„În momentul în care vedem ceva frumos suntem supuși unei descentrări radicale.  Frumusețea ne ridică uşor deasupra pământului, lăsând-l să se rotească sub noi câțiva centimetri, în așa fel încât, atunci când revenim, descoperim că avem o cu totul altă relație cu lumea față de momentul anterior ”. Elaine Scarry
 

A truth, a lie and a list of possibilities este primul spectacol al trilogiei Beauty – Disgust – Utopia, în care coregrafa Andreea Novac își întoarce atenția asupra frumuseții, înțeleasă ca experiență de comunicare sau act de descoperire, dezgolit de promisiuni estetice.
 
„Nu tratez frumusețea ca pe un obiect sau ca pe o calitate estetică, ci mai degrabă o înțeleg ca pe o interacțiune particulară între spectator și performer, ce implică un transfer de putere; o experiență transformatoare, mereu instabilă, subjugantă și eliberatoare în același timp, motiv pentru care, adesea, ne dă batai de cap”. Andreea Novac
 
A truth, a lie and a list of possibilities va avea premiera pe 21 septembrie la Centrul Național al Dansului București și va fi acompaniat de 4 conferințe teoretice care abordează frumusețea din perspectivele sociologică, filosofică, a design-ului vestimentar și a imaginii, după cum urmează:
 
28 septembrie, ora 19:00, Linotip – Centrul Independent Coregrafic (Str. Ion Brezoianu, 23-25, Palatul Universul, etaj 2) – Corpul ca proiect: frumusețe și societate – susținută de doctorul în sociologie Gabriel Jderu:
 
„În societățile actuale corpul funcționează ca un sistem de simboluri, căpătând o importanță mare pentru construirea identității sociale. Biografiile sociale sunt trăite și construite prin corp, devenind “biografii întrupate”. Prezentarea își propune să aducă în discuție câteva teme actuale în domeniul științelor sociale, în ceea ce privește statutul corpului într-o societate devenită somatică”.
 
29 septembrie, ora 17:00, Librăria Kyralina (Str. Biserica Amzei, nr.10) – Despre frumuseţea care nu ne dă pace  –  susținută de conferenţiarul universitar Cristian Iftode:
 
„Pentru cei care cred, precum prinţul Mîşkin, că „frumuseţea va salva lumea”, dar mai ales pentru cei care nu mai cred: „cearta” cu frumosul a (neo)avangardelor artistice a fost doar despărţirea de un tip de frumos? De la Frumosul platonician, la frumuseţea stranie, relativă şi ocazională a practicilor artistice contemporane. Frumuseţea care nu mai împacă omul cu lumea sa, dar şi întâlnirea de care nu se poate dispensa nicio artă”.
 
12 octombrie, ora 19:00, Mezanin (Str. Ion Brezoianu, 23-25, Palatul Universul,    etaj 1) v-am pregătit o conferință dedicată Designului Vestimentar.
 
14 octombrie, ora 17:00, POINT (Str. General Eremia Grigorescu, 10) –  Într-o eternă căutare a frumosului  – susținută de criticul și istoricul de artă Daria Ghiu:
 
„Cum definim o abordare „corectă” a imaginii, în această lume virtuală, în care ne petrecem atât de mult timp? Cei mai mulți dintre noi suntem pasionați de curatorierea paginilor noastre publice, devenite cărți de vizită gândite atent, un fel de oglinzi ale sufletelor, deseori situate departe de realitatea noastră și de cea din jurul nostru”.
 
Următoarele două reprezentații vor avea loc la Iași, la Teatrul Fix, pe 6 octombrie, și la Cluj, la Fabrica de Pensule, pe 30 octombrie.

A truth, a lie and a list of possibilities
Concept: Andreea Novac
Coregrafie şi interpretare: Andreea Belu, Cristina Lilienfeld, Andreea Novac
Sound Design: Shamamanu'
Light Design: Alexandros Raptis
Costume: Sabina Suru
 
Spectacolul este produs de asociația Developing Art şi co-finanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

*Programul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul programului sau de modul în care rezultatele programului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
 
Parteneri: Centrul Național al Dansului București, Teatru FIX, Fabrica de Pensule, Librăria Kyralina,Linotip – Centru Independent Coregrafic, Mezanin, Point.
 
Parteneri media: Gala Societății Civile, Feeder.ro, Modernism.ro.