal tuturor deputatilor romani pentru sprijinirea textului agreat de majoritatea membrilor PE. Europarlamentarii Partidului Democrat nu i-au dat curs, ci au preferat sa lipseasca de la vot. Ei s-au aflat, e drept, intr-o situatie dificila, fiindca in virtutea apartenentei la grupul popular ar fi trebuit sa voteze impotriva rezolutiei si implicit a intereselor Romaniei", a spus Valean.

 

Votul vine dupa dezbaterile aprinse de luni, la care a fost criticat dur comisarul pentru Justitie Franco Frattini, membru al Partidul Popular European (PPE), cel mai mare din legislativul de la Strasbourg.
Din acest motiv se pare ca nu s-a ajuns la un consens si au fost depuse doua proiecte de rezolutie: al Socialistilor Europeni si al PPE.

 

In textul PPE era semnalata situatia exploziva a romanilor din Italia, dar se recunoaste dreptul statului italian de a lua masuri pentru restabilirea ordinei publice, cu privire la cetatenii din alt stat membru al UE.

 

Rezolutia, votata, joi, la Strasbourg are insa doar caracter de recomandare pentru Comisia Europeana si in lipsa unei directive a Caomisiei, decretul italian nu va fi afectat.