România este printre primele state care încep colaborarea cu noua conducere a Comisiei Europene în domeniul economiei digitale. Inițiativa aparține reprezentanților organizației Smart Everything Everywhere (SEE) din România, Dan Nechita și Diana Popp, care au avut în această săptămână o întâlnire de lucru cu Mariya Gabriel, confirmată recent în funcția de Comisar European pentru Economie și Societate Digitală.
Scopul întâlnirii a fost lansarea unei invitații de participare a oficialului european la forumul Digital Romania Industry 4.0 -- „Startups în 4.0 Industries”, ce va avea loc în luna noiembrie, la București. Aflat anul acesta la a doua ediție, Forumul este un eveniment la nivel înalt, ce reunește lideri ai sectorului guvernamental și de business, cu scopul de a ancora România pe harta europeană a platformelor pentru digitalizare a industriilor-cheie.
Cei trei au discutat despre potențialul regional al sectorului digital și despre rolul pe care România și Bulgaria îl pot juca, la nivel european, în transformarea digitală a industriilor, economiei și societății. România și Bulgaria au cel mai înalt grad de participare a femeilor pe piața forței de muncă din domeniul IT, fiind un potențial exemplu de bune practici, în contextul eforturilor la nivel european de a crește gradul de interes al fetelor pentru o carieră STEM (Science, technology, engineering & mathematics).
Un alt subiect de interes abordat în cadrul întrevederii, de data aceasta din cauza indicatorilor foarte scăzuți la nivel european, a fost cel al competențelor digitale și al utilizării internetului ca instrument de informare corectă și de promovare a afacerilor de către micii antreprenori.
În timpul vizitei la Bruxelles, reprezentanții SEE au mai avut întrevederi cu Cabinetul Vice Președintelui CE Andrus Ansip, care a participat, în luna aprilie, la București, la o întâlnire cu startup-uri românești de succes, organizată de SEE; cu Cabinetul Vice Președintelui CE Gunther Oettinger; și cu echipele DG-CONNECT, responsabile cu susținerea inovației la nivel european și digitalizarea industriei europene.
***
Smart Everything Everywhere este o organizație fondată de Dan Nechita, Diana Popp și Tudor Oprea, a cărei misiune este susținerea și accelerarea transformării digitale a României prin asumare unui rol cheie în relație cu organizații internaționale și cu partenerii strategici ai României. Inițiativele SEE urmăresc trei obiective principale: digitalizarea industriei, smart cities și cetățenia digitală, și digitalizarea statului.
Smart Everything Everywhere este o organizație fondată de Dan Nechita, Diana Popp și Tudor Oprea, a cărei misiune este susținerea și accelerarea transformării digitale a României prin asumare unui rol cheie în relație cu organizații internaționale și cu partenerii strategici ai României. Inițiativele SEE urmăresc trei obiective principale: digitalizarea industriei, smart cities și cetățenia digitală, și digitalizarea statului.
Note pentru editori
Despre Mariya Gabriel, Comisarul European pentru Economie și Societate Digitală
Mariya Gabriel (37 de ani) este o politiciană de origine bulgară, membră a Parlamentului European (PE) începând cu anul 2009, în Grupul Partidului Popular European (PPE). Din 2014, este Vice-Președintele PPE. În calitate de Comisar pentru Economie Digitală și Societate Digitală, Mariya Gabriel va lucra la formarea unei piețe digitale comune și la conturarea viitorului digital al Europei în ceea ce privește rețelele de telecomunicații, serviciile digitale internaționale și capacitatea de inovare prin intermediul start-up-urilor. De asemenea, ea va avea atribuții în reglementarea sectorului digital, susținerea industriilor culturale și creative, și dezvoltarea potențilului economic al acestora. Găsiți mai multe informații pe site-ul Parlamentului European.
Despre Digital Romania Industry 4.0
Digital Romania International Forum — Industry 4.0 este un eveniment prestigios organizat de SEE, cu participarea unor lideri internaționali din sfera politică și de business. Ediția 2016 a Forumului a fost organizată sub patronajul Guvernului României, cu participarea Președintelui Klaus Iohannis, a Prim-Ministrului Dacian Cioloș și a Comisarului European pentru Economie și Societate Digitală, Günther Oettinger, precum și a peste 300 de factori de decizie și lideri din mediul de afaceri. Prima ediție a forumului s-a concentrat pe trei direcții-cheie de digitalizare a industriei din România: smart cars, smart cities și agritech.
Despre Smart Everything Everywhere (SEE)
Smart Everything Everywhere este o organizație fondată de Dan Nechita, Diana Popp și Tudor Oprea, ce are ca misiune accelerarea transformării digitale a României prin asumare unui rol cheie în relație cu organizații internaționale și partenerii strategici ai României. SEE are 3 obiective principale: digitalizarea industriei, smart cities și cetățenia digitală, și digitalizarea statului.
l http://see40.org l