Probleme precum luarea in considerare a domeniului secundar de activitate al firmei sau alte chestiuni de "detaliu" ii "incurca" pe intreprinzatori, in demersurile de obtinere a unei finantari europene. Cateva clarificari se regasesc in raspunsurile oficiale al Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, transmise HotNews.ro.

 
Programul de finantare care vizeaza in special mediul de afaceri este cel de "Crestere a Competitivitatii Economice", coordonat de Ministerul Economiei si Finantelor. Institutia care se ocupa in mod direct de "relatia" cu potentialii beneficiari este Directia Generala de Gestionare a Fondurilor Comunitare (DGFC) din Ministerul pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale (MIMMCPTL).

Pe website-ul institutieiau fost publicate versiuni orientative ale "Ghidului solicitantului" pentru trei componente ale Programului de Crestere a Competitivitatii Economice (POS CCE). Toti cei interesati au avut posibilitatea de a transmite Ministerului intrebari si sugestii legate de aceste documente, pana la data de 3 decembrie.

Reprezentantii directiei responsabile cu acest program au transmis HotNews.ro o selectie a raspunsurilor pe care le-au furnizat celor interesati.

  • Intrebare: Daca domeniul principal de activitate pe care-l desfasuram  nu este eligibil cu POS CCE, Axa 1, dar avem in secundar o alta activitate care este eligibila putem accesa o schema de finantare ?
Raspuns: Puteti sa accesati schemele de finantare din cadrul POS CCE, Axa 1, chiar daca domeniul de activitate eligibil este secundar si chiar daca nu este operational, cu conditia ca firma sa aiba activitate de cel putin 1 an de zile

  • Intrebare: In cazul in care am accesat o schema de finantare din foduri sructurale, putem sa facem achizitie publica dintr-o tara amplasata in afara spatiului Uniunii Europene?
Raspuns: Este posibil, cu conditia ca la achizitie sa fie prezent si un specialist european in acest domeniu.

  • Intrebare: Daca limita maxima a grant-ului este de 1.500.000 euro, la cat se ridica investitia totala?
Raspuns: Din punct de vedere al investitiei finale nu exista o limita, dar limita de finantare a schemei este de 1.500.000 de euro. La cei 1.500.000 de euro se adauga si participarea dumneavoastra, deci componenta de cofinantare, care variaza, in functie de locatie si de categoria de IMM, intre 30 si 40%

  • Intrebare: Nu se explica in ghiduri daca la proiectele derulate si finalizate deja in 2007-2008, pana la "strigarea" oficiala de proiecte, pot fi  accesate fondurile structurale. Exista varianta decontarii achizitiilor din urma, intr-adevar, insa se pot depune si proiecte deja finalizate?

Raspuns:Dupa cum probabil stiti, schemele de finantare din Fonduri Structurale, din motive tehnice, nu au demarat inca, insa trebuie sa stiti ca sumele aferente anului 2007 vor fi raportate la anul 2008, ceea ce va spori valoarea totala alocata din aceste fonduri.
Proiectele nu au cum sa fie deocamdata finalizate deoarece nu aveti procedura de lucru -
ghidurile solicitantilor fiind doar sub forma de proiect, urmand ca in perioada imediat urmatoare, dupa aprobarea lor de Autoritatea de management, sa fie publicate si pe web-site-ul nostru: www.animmc.ro.

  • Nelamurire:Incadrarea de "IMM" este explicata un pic interpretativ. Exemplu: "Operatorii economici care au intre 50 si 249 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 de milioane euro, echivalent in lei, SAU detin active totale care nu depasesc echivalentul in lei a 43 de milioane de euro. Se poate intelege ca : IMM mijlociu inseamna "Operatorii economici care au intre 50 si 249 de salariati si realizeaza o cifra de afaceri anuala neta de pana la 50 de milioane euro, echivalent in lei ?
SAU - "Operatorii economici care detin active totale care nu depasesc echivalentul in lei a 43 de milioane de euro"? SAU - "Operatorii economici care au intre 50 si 249 de salariati si detin active totale care nu depasesc echivalentul in lei a 43 de milioane de euro" ?

Raspuns:Referitor la calitatea de IMM, trebuie sa va spun ca acesasta calitate este conferita de ORDONANTA nr.27/26.01.2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 346/2004, precum si de aceasta Lege privind stimularea infiintarii si dezvoltarii intreprinderilor mici si mijlocii, cu modificarile ulteriorare, publicata in M.O. nr.88/31.01.2006, unde sunt facute toate aceste precizari, fiind adoptata si aplicata astfel noua definitie a IMM valabila in Uniunea Europenaa.

Aceste acte normative le gasiti in site-ul nostru: www.animmc.ro, la Legislatie pentru IMM, care este amplasat pe manseta din stanga a paginii.


  • Intrebare: Am dori sa obtinem finantare pentru investitii - si anume, achizitionarea unei masini de productie. intrebare: Exista posibilitatea finantarii acestei investitii cu fonduri UE sau alte fonduri? (n.r. - este vorba despre o firma care produce lumanari decorative si este activa din 15 iunie 2007 )
Raspuns: La dumneavoastra este o problema, deoarece pentru a accesa fonduri europene sau de la bugetul de stat ar trebui sa aveti cel putin un an de activitate. Ca urmare, veti putea depune un proiect de accesare a fondurilor europene dupa data de 15 iunie 2008, cand veti avea un an de activitate

  • Intrebare: Localizarea proiectului poate fi atat in urban cat si in rural?  
Raspuns: Daca este eligibil cu schemele de finantare nu conteaza unde este locatia firmei

  • Intrebare:  Microintreprinderile pot sa acceseze schemele de finantare din cadrul POS CCE, Axa 1?
Raspuns: Raspunsul este negativ, microintreprinderile sunt sustinute prin Programul Operational Regional gestionat de Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Locuintelor.
 
 
 
Ioana Morovan