Bucuresti, 21 ianuarie - Membrii Parlamentului Roman sunt de acord cu transpunerea in legislatia nationala, a rezolutiei Parlamentului European care recomanda interzicerea folosirii cianurilor in minerit. Concluzia survine in urma unui sondaj efectuat de Centrul Pentru Politici Durabile - Ecopolis, in parteneriat cu Asociatia Salvati Dunarea si Delta, in randul parlamentarilor romani, in perioada noiembrie-decembrie 2010.

Sondajul Ecopolis, prima initiativa de acest gen in Romania, a urmarit consultarea opiniei parlamentarilor romani cu privire la urmatoarele subiecte de mediu:
- Necesitatea transpunerii in legislatia nationala a rezolutiei europene ce recomanda interzicerea folosirii cianurilor in minerit
-   Proiectul actual de exploatare miniera de la Rosia Montana

Rezolutia Europeana - votata in Parlamentul European pe 5 mai 2010 - cere Comisiei Europene sa initieze interzicerea completa a tehnologiilor care utilizeaza cianurile in minerit in Uniunea Europeana pana la finele anului 2011. Aceasta este, in opinia Parlamentului European, singura modalitate sigura de a proteja resursele de apa si ecosistemele impotriva poluarii cu cianuri din activitatile de extractie si de a ne conforma obiectivelor UE prezente in Directiva Cadru Apa. Citeste mai mult despre Rezolutia Europeana aici.

In Romania exista o initiativa legislativa pentru interzicerea mineritului cu cianuri (Propunerea legislativa pentru completarea articolului 4 din Legea minelor, 85/2003 initiata de senatorii Eckstein Kovacs Peter si Gheorghe Funar), insa aceasta este blocata in Comisia pentru Industrii din data de 23 septembrie 2008. Citeste mai mult despre proiectul Eckstein – Funaraici.


REZULTATE PE SCURT

67,6% dintre parlamentari sustin transpunerea rezolutiei europene intr-un proiect legislativ local pe parcursul urmatoarei sesiuni parlamentare. Dintre acestia, opozitia este in mod special mai motivata: 92.9% dintre parlamentarii PSD +PC sunt de acord,  urmati de minoritati (66,7%), PNL (62,8%) si PD-L (51,4%).

Opozitia fata de o eventuala lege care sa interzica mineritul cu cianuri in Romania este minima, doar 8,1% dintre cei chestionati raspunzand in acest sens.  La acest capitol, este interesant de mentionat faptul ca niciunul dintre parlamentarii PSD + PC chestionati nu ar respinge legea de interzicere a mineritului cu cianuri.




Referitor la proiectul actual de exploatare miniera de la Rosia Montana, 49,2 % dintre parlamentarii romani si-au exprimat dezacordul in timp ce 32,4% dintre parlamentarii chestionati se abtin si 18, 4% se declara in favoarea proiectului.
 



Parlamentarii PNL si PSD+PC se opun in egala masura proiectului de la Rosia Montana (in procent de 68,5%) in timp ce PD-L este partidul cu cei mai rezervati parlamentari (doar 24,6% se opun proiectului, in timp ce 49,7% dintre ei se abtin).

PARADOXURI EVIDENTIATE DE CERCETARE

Aproape o treime dintre parlamentari nu pot sau nu vor sa-si exprime o opinie in ceea ce priveste proiectul de la Rosia Montana. Cei mai multi dintre acestia isi motiveaza absenta unei pozitii clare prin lipsa de informatii.

In cazul celor care se pronunta in favoarea exploatarii cu cianuri la Rosia Montana, in ciuda faptului ca sondajul nu cere argumentarea raspunsului, acesta este insotit de cele mai multe ori de o justificare sau de o conditie, fapt care de regula demonstreaza aceeasi lipsa de informatii cu privire la detaliile proiectului, riscurile asociate etc.

67 de parlamentari (din cei 211 chestionati) disociaza ideea unei legi anti-cianuri de consecintele in practica ale unei astfel de reglementari (inclusiv respingerea proiectului de exploatare cu cianuri de la Rosia Montana in forma actuala).

Pana si sprijinul generalizat pentru o lege romaneasca anti-cianuri ridica semne de intrebare: Astfel, membrii PSD+PC sunt cei mai ferventi aparatori ai ei dar detin si presedintia Comisiei pentru Industrii, comisia in care s-a blocat proiectul Eckstein – Funar.



Pentru mai multe informatii despre acest prim sondaj Ecopolis: Irina Dobrita, irina [at] ecopolis[dot]org[dot]ro, Tel: 0726 281 894