Petiția Platformei Aresel - Manifestul romilor pentru România, a ajuns în atenția lui Klaus Iohannis. Prin intermediul domnului profesor Cristian Pîrvulescu, decanul Facultății de Științe Politice, petiția Platformei Aresel - Manifestul romilor pentru România - a adus în discuție câteva aspecte importante pentru minoritatea romă din România. Astfel, în cadrul dezbaterii din 19.11.2019, problematica romilor a fost supusă atenției candidatului Klaus Iohannis, jurnaliștilor, formatorilor de opinie invitați  și a publicului larg. 
 
Klaus Iohannis a menționat, într-un răspuns mai larg, că „Documentul a ajuns la colegul meu, Sergiu Nistor, care m-a informat și o să ne aplecăm asupra acestei chestiuni, dar nu este pentru mine un novum să mă aplec asupra chestiunilor de combatere a discriminării.” 
 
Platforma Aresel interpretează aceste afirmații ca pe o asumare a Manifestului, lucru care ar duce la implementarea solicitărilor exprimate de comunitățile de romi din România. Ceea ce este de dorit, având în vedere situația, îndepărtată încă atât de valorile europene cât și de cele constituționale, în care se regăsesc comunități întregi de romi. Prioritățile sunt: participarea politică, siguranța comunităților, locuirea și  locurile de muncă, toate aspecte ce contribuie la menținerea unui nivel ridicat de sărăcie și excluziune socială a romilor. 
 
În contextul în care mesajul comunităților de romi din România a ajuns, săptămâna trecută, la cel mai înalt nivel, și anume în atenția domnului David Sassoli, Președintele Parlamentului European și a doamnei Helena  Dalli, noul Comisar desemnat pentru egalitatea de șanse, este necesar și important ca dialogul să înceapă și în România, între minoritatea romă și viitorul Președinte al țării. 
 
Toți cei 14 candidați din turul I al alegerilor prezidențiale au avut șansa să își expună un punct de vedere în legătură cu petiția romilor. Acum, dintre cei doi candidați rămași în cursa electorală, așteptăm ca și Viorica Dăncilă să dea un răspuns acestei minorități naționale. 
 
Considerăm important ca atât cei doi candidați, cât și întreaga clasă politică, să înțeleagă faptul că România nu își permite să se alinieze unui discurs antidemocratic cu valențe xenofobe si rasiste, că discriminarea și segregarea, fenomene care ne-au marcat istoria în ultimii 600 de ani, nu ar trebui să fie permise într-o societate care se dorește a fi democratică, solidară și echitabilă.  

Îi mulțumim politologului Cristian Pîrvulescu pentru susținere și apreciem viziunea dumnealui despre democrație, în sensul în care "democrația nu înseamnă tirania majorității, ci protecția minorităților".