Proiectul are o valoare de peste 5,1 milioane de euro, din care 4,2 milioane reprezintă un grant oferit de statul norvegian. Senatul României și Reprezentanța UNICEF în România au lansat vineri inițiativa „România pentru fiecare copil. Asigurarea incluziunii sociale – ruperea cercului vicios al excluziunii în cazul copiilor celor mai vulnerabili din România”, în contextul Zilei Internaționale a Drepturilor Copilului, sărbătorită în întreaga lume în fiecare an pe data de 20 noiembrie.
În ciuda eforturilor depuse pentru atingerea standardelor europene și a unui nivel mai ridicat de dezvoltare și coeziune socială, aproape 42% dintre copiii români continuă să fie afectați, în mod disproporționat, de sărăcie, acces redus la servicii, excluziune și discriminare. Acești copii sunt mai expuși situațiilor de violență, separare de familie și plasament în servicii de îngrijire alternativă sau școli speciale, iar normele sociale și de gen au un impact negativ asupra incluziunii sociale a acestora, limitându-le totodată participarea. Obiectivul proiectului „România pentru fiecare copil” este de a contribui la incluziunea socială a tuturor copiilor și adolescenților, în special a celor vulnerabili, prin servicii de sănătate, educație și protecție a copilului (servicii comunitare și specializate integrate) de calitate, echitabile și coordonate, precum și prin norme sociale protective.
Valoarea totală a inițiativei este de peste 5,1 milioane de euro, din care un grant în valoare de 4,2 milioane de euro oferit de Norvegia prin Granturile Norvegiene în cadrul Programului Dezvoltare locală administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Proiectul este inițiat de UNICEF în România în parteneriat cu Consiliul Județean Bacău, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, Direcția de Sănătate Publică Bacău, Primăria Moinești, Primăria Bacău, Primăria Colonești, Primăria Corbasca și Primăria Brașov, Direcția de Asistență Socială Bacău, Direcția de Asistență Socială Brașov și Direcția de Asistență Socială Moinești, și implementat în perioada iunie 2021-decembrie 2023.
„România pentru fiecare copil” are trei arii de intervenție majore ce vizează promovarea Inițiativei „Localități Prietene ale Copiilor„ și crearea cadrului optim pentru participarea copiilor la procesul decizional la nivel local, crearea și operaționalizarea a cinci Centre Comunitare Integrate (CCI) în care cel puțin 6.400 de copii și persoane vulnerabile din 16 comunități locale din județele Bacău și Brașov vor beneficia de servicii specializate medicale, sociale, de consiliere psihologică, kineto-terapie sau logopedie. A treia arie de intervenție vizează promovarea educației incluzive de calitate.
„Mă bucur că anul acesta, împreună cu UNICEF și alți parteneri, inclusiv prin acest eveniment, am reușit să aducem Senatul României mai aproape de copii și să le dăm o voce. De Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, dar și în fiecare zi, trebuie să ascultăm copiii, să îi consultăm în deciziile care le afectează viața și să le dăm oportunitatea să se implice ca să poată deveni cetățeni activi. De multe ori copiii au idei și soluții inovatoare la care adulții nu se gândesc neapărat”, a declarat Președinta Senatului României, Anca Dragu.
„Inițiativa România pentru fiecare copil este dedicată tuturor copiilor - mai mici, mai mari, timizi sau încrezători, copii care au nevoie să meargă la grădiniță și la scoală, să fie sănătoși și protejați, au nevoie de o șansă de a se dezvolta, de a-și forma și de a-și face cunoscută opinia, copii care, prin creativitatea lor, ar putea face acea ideală lume o realitate. Însă au nevoie de susținerea noastră, a tuturor”, a afirmat Oana, membră a Boardului Copiilor.
„Prin inițiativa România pentru fiecare copil, vrem să declanșăm o acțiune pentru crearea comunităților prietene ale copiilor în România, comunități în care vocile, nevoile, prioritățile și drepturile copilului sunt parte integrantă din politicile publice, astfel încât fiecare copil se bucură de copilărie și își atinge potențialul maxim. Ne dorim ca sistemele să colaboreze mai bine, sub umbrela Centrelor Comunitare Integrate, unde copiii au acces gratuit la servicii specializate adaptate lor și să ne asigurăm că fiecare copil are acces la o educație incluzivă de calitate”, a declarat Pieter Bult, reprezentantul UNICEF în România.
„Mulțumesc Senatului României pentru sprijinul acordat acestui proiect și mulțumesc UNICEF pentru angajament. În cariera mea diplomatică desfășurată pe trei continente am avut plăcerea să lucrez cu UNICEF în proiecte similare, care au fost de succes. Sunt sigur că așa va fi și de această dată”, a declarat Thorstein Wangen, Consilier EEA and Norway Grants, Ambasada Regatului Norvegiei în România.
UNICEF a implementat în ultimii ani, în 45 de comunități urbane și rurale din județul Bacău, un model de furnizare a serviciilor integrate la nivel comunitar, fiind derulate două pachete de intervenții: Pachetul Minim de Servicii și pachetul Educație Incluzivă de Calitate, ambele oferind acces la servicii de bază din domeniul sănătății, al protecției sociale și al educației, la nivelul comunității. În urmă cu un an, Parlamentul României a amendat legea asistenței sociale pentru crearea cadrului legal de aplicare a modelului reprezentat de Pachetul Minim de Servicii la nivel național.
Scopul noului model al inițiativei „România pentru fiecare copil” este extinderea tipului de servicii furnizate (pentru a include și servicii specializate), a ariei geografice și a intervențiilor, astfel încât să se asigure că diferitele sectoare nu lucrează izolat, ci într-un mod coordonat și integrat. La fel ca în cazul altor proiecte UNICEF, evidențele acumulate vor contribui în mod semnificativ la promovarea incluziunii sociale și dezvoltarea unor politici publice în beneficiul celor mai vulnerabili copii.
***
Despre UNICEF
Despre UNICEF
UNICEF este prezent în România și în alte 190 de țări și teritorii pentru a promova supraviețuirea și dezvoltarea copiilor din perioada copilăriei mici până la adolescență. În România, UNICEF lucrează împreună cu actori cheie precum Guvernul, Parlamentul, autorități locale, societatea civilă, sectorul privat, parteneri naționali și internaționali și mass media pentru a asigura accesul tuturor copiilor la educație timpurie de calitate și la școală, pentru protejarea adolescenților și monitorizarea drepturilor copilului, pentru protecție socială și pentru mobilizarea de resurse în beneficiul copiilor.