Trimite mesajul tau, gandurile bune, chiar si o fotografie (sau mai multe) cu tine pentru Revista Atelierul (nu uita sa mentionezi si numele fotografului) in perioada 26 martie – 25 aprilie la adresa de mail poza@revista-atelierul.ro. Daca nu doresti sa apari in poza, echipa Atelierul se bucura si la primirea unei felicitari personalizate cu un mesaj pe masura. Imaginile vor fi publicate pe www.revista-atelierul.ro si pe pagina de FB Revista Atelierul.
Proiectul Revista Atelierul a aparut in momentul in care cultura designerilor de produs si a creatorilor de obiecte unicat a inceput sa prinda amploare in Romania si a devenit tot mai necesara o structura in cadrul careia artizanii, creatorii, designerii de produs sa se poata organiza si exprima. Revista Atelierul, din anul 2010 si pana in prezent, a construit si dezvoltat o platforma-comunitate pentru toti cei interesati de acest domeniu creativ: artizani, viitori creatori de produse unicat, manageri culturali, designeri si creatori de produs & publicul targetat.
In cei patru ani a reusit sa transforme in realitate ce si-a propus si chiar mai mult decat atat. Atelierul are peste 50 de membri, redactori, editori si organizatori in cadrul Revistei Atelierul, peste 18.000 de fani pe pagina de Facebook, peste 500 de participanti la swapuri, peste 100 de expozanti la evenimentele sale, peste 1.500 de articole publicate pe www.revista-atelierul.ro si un nou site events.revista-atelierul.ro unde gasesti informatii despre concursuri, evenimente, ateliere si giveaway-uri organizate de cei mai reprezentativi si populari artisti si designeri din domeniu. De asemenea, proiectul Noaptea alba a creatorilor si designerilor de produs a fost finalist la Gala Societatii Civile in mai 2013, sectiunea Arta si Cultura, iar voluntarele revistei au fost nominalizate anual la Gala Nationala a Voluntarilor.
Asociatia Atelierul de Creatie, care se afla in spatele proiectului Revista Atelierul, a fost creata cu scopul de a sustine si promova in mod constant valorile contemporane culturale romanesti cu implicatii directe in industria creativa a produse de autor si handmade. Din anul 2011 ne implicam in promovarea educatiei culturale prin evenimentele organizate in diferite locatii din Romania, protejarea si valorificarea temelor traditionale romanesti in contemporan.
De asemenea, din 2014 incurajam mobilitatea culturala prin intermediul evenimentelor de profil din strainatate la care suntem parteneri media. Din ianuarie 2014 unele dintre scopurile cele mai pregnante ale asociatiei sunt acelea de a promova valorile culturale nationale romanesti in cadrul evenimentelor - targuri internationale de bijuterie si design contemporan - din strainatate si de a incuraja mobilitatea culturala a designerilor& creatorilor de produs si a evenimentelor din domeniu in Romania si in alte tari europene.