Freedom House România a încheiat cu succes seria Conferințelor Litigii pe Fonduri Europene – Enhancing the Legal Protection for EU Financial Interests in Romania, un proiect cofinanțat de Comisia Europeană prin programul OLAF - HERCULE - 2014-2020. Odată cu ultima ediție, desfășurată pe 27 și 28 februarie, la București, seria de evenimente a adus laolaltă un total de peste 150 de beneficiari care au obținut informații extrem de valoroase și amănunțite, de la un număr de 16 specialiști de la cele mai relevante instituții: Oficiul European de Luptă Antifraudă, Departamentul European de Luptă Antifraudă, Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Fondurilor Europene, Autoritatea de Audit, Curtea de Conturi, Universitatea Babeș-Bolyai sau Universitatea din Torino, alături de avocați, judecători și experți în fonduri europene.
 
Proiectul a inclus trei conferințe, desfășurate după cum urmează: 
• București, 21-22 iunie 2018
• Cluj-Napoca, 27-28 septembrie 2018
• București, 27-28 februarie 2019
Principalul obiectiv al proiectului a fost îmbunătățirea protecției intereselor financiare ale UE și eficientizarea mecanismelor juridice de protecție a intereselor financiare ale UE în România prin această serie de evenimente dedicate unui grup-țintă divers, care a inclus magistrați, avocați, funcționari publici ce gestionează fonduri europene și experți în fonduri europene.
 
Fiecare conferință a tratat aceleași teme majore, cu accent pe litigii în programe cu finanțare europeană. Printre vorbitori s-au aflat un judecător, avocați, reprezentanți ai autorităților și Ministerului Fondurilor Europene, experți consultanți în fonduri europene și specialiști din partea Oficiului European Antifraudă OLAF și Departamentul pentru Luptă Antifraudă DLAF.
 
Îi numim aici pe ◘ Maria Ntziouni-Doumas, șef de unitate adjunct în cadrul Oficiului European de Luptă Antifraudă ◘ Dr. Eugenia Marin, judecător, Înalta Curte de Casație și Justiție - ÎCCJ ◘ Drd. Laura Alexandra Farca, avocat cu experiență în materia achizițiilor publice, fonduri structurale, probleme de real estate și de mediu ◘ Marius Mihai Vasiliu, expert în auditarea proiectelor de infrastructură finanțate de UE și în verificarea indiciilor de nereguli și fraudă ◘ Mihai Ioan, șef serviciu în cadrul Ministerului Fondurilor Europene ◘ Christiana Makri, expert în cadrul OLAF ◘ Prof. Dr. Dacian Dragoș, de la Centrul de Studii privind Buna Guvernare din cadrul Universității Babeș-Bolyai ◘ Eugen Budică, consilier în cadrul DLAF ◘ Constantin Lica, consilier în cadrul Direcției Control DLAF ◘ Prof. Dr. Mario Comba, avocat, Universitatea din Torino, Italia ◘ Florin Popovici, expert în achiziții publice, analiză și specificare procese operaționale ◘ Daniel Drăgan, șef serviciu în cadrul Autorității de Audit din anul 2010 ◘ Eduard Badea, șef serviciu în cadrul ANAP ◘ Răzvan Ifrim, director în cadrul Autorității de Audit a Curții de Conturi a României ◘ Georgiana Trandafir, avocat pledant, cu experiență în litigii în domeniul fondurilor europene și al achizițiilor publice ◘ George Trandafir, avocat consultant, specializat în dreptul afacerilor, cu experiență în achiziții publice și fonduri europene ◘
 
Conferințele au abordat atât partea teoretică, cât și partea practică, prin prezentare de spețe concrete despre recuperarea prejudiciului provocat bugetului național și al Uniunii Europene și răspunderea penală pentru daunele provocate bugetului Uniunii Europene în România. Proiectul a urmărit înțelegerea indicatorilor de fraudă și exemplificarea cu studii de caz, înțelegerea și aplicarea rigorilor de documentare și justificare a fraudei și neregulilor din perspectiva consecințelor de ordin administrativ, civil și penal, mecanismele judiciare aplicabile în domeniul fondurilor europene și întinderea răspunderii pentru fraudă și nereguli.
 
Câteva impresii de la participanții prezenți la primele conferințe, din București și Cluj-Napoca: • Au fost subiecte de interes major pe tema fondurilor europene, tratate în amănunt • Speakeri de excepție, feedback în timp real • Un eveniment excelent pentru juriști, reprezentanți ai firmelor de avocatură, pentru persoane cu studii economice dar nu numai; informații foarte interesante • Intervenții excelente, extrem de pragmatice • 
 
Conferințele Litigii pe Fonduri Europene “Enhancing the Legal Protection for EU Financial Interests in Romania”, 2018-2019, au fost implementate de Freedom House România și finanțate de Comisia Europeană în cadrul Directorate D – Policy, OLAF D.1 – Policy Development și Programul HERCULE III al Uniunii Europene.
 
Agenția Națională a Funcționarilor Publici a susținut proiectul “Enhancing the Legal Protection for EU Financial Interests in Romania”.
 
 
***
Freedom House România este o organizație non-profit, nepartinică, ce promovează libertatea, drepturile fundamentale ale omului, valorile democrației, ale statului de drept și ale bunei guvernări. Printre cele mai importante proiecte recente se numără și PressHub.ro/BaniEuropeni, dedicat modului în care se cheltuiesc banii europeni în România. 
 
European Anti-Fraud Office - Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) investighează cazurile de fraudare a bugetului UE, acte de corupție și de culpă profesională gravă la nivelul instituțiilor europene și elaborează politica antifraudă în numele Comisiei Europene.
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Copyright © 2019 Freedom House România, All rights reserved. 
Primiți acest email pentru că ați ales să primiți comunicări din partea Freedom House Romania 
 
Our mailing address is: 
Freedom House România
Bd. Regina Elisabeta nr. 71, etaj 3, apartament 8A, sector 5
Bucuresti 050016 
Romania
 
Add us to your address book
 
 
Want to change how you receive these emails?
You can update your preferences or unsubscribe from this list.