A IV-a ediție a Festivalului JazzUP Sea, organizat de Asociația CultArt și finanțat de Primăria Municipiului Constanța, va avea loc în perioada 11-14 august 2022, în orașul Constanța.
Localnicii și turiștii sunt invitați să se bucure de muzică prin intermediul celor patru concerte JazzUP Sea, dar și prin evenimente conexe – workshopuri cu teme muzicale pentru copii și tineri, două Jam Sessions cu artiștii festivalului și două concerte de muzică electronică. Intrarea este liberă la toate evenimentele.
Ediția din acest an a Festivalului JazzUP Sea are ca temă „Cele 5 limbaje ale iubirii”, un concept dezvoltat de scriitorul și filozoful american Gary Chapman în cartea sa, „The Five Languages of Love”, publicată în urmă 30 de ani. În viziunea JazzUP, muzica este un limbaj universal al iubirii – de la cântecul de leagăn sau serenada cântată sub balcon până la muzica religioasă intonată de o comunitate – și ne aduce împreună, fără să țină cont de rasă, religie, vârstă sau condiție socială.
Festivalul JazzUP Sea va explora aceste limbaje ale iubirii prin intermediul concertelor și evenimentelor conexe, invitând publicul să redescopere, cu ajutorul muzicii, bucuria de a fi împreună.
Localnicii și turiștii sunt invitați să se bucure de muzică prin intermediul celor patru concerte JazzUP Sea, dar și prin evenimente conexe – workshopuri cu teme muzicale pentru copii și tineri, două Jam Sessions cu artiștii festivalului și două concerte de muzică electronică. Intrarea este liberă la toate evenimentele.
Ediția din acest an a Festivalului JazzUP Sea are ca temă „Cele 5 limbaje ale iubirii”, un concept dezvoltat de scriitorul și filozoful american Gary Chapman în cartea sa, „The Five Languages of Love”, publicată în urmă 30 de ani. În viziunea JazzUP, muzica este un limbaj universal al iubirii – de la cântecul de leagăn sau serenada cântată sub balcon până la muzica religioasă intonată de o comunitate – și ne aduce împreună, fără să țină cont de rasă, religie, vârstă sau condiție socială.
Festivalul JazzUP Sea va explora aceste limbaje ale iubirii prin intermediul concertelor și evenimentelor conexe, invitând publicul să redescopere, cu ajutorul muzicii, bucuria de a fi împreună.
Primul concert al festivalului, programat la Muzeul de Artă Constanța (joi, 11 august, ora 19:00), este intitulat „Words of Affirmation” și reprezintă declarații de iubire. Atât pentru muzicieni, cât și pentru publicul invitat, acest concept va fi explorat printr-un concert de muzică clasică, susținut de TRIO PONTICUS și format din muzicienii Sabin Penea (vioară), Eduard Zecheru (violoncel) și Cătălin Răducanu (pian), care vor interpreta o serie de lucrări din repertoriul clasic, romantic și modern, adaptări după cântece vocale sau lucrări ce conturează scene și povești fără ajutorul cuvintelor, ci doar prin forța sunetelor de a vorbi nemijlocit inimii.
Al doilea concert (vineri, 12 august, ora 19:00, Piața Ovidiu) va fi susținut de experimentata interpretă Irina Sârbu, alături de Puiu Pascu (pian), Ciprian Parghel (bas) și Tudor Parghel (tobe), reuniți în formula artistică Irina Sârbu Band. Concertul lor este intitulat „Acts of Service” și va conține piese de dragoste din repertoriul standard de jazz și câteva surprize din zona folclorică, totul fiind interpretat cu măiestrie de cei patru muzicieni, nume remarcabile ale jazzului autohton.
Sâmbătă, 13 august, ora 19:00, în Piața Ovidiu va avea loc un concert plin de energie, susținut de Ana-Cristina Leonte & The Bash, o trupă formată din artiști ai noului val din jazzul românesc, care va explora conceptul de „Quality Time”, reprezentat de petrecerea timpului în mod prezent și calitativ – în cuplu, cu prietenii sau în comunitate. Ana-Cristina Leonte, cântăreață, compozitoare și conducătoare de formație, propune o aventură sonoră alături de colaboratorii ei constanți, Tavi Scurtu (tobe), Albert Tajti (clape, bass synth) și Alex Arcuș (saxofon, flaut, bass synth), trecând peste orice regulă și categorisire, pentru că muzica prezentului trăiește prin inovație și are ca singură condiție starea de libertate.
Ultimul concert al festivalului, duminică, 14 august, ora 19:00, programat tot în Piața Ovidiu, va fi susținut de excelentul Sorin Zlat Trio și va explora tema atingerii fizice, fiind intitulat „Physical Touch”. Dacă inițial acest concept se referea la contactul fizic cu o altă persoană, acest concert propune explorarea atingerii fizice a instrumentului de către artist și aprofundarea relației care se formează între o ființă umană și un obiect aparent neînsuflețit, instrumentul căpătând viață în mâinile artistului.
Al cincilea și ultimul limbaj al iubirii, anume „Receiving Gifts”, reprezintă festivalul în integralitate, căci artiștii primesc aprecierea publicului, iar publicul primește deseori mai mult decât așteaptă – prin receptarea actului artistic. Câteva evenimente conexe festivalului fac parte din acest ultim limbaj al iubirii, fiind integrate în program trei workshopuri pentru copii și tineri (12-14 august, ora 17:00, în Piața Ovidiu), două Jam Sessions cu artiștii festivalului (11 și 14 august, ora 21:30, la Botanica) și două concerte de muzică electronică (12 august – Kaius Leppa și 13 august – The Rabbit King, ambele programate la ora 21:00, în Piața Ovidiu).
Iată că ajungem la a IV-a ediție a Festivalului JazzUP Sea și le propunem constănțenilor și turiștilor un program muzical consistent, cu nume mari ale jazzului românesc – muzicieni experimentați și foarte apreciați de publicul nostru, dar și în mediul muzical internațional. În acest an am integrat în Festivalul JazzUP Sea încă trei proiecte ale Asociației CultArt: JazzUP Young – workshopuri pentru copii și tineri, deoarece ne dorim ca ei să descopere și să aprofundeze limbajul muzical; JazzUP Session – sesiuni de improvizație cu artiștii festivalului și JazzUP Party – concerte de muzică electronică susținute de doi DJ apreciați în mediul muzical românesc.
Nu în ultimul rând, spațiile pe care le-am ales pentru concerte sunt simbolice pentru orașul Constanța și litoralul românesc: splendidul Muzeu de Artă, care prezintă peste un secol din evoluţia picturii, sculpturii şi graficii româneşti (circa 1840 – 1950) și Piața Ovidiu, un loc cu un istoric impresionant, vegheată din 1887 de statuia poetului exilat la Pont, Publius Ovidius Naso.
Pot doar să sper că un program atât de variat va ajunge la mai multe categorii de public și că la final fiecare participant de la concertele noastre va găsi sau regăsi muzica pe care o preferă. Îi mulțumesc în mod deosebit Primăriei Municipiului Constanța pentru încredere și continuitate; de asemenea, le mulțumesc tuturor sponsorilor și partenerilor noștri pentru sprijinul acordat. Vă așteptăm cu bucurie la evenimentele JazzUP! – a declarat Valentin Ștefan Ștefăniță, președintele Asociației CultArt și directorul JazzUP Sea Festival.
Intrarea la concertul de la Muzeul de Artă este liberă, dar se face în baza unei rezervări și a confirmării acesteia la adresa de e-mail rezervari@jazzup.ro sau la numărul 0744JAZZUP (0744.529.987).
Mai multe informații pe https://jazzup.ro/, pe pagina de Facebook JazzUP și pe contul de Instagram @jazzup_official.
***
Valoarea totală a proiectului este de 322.150 lei.
Asociația CultArt și proiectul JazzUP au fost create în anul 2018, fiind fundamentate pe experiența de peste 15 ani a organizării festivalurilor și concertelor de muzică clasică. JazzUP reunește proiectele JazzUP Sea, JazzUp Peak, JazzUP Casino, JazzUP Party, JazzUp Session, JazzUP Young, JazzUP Hope și JazzUP Castel.
Eveniment finantat de Primăria Municipiului Constanța
Prezentat de Pop Cola
Susținut de BRD - Groupe Société Générale și Monsson Trading
Card preferat: Mastercard
Sponsori principali: Construcții Erbașu, ZOISS Home Design, illy, Aqua Azur
Sponsori: Avincis, Euro Gifts, Mădălina Mocanu Design
Parteneri: Botanica, Muzeul de Artă Constanța, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Cărturești, Art & Craft Constanța Revival, ArtAntik Gallery, Wagner Arte frumoase și povești, Reyna Beach, Versum
Parteneri media: RFI România, Radio România Cultural, Zile și Nopți, Zeppelin, IQads, Aici a stat, Igloo, Modernism.ro, Festivalier, Flawless.ro, InOras.ro, CTNews, GoNext