Lasă-ne adresa de email
și fii primul care află noutățile.
S-a născut cântărind 1.000 de grame, când s-a internat, mama nu a știut de sarcină, așa că medicii nu erau pregătiți pentru o naștere. Se stabilise că sarcina este mică și că va avorta. Dar când s-a...
NESsT și IKEA Social Entrepreneurship și-au unit forțele pentru a sprijini 10 întreprinderi sociale din Polonia și România. Întreprinderile selectate vor primi investiții între 25.000 - 43.000 EUR, precum și o ...
Asociația Code for Romania anunță demararea unui parteneriat important alături de compania AstraZeneca, susținător al domeniului „Sănătate” din cadrul programului Civic Labs, prin care sunt cercetate,...
Pe 10 mai 2021 începe la Biblioteca Comunală din Valea Mare, județul Vâlcea, „Caravana De Basm în Oltenia de sub munte”, un proiect organizat de De Basm – Asociația Scriitorilor pentru Copii și...
Aproape 150 de organizații și instituții publice sărbătoresc voluntariatul, cu ocazia Săptămânii Naționale a Voluntariatului - SNV, care a ajuns anul acesta la ediția 20. Săptămâna 10 - 16 mai, 2021 va...
În perioada 10-21 mai 2021, Fundația Regală Margareta a României împreună cu Muzeul Municipiului București prezintă publicului iubitor de artă un eveniment inedit - Jurnal de viață, - o expoziție de arte...
Junior Achievement (JA) România desfășoară în acest an, cu sprijinul Metropolitan Life, proiectul educațional Sănătate. Viață activă, dedicat elevilor de gimnaziu. Activitățile încurajează...
800 de vizitatori au văzut până acum expoziția PostPunk, care a deschis sezonul cultural la Rezidența BRD Scena9 pe 26 martie. Expoziția a propus publicului larg o incursiune în arhivele unei mișcări culturale...
Fundația Altex continuă Campania „Împreună pentru România. Susținem educația” și odată cu reînceperea școlilor donează încă 350.000 de măști de protecție ridicată și 10.000 de termometre digitale...
De la lansarea programului în septembrie 2020 intervenția celor două organizații a ajutat peste 7.000 de copii și profesori din 62 de comunități să se conecteze la școală, internet și alte serviciile...
Marți, 27 aprilie, a avut loc a doua ediție a Tinerii în Arenă, cel mai mare eveniment de business adresat tinerilor din România. Peste 3800 de tineri s-au înscris la eveniment pentru a îi vedea pe Dragoș...
Joi, 6 mai 2021, între orele 16:00 și 20:00 are loc la Galeria Senat, str. Băiculești nr. 29, Sector 1, București, la Combinatul Fondului Plastic, deschiderea expoziției Depozitul 12, prima din seria...