Reprezentanti ai Coalitiei pentru Mediu din Romania (CMR) s-au intalnit ieri cu Ministrul Mediului si Padurilor, Rovana Plumb, pentru a discuta pe marginea celor mai presante subiecte de mediu incluse in documentul de pozitie Solutii nu probleme semnat de toate organizatiile membre CMR.
Managementul deseurilor, oprirea jafului din padure, sanatatea apelor, protejarea spatiilor verzi, moratoriul exploatarii gazelor de sist, energia verde, schimbarile climatice, conservarea biodiversitatii, protectia Deltei Dunarii, buna administrare a Fondului de Mediu - iata numai cateva dintre subiectele atinse in cadrul intalnirii de 2 ore dintre ministru si reprezentantii organizatiilor neguvernamentale de mediu. Printre principalele concluzii ale intalnirii amintim:
# Implicarea pe termen lung a expertilor CMR in consilii tehnico-stiintifice si consultative pe diverse domenii â cum ar fi problematica gestionarii apelor, managementul deseurilor, schimbarile climatice si constructia de microhidrocentrale (MCH). Coalitiei pentru Mediu i s-a solicitat deja sa faca nominalizari pentru Consiliul tehnico-stiintific al apelor si pentru Comitetul de Avizare al AFM.
# Un alt subiect pe care CMR asteapta sa fie implicat este propunerea actuala de modificare a Codului Silvic, pe marginea careia au fost deja inaintate critici si comentarii in numele tuturor organizatiilor membre.
# Reformarea Administratiei Fondului de Mediu, in conformitate cu prioritatile de mediu incluse in documentul de pozitie al CMR.
# Eficienta absorbtiei fondurilor europene si analizarea impactului proiectelor finantate prin POS Mediu devine o prioritate pentru urmatoarea perioada de programare, dincolo de procentele de fonduri absorbite.
# La sugestia CMR, se va lua in calcul realizarea unui plan national pentru MCH care sa analizeze oportunitatea constructiei de microhidrocentrale pe cursurile raurilor de pe teritoriul Romaniei si sa traseze linii directoare. Ministerul si-a afirmat hotararea pentru oprirea lucrarilor actuale si evaluarea corespunzatoare a impactului acestora asupra naturii.
# Luarea in calcul a solutiei renaturarii pentru prevenirea inundatiilor. CMR a propus Ministerului realizarea unui proiect pilot de renaturare al unui bazin hidrografic in vederea evaluarii ex-ante a acestei interventii.
# Ministerul va avea in vedere cofinantarea prin AFM a programului LIFE + (varful de lance al programelor de finantare pentru mediu din Uniunea Europeana, care acopera domenii precum schimbari climatice si biodiversitate), ca potentiala solutie la lipsa finantarii cu care se confrunta Romania.
# Ministerul Mediului se angajeaza sa gaseasca solutii pentru programe de educatie pentru mediu, considerate prioritare, si asigura sprijinul necesar infiintarii unui grup de lucru cu reprezentanti de la Ministerul Mediului, Ministerul Educatiei, ONG-uri si asociatiile elevilor.
# Ministerul Mediului s-a angajat sa deblocheze procesul de aprobare a Planului de Management al Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii si considera, alaturi de organizatiile CMR, deosebit de importanta demararea procesului de management al speciilor din RBDD.
âMediul este un domeniu in care Romania poate face progrese rapide si reale doar printr-o colaborare extrem de stransa intre autoritati si societatea civila de profil; nu intamplator am introdus aceasta colaborare ca prioritate in programul nostru de guvernare. ONG-urile de mediu au fost, in ultimii ani, mai active, mai implicate, mai informate si mai realiste decat multi dintre reprezentantii guvernamentali, astfel incat expertiza lor e pretioasa si indispensabila. Trebuie sa ne miscam rapid, pentru a arde etapele, pentru a recupera decalajele si pentru a ne apropia urgent de modelul european de societate sustenabila, in care grija fata de mediu este un reflex normal si obligatoriu. Apreciez propunerile aduse in discutie de CMR si vom colabora strans in perioada urmatoare, pentru ca solutiile la problemele discutate sunt, de fapt, solutii la probleme importante de mediu ale Romaniei, si de aplicarea lor corecta vor beneficia toti cetatenii romani"declara Rovana Plumb, Ministrul Mediului si al Padurilor
Organizatiile din CMR saluta deschiderea noului ministru si isi exprima speranta ca aceasta intalnire reprezinta inceputul deblocarii procesului de colaborare pentru protectia mediului in Romania. CMR insista asupra importantei solicitarilor din documentul de pozitie Solutii nu probleme si se angajeaza sa sprijine toate demersurile Ministerului in directia abordarii si rezolvarii fiecaruia dintre aspectele semnalate si monitorizate constant de organizatiile neguvernamentale de mediu.
Ministrul Mediului s-a angajat sa raspunda tuturor revendicarilor si propunerilor din documentul cadru al CMR in maxim o saptamana.
Pentru mai multe informatii contactati:
Costel Popa
Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis
Secretariatul Coalitiei pentru Mediu
Email: costel@ecopolis.org.ro
Telefon: 0723 334 053
Mircea Ilie
ViitorPlus âAsociatia pentru Dezvoltare Durabila
Email: Mircea.Ilie@viitorplus.ro
Telefon: 0723 87 77 03