Bugetul Uniunii pentru anul 2008 a primit primul vot in plenul Parlamentului European. Pentru Romania, miza cea mai importanta o reprezinta faptul ca, in varianta adoptata ieri, fondurile alocate agriculturii si dezvoltarii rurale vor ramane constante. Potrivit eurodeputatului Monica Iacob-Ridzi, "reducerile de 553 milioane de euro operate de Consiliu pentru fondurile din agricultura au fost restabilite de Parlament, prin amendamentele noastre din Comisia de Buget".

Bugetul Uniunii Europene pentru anul 2008 este unul record, in suma totala de 129 de miliarde de euro. „Anul acesta este unul istoric, este prima data cand cheltuielile pentru competitivitate si crestere economica, impreuna cu cele pentru coeziune au depasit bugetul pentru agricultura si dezvoltarea rurala.

Este vorba de o crestere relativa a primului domeniu fata de al doilea, domeniul agriculturii va primi in termeni absoluti aceeasi finantare ca si in 2007”, a explicat Monica Iacob-Ridzi, membru in Comisia de Buget-Finante a Parlamentului European.

Documentul a primit ieri primul vot in plenul parlamentului european. In perioada urmatoare vor avea loc discutii asupra bugetului intre Parlament, Comisia Europeana si Consiliul European. Votul final va avea loc in data de 13 decembrie.

Monica Iacob-Ridzi a mai precizat ca a solicitat ca nivelul fondurilor structurale si de coeziune sa ramana constant. „In plus, printr-o declaratie la un alt raport am cerut ca banii necesari infiintarii Institutului European al Tehnologiei sa nu fie luati din fondurile structurale si de coeziune, cum propusese Consiliul, ci din fondurile pentru competitivitate si crestere economica.

Este vorba de o suma considerabila despre care discutam, nu mai putin de 3 miliarde de euro”, a spus Iacob-Ridzi.

Tot prin votul de ieri a fost adoptat si amendamentul referitor la „sanctionarea” Comisiei Europene cu 17,5 milioane euro, pentru ca nu a adoptat la timp programele operationale.