Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
Sâmbătă, 16 septembrie 2023, 400 de copiii din comuna Coroieni au participat la cea de-a treia ediție a Ștafetei pentru educație. Evenimentul comunitar face parte din proiectul „Educație prin sport și...
Acordul de Cooperare privind acordarea titlului ”Capitala Tineretului din România” și pentru implementarea programului ”Ploiești #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024” a fost semnat ieri, 19...
Om cu Om – Festival de Cartier aduce împreună locuitorii din cartierele Buzești, Icoanei și Mântuleasa Om cu Om – Festival de Cartier va aduce împreună oamenii care locuiesc, lucrează sau...
Eco Ville se adresează cetățenilor și autorităților locale și este disponibilă în Marketplace-ul Azure Microsoft Soluția Eco Ville pentru gestionarea eficientă a deșeurilor este accesibilă...
Înscrierile în programul „Hai la Olimpiadă!” sunt deschise până pe 10 octombrie 2023 În anul școlar 2022-2023, 5.292 de elevi au fost admiși în program, instruiți sub îndrumarea a 355 de...
Organizația Umanitară CONCORDIA organizează cea de-a VII-a ediție a principalului eveniment de strângere de fonduri al anului, Concertul Caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!“, joi,...
Personaje mitice românești s-au alăturat Patrulei Zero Plastic pentru a susține campania de conșientizare și educare a publicului privind protecția mediului din Delta Dunării și Brașov. Printr-o...
A XVIII-a ediție a Festivalului Internațional de muzică de cameră SoNoRo, intitulată On the Couch, va avea loc în perioada 27 octombrie – 12 noiembrie 2023, în București și Cluj-Napoca, și va aduce...
România are cel mai ambițios program de economie circulară, conceput pentru a facilita refolosirea, recondiționarea, repararea și direcționarea resurselor din mediul privat către comunități vulnerabile și...
SoMe Festival, proiect inițiat de Asociația Culturală Marginal, invită participanții la explorare urbană și experiențe imersive în București între 22 septembrie - 12 octombrie. În urma unui apel deschis, la c...
Secția de pediatrie de la Spitalul Municipal Oltenița, județul Călărași, unde aproximativ 1.000 de copii ajung, lunar, la camera de gardă și ambulatoriu, în vreme ce 120 de copii au nevoie de spitalizare și...
Cea de-a 8-a ediție a conferinței Mastering the Music Business s-a încheiat cu succes. Aproape 700 de participanți din toate colțurile lumii s-au bucurat de informațiile primite în cadrul celor peste 40 de...