Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
Fundația Olimpică Română și Nestle România susțin copiii selectați în Programul Împreuna creștem campioni – Sănătate, echilibru, bucurie, prin sport. Trei burse vor fi acordate tinerilor sportivi care au...
Asociația Unu și Unu dă startul unei campanii inedite menite să genereze solidaritate față de cauza prematurității și să strângă fonduri pentru crearea primului Centru de Sprijin pentru familiile cu...
12 tineri își antrenează ideile în cea mai creativă tabără a verii: iMKreative camp, organizată de Școala de Valori, care se adresează tinerilor cu vârsta între 14 și 19 ani şi se desfăşoară...
După ce Bucureștiul a închis străzile, la mijlocul lui iunie, pentru a lăsa loc mirajului unor grădini posibile, Baia Mare cheamă oamenii la acest sfârșit de săptămână în paradisul verde imaginat la c...
Atlantic4, prima echipă românească ce va traversa Oceanul Atlantic vâslind, într-o inițiativă susținută de Kaufland România, a reușit să traverseze Marea Neagră într-o ambarcaţiune cu vâsle, stabilind un...
Vă sesizăm public faptul că este pe cale de a fi realizată o modificare legislativă prin Ordonanță de Urgență, care va trimite în șomaj peste 2000 de persoane cu dizabilități severe din România, care au...
Olga este o fetiţă cu nevoi speciale căreia îi plac desenele animate, ca oricărui copil. Dar pentru ea condiţiile obişnuite din cinema sunt greu de suportat, aşa încât nu poate merge niciodată la film. Pentru ...
Tinerii proveniți din medii sociale dezavantajate se mai pot înscrie până la data de 31 iulie 2017 la unul dintre cele cinci cursuri gratuite de formare profesională din cadrul Școlii de Meserii CONCORDIA din...
Programul educațional Ajungem MARI lansează un nou apel la voluntariat către oamenii de bine care cred în educație și într-un viitor mai bun pentru copiii din centre de plasament! Prin 3 ore pe săptămână volun...
Miercuri, 28 iunie, Fundația „O Nouă Viață” a marcat aniversarea a 20 de ani de activitate în România, printr-un concert extraordinar susținut la Cercul Militar Național. Din 1997 până în prezent, fundați...
Copiii de la HOSPICE Casa Speranţei, alături de Irina-Margareta Nistor, în rolul decanului, au deschis „Academia de Optimism“, o platformă de e-learning şi de strângere de fonduri. Prin intermediul...
Cea de-a noua ediție a Festivalului de Film și Istorii de la Râșnov (FFIR) va avea loc între 28 iulie și 6 august 2017, perioadă în care în grădina Cetății Râșnov, la cinematograful Amza Pellea, în...