În România, anual sunt 500.000 de victime ale violenței domestice. Însă doar3% dintre femeile abuzate își denunță agresorii.La poliție, sunt înregistrate 15.000 de plângeri, potrivit inspectoratelor județene. Iar jumătate dintre femeile agresate decid să renunțe, pe parcurs, și astfel nu se mai ajunge în instanță. Consecințele sunt alarmante: doar 1% dintre agresori sunt pedepsiți. Situația s-ar putea îmbunătăți dacă proiectul legislativ al unui grup parlamentar, format din 60 de reprezentanți ai tuturor partidelor, ar trece. Parlamentarii vor ca retragerea plângerii depuse de către victimele violenţei în familie să nu mai ducă automat la înlăturarea răspunderii penale în cazul agresorilor.

„Trăim o realitate îngrijorătoare pentru femeile din țara noastră. Suntem pe ultimul loc în UE la ponderea femeilor care au auzit de serviciile de suport pentru victimele violenței domestice. Mai mult, violenţa domesticăse află printre primele 30 de cauze de deces la femei în România. Asta ne aratăclarcătrebuiesăintensificămluptaîmpotrivaacestuifenomen”, a declarat Andreea Paul, președintele think thank-ului INACO.

Demersurile legislative sunt necesare dar nu sunt suficiente pentru a ajuta victimele violenței domestice să își refacă viața
”În România, estimările arată că 61% dintre români consideră că violența în familie este o chestiune privată.Sunt obstacole greu de trecut pentru victime. Eu cred că cu toții suntem responsabili pentru situația alarmantă, fiind cumva părtași la asemenea infracțiuni și atrocități. Autoritățile trebuie să investească în campanii de comunicare și conștientizare, care să poată schimba, încet și sigur, lucrurile.” spune Mihaela Raluca Tudor, expert în comunicare. 
 
‘În aproape 13 ani de actvitate, prin Centrul Maternal "Casa Agar" am ajutat 400 de mame și copii să rămână împreună. Facem eforturi și apeluri publice la solidaritate și implicare în cauza mamelor și copiilor în situații de risc, astfel ca într-o bună zi să nu mai existe în România copii abuzați/neglijați, femei bătute, familii destrămate", a declarat Natalia Ungureanu, reprezentant ONG Touched România.
 
Așa s-a întâmplat și în cazul Ioanei, care a ajuns cu fiul ei la centrul maternal“Casa Agar” când nu a mai putut suporta violențele repetate ale soțului. Aici a găsit o locuință sigură și a făcut cursuri de coafură pentru a găsi de lucru când i se va termina concediul maternal.
 
”A fost o perioadă foarte grea, îmi era teamă că nu mă voi descurca și mă voi întoarce la tatăl copilului. Nu m-am întors pentru că m-am descurcat din ce în ce mai bine. Și cu fiecare lucru pe care l-am făcut, am mai căpătat încredere in mine”, a declarat Ioana. 
 
Despre situația victimelor violenței în familie s-a dezbătut miercuri, 20 septembrie, la evenimentul "Demne. Puternice. Împreună", organizat de Touched Romania cu sprijinul, PLAN, INACO  și  BCR. Acesta a reunit antreprenori, jurnaliști, reprezentanți ai instituțiilor publice și supraviețuitoare.

Touched România este o organizație nonguvernamentală care sprijină femeile maltrate și pe copiii acestora, prin servicii de consiliere si oportunități de dezvoltare profesională.