Pe 10 mai 2021 începe la Biblioteca Comunală din Valea Mare, județul Vâlcea, „Caravana De Basm în Oltenia de sub munte”, un proiect organizat de De Basm –  Asociația Scriitorilor pentru Copii și Adolescenți din România, în parteneriat cu Biblioteca Județeană Antim Ivireanul și Elefant.ro, co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.  
 
Caravana De Basm este, încă din 2019, o călătorie de educație culturală și de tors povești în România rurală, prin care ne propunem să ajungem la cât mai mulți copiii care au un acces limitat la cultură, la cărți și la întâlniri frumoase cu literatura dedicată lor și cu cei care o fac. Scriitoarele De Basm revin în două sate din județul Vâlcea, incluse în Caravana Nes(u)puselor din 2019 - Pietrari și Valea Mare - și deschid drumuri noi către Vlădești și Popești.  
 
În spiritul infuziei de cultură, al unei intervenții în profunzime și al curiozității creative, scriitoarele Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Carmen Tiderle, Iulia Iordan, Lavinia Braniște, Andreea Iatagan și Sînziana Popescu pornesc să se întâlnească, să povestească și să culeagă poveștile copiilor din Pietrari, Vlădești, Valea Mare și Popești. Timp patru zile, între 10 și 27 mai, de luni până joi, scriitoarele vor avea întâlniri zilnice cu copiii din fiecare localitate, vor discuta despre prietenie, diferențe, incluziune, libertate, și îi vor stimula să scoată la iveală propriile lor povești și gânduri despre schimbarea din comunitățile în care cresc.
 
Cu sprijinul Elefant.ro, partener al Caravanei De Basm în Oltenia de sub munte, Bibliotecile Comunale din cele patru localități, precum și Biblioteca Județeană Antim Ivireanul, vor primi o importantă donație de cărți, care va înlesni accesul mai multor copii și tineri la literatura contemporană.
 
În plus, în zilele de 14, 21 și 28 mai, la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea, gazdă și partener De Basm, cele șapte scriitoare se vor întâlni cu copiii din oraș și vor avea loc lansări de carte, lecturi publice și ateliere.
 
În luna iunie 2021 poveștile culese și/sau dezvoltate în cadrul Caravanei vor fi transformate în patru antologii, câte una pentru fiecare localitate, care vor fi tipărite și distribuite copiilor prin intermediul bibliotecilor locale și puse la dispoziție publicului larg pe site-ul debasm.ro. 
 
Jurnalul Caravanei, ”Camping de povești prin sate oltenești”, va fi disponibil în timp real, începând cu 10 mai, pe Facebook De Basm, și într-o formă narativă pe site-ul www.debasm.ro, din iunie 2021. 
 
Nu contează dacă ești mare sau mic, slab sau gras, vorbăreț sau tăcut. Caravana te va purta prin teritorii #de basm, acolo unde doar imaginația îți va fi de folos. Și câte aventuri vei avea! Vei călări cai fermecați, vei întâlni roboți, fantome și balauri, te vei lupta cu dragoni, zombi și năpârci și vei descoperi cele mai de preț comori: cuvintele potrivite. Când le vei avea pe buze și în vârful creionului, vei ști cum să le potrivești în povești.
 
Atunci, ca prin farmec, lumea ta va deveni mai mare și mai colorată, iar tu te vei transforma într-un ucenic vrăjitor-povestitor. Iar ăsta nu va însemna sfârșitul, ci doar începutul unei alte povești.
Întâlnirile cu copiii din Pietrari, Vlădești, Popești, Valea Mare și Râmnicu Vâlcea au loc respectând condițiile impuse de actuala situație: distanțare fizică, purtarea de măști de unică folosință, dezinfectarea suprafețelor și a mâinilor, număr maxim de participanți – 20 de copii pe grupă.
 
***
CARAVANA DE BASM în Oltenia de sub munte
Mai-iunie 2021
 
Ateliere creative pentru copii de 8-12 ani în Pietrari, Vlădești, Popești, Valea Mare 
Lecturi publice la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul din Râmnicu Vâlcea.
 
Patru antologii tipărite, disponibile online din iunie pe www.debasm.ro 
 
Dotarea cu cărți de literatură pentru copii și tineret a patru biblioteci comunale și a Bibliotecii județene Antim Ivireanul din Rm Vâlcea, cu sprijinul Elefant.ro
 
cu Adina Rosetti, Victoria Pătrașcu, Carmen Tiderle, Iulia Iordan, Lavinia Braniște, Andreea Iatagan și Sînziana Popescu
manager de proiect: Ioana Gonțea
 
Un proiect deBASM în parteneriat cu Elefant.ro și Biblioteca Județeană Antim Ivireanul

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finanțării.