In perioada 22.06.2012 - 03.08.2012, 6 tineri din China, Indonezia, Egipt, Slovacia, Olanda vor contribui la educatia copiilor din 3 centre sociale si din cadrul unei scoli de vara a unei comunitati minoritare.

C.H.A.N.G.E. (through Culture, Humanity and Art for the New Generation’s Evolution) este un proiect marca AIESEC Bucuresti, bazat pe educatie non-formaladesfasurat in limba engleza in cadrul centrelor sociale Sfantul Dimitrie, Sfanta Maria, SOS Satele Copiilor si al scolii de vara de laCiocanesti. 120 de copii cu varste cuprinse intre 4 si 18 ani vor afla mai multe despre diversitatea si toleranta culturala, strategii pentru eficientizarea comunicarii, trucuri pentru un lucru in echipa mai bun, arta traditionala romaneasca si internationala.

In data de 15 iulie, in cadrul Global Village va fi organizat un targ de obiecte realizate manual de catre copii, iar fondurile obtinute prin vanzarea acestora vor fi utilizate pentru dezvoltarea personala si profesionala a participantilor. La Global Village vor participa 13 ambasade si reprezentanti nativi din 20 de tari care vor prezenta obiecte si obiceiuri reprezentative pentru culturile din care provin.

Proiectul promoveaza schimbarea evolutiei noilor generatii prin intermediul culturii, raspunderii umanitare si al artei, schimbare realizata la nivelultinerilor care provin din medii dezavantajate din punct de vedere social. Contribuie astfel la egalizarea sanselor prin crearea unui cadru de dezvoltare propice initiativelor participantilor in timpul celor 4 sesiuni/saptamana sustinute in cadrul unui centru, timp de 4 saptamani .

AIESEC este cea mai mare organizatie de tineri la nivel international, fiind prezenta in 110 tari si teritorii, cu o istorie de 63 de ani in dezvoltarea personala si profesionala a tinerilor. Organizatia ofera tinerilor o experienta de dezvoltare integrata bazata pe 7700 de oportunitati de leadership, 5500 de posibilitati de schimb de experienta internationala, 470 de conferinte anuale, platforme virtuale si activitati de invatare in cadrul unui mediu international. In urma cu 21 de ani, AIESEC a inceput activitatea in Romania, activand in prezent in 15 orase.

Mai multe detalii pe www.aiesecbucharest.ro.