Fundatia „Pentru Voi” sustine pozitia FONSS- Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Servicii Sociale, Reteaua Dizabnet, RISE- Reteaua romana a intreprinderilor sociale de insertie prin activitatea economica, ONPHR- Federația Organizația Națională a Persoanelor cu Handicap din România, Asociatia Nationata a Nevazatorilor din Romania si Asociatia Nationala a Surzilor din Romania si atrage atentia asupra urmatoarelor:
 
2000 de persoane cu dizabilitati greu angajabile, din unitati protejate (entitati private in care minimum 30% dintre angajati sunt persoane cu dizabilitati), isi vor pierde locul de munca, din cauza Guvernului Romaniei, care  intentioneaza modificarea articolului 78 al Legii 448/2006.
 
Motivul declarat oficial e de a reglementa mai bine acest domeniu al angajarii persoanelor cu dizabilitati. Mentionam ca in Romania, art.78 din  Legea 448/2006  este singurul cadru legal de sustinere a incadrarii in munca a persoanei cu dizabilitati si prevede ca angajatorii cu peste 50 de angajati sa aiba minim 4% dintre acestia persoane cu dizabilitati.  Exista un numar semnificativ de persoane cu dizabilitati grave care nu pot fi angajate pe piata libera a muncii. Pentru acestea, unitatile protejate sunt singura posibilitate de a avea un loc de munca, un salariu si implicit de a fi incluse in societate. Singura facilitate legala pentru unitatile protejate autorizate o constituie comenzile  de produse si servicii pe care le pot face angajatorii din taxa pe dizabilitate. In felul acesta sunt sustinute locurile de munca si serviciile suport pentru persoanele cu dizabilitati greu angajabile.
 
Intentia Guvernului este de a creste incasarile la bugetul de stat prin eliminarea acestei unice facilitati, ceea ce implicit va duce la inchiderea unitatilor protejate si  concedierea celor 2000 de persoane cu dizabilitati.
 
Mentionam faptul ca o parte din  ONG-urile in cadrul carora functioneaza unitati protejate sunt si furnizori de servicii sociale avand 72 de servicii licentiate si peste 3500 de persoane din grupuri vulnerabile pe care le sprijina zi de zi -  copii, tineri, persoane varstnice si din alte grupuri vulnerabile.  Un numar de 320 de persoane cu dizabilitati angajate in aceste unitati protejate sunt printre cei greu angajabili, avand dizabilitati severe: autism, sindrom down, HIV/SIDA, unii provenind din case de copii. Prin desfiintarea unitatilor protejate, aceste persoane vor ramane fara loc de munca, fara servicii sociale si  vor fi exclusi din societate. 
 
Reprezentantii  organizatiilor pentru persoane cu dizabilitati au inaintat deja Guvernului un set de propuneri pentru salvarea locurilor de munca ale persoanelor cu dizabilitati greu angajabile. Printre acestea se numara cresterea procentulului de angajare pe UPA de la 30% la 50% si norma de munca tot la 50% din timpul de lucru al tuturor angajatilor, ONG-urile care fac intermediere sa fie furnizori acreditati de servicii sociale si de ocupare si sa aiba minim un serviciu social licentiat, numarul minim de angajati pe unitatea protejata sa fie de trei persoane iar autorizatia sa fie valabila trei ani, in prezent neavand termen de expirare.
 
ONGurile persoanelor cu dizabilitati, semnatare ale  acestui comunicat, ofera Guvernului variante pentru a mari angajabilitatea persoanelor cu dizabilitati din categoria GREU ANGAJABILE, pentru care altfel statul nu are nici o solutie, si derularea de programe sociale pentru alte persoane cu dizabilitati sau din grupuri vulnerabile in complementaritatea serviciilor sociale si de ocupare publice.  Totodata, aceste propuneri asigura si eliminarea acelor unitati protejate care folosesc in mod imoral prevederile legislative actuale. 
 
Daca ideea ca sunt sacrificate persoanele cu dizabilitati pentru acoperirea deficitului din buget este o simpla speculatie, semnatarii comunicatului asteapta ca Guvernul sa-si insuseasca propunerile venite din partea corpului de specialisti in angajare protejata care lucreaza in domeniu.