Fundația Principesa Margareta a României dă startul celei de-a 10-a ediții a programului național Tinere Talente, cu o nouă generație de 36 de bursieri muzicieni și artiști plastici. Programul Tinere Talente susține și promovează tineri artiști talentați din familii modeste, pentru ca aceștia să aibă posibilitatea de a-și dezvolta potențialul și a-și exprima talentul. Bursele Tinere Talente se acordă pe perioada unui an calendaristic și permit tinerilor artiști să îşi cumpere materiale şi instrumente, să participe la concursuri, concerte, expoziţii şi cursuri de specializare în România şi în străinătate. 
 
Un număr de 36 de tineri artiști au fost selectați ca bursieri Tinere Talente în 2017, în urma unei selecții naționale care a avut loc în lunile decembrie și ianuarie, jurizarea fiind realizată de prestigioși oameni de artă și cultură. Tinerii au vârste cuprinse între 14 și 24 de ani și studiază la licee sau universități de arte plastice și muzică din Bucureşti, Cluj Napoca, Craiova, Iași, Piatra Neamț , Oradea, Târgu- Mureș, Timişoara și Suceava. Aceștia vor avea un plan de dezvoltare artistică, prin sesiuni de mentorat și stagii de masterclass cu artiști consacrați ai altor generații, în cadrul unei tabere de creație interdisciplinare, dar și oportunități de promovarea a operei lor prin evenimente organizate de Fundație si partenerii programului , precum și ca membri ai Orchestrei Fundaţiei Principesa Margareta a României. 
 
De-a lungul timpului, programul a susținut peste 250 de tineri să își împlinească un viitor artistic,  asigurând valorificarea unor talente reale, care altfel ar fi pierdute pentru muzica și arta mondială. În decursul a 9 ani, Fundația Principesa Margareta a României  a investit aproape 1.000.000 Eur în viitorul artistic al României, fonduri strânse în cadrul Concertului Regal caritabil organizat anual la Ateneul Român. În prezent, un număr important dintre bursierii susținuți de-a lungul timpului au o carieră de succes, ca soliști în orchestre naționale și de tineret, ori își expun și promovează operele într-un mediu de elită. Tinere Talente a fost recunoscut ca Cel mai bun program de Artă și Cultură din România, laureat la Gala Societății Civile în anii 2013 și 2015. 
 
“Bursa Tinere Talente a fost pentru mine mai mult decât un sprijin financiar, a însemnat deschiderea unui orizont cultural imens, accesul la concursuri și mentori valoroși, precum și  multe momente de emoție, inspirație și motivație”, mărturisește George Ionuț Vîrban, unul dintre cei mai talentați tenori ai noii generații, fost bursier al programului.
 
Fundația Principesa Margareta a României mulțumește pentru implicare membrilor juriului, muzicieni și artiști vizuali, care au dăruit din timpul lor pentru a participa la selecția bursierilor din 120 de candidați. De asemenea, mulțumește pentru generozitate partenerilor și sponsorilor care susțin financiar ediția Tinere Talente 2017. 
 
 
Juriul Tinere Talente 2017:
La secțiunea Muzică: Tiberiu Soare, Rafael Butaru, Teodor Ilincăi și Toma Popovici. 
La secțiunea Arte plastice: Virgil Scripcariu, Carmen Apetrei, Lucian Butucariu, Ileana Dana Marinescu, Raluca Pantiș.
 
 
Parteneri Tinere Talente 2017: 
Fundația Vodafone România, BRD-Groupe Societe Generale,  Kaufland România
 
 
Sponsori: 
Dacia – Kultho – Deutek – Negro 2000 – Sofmedica – Damen Galați – Hotel Siqua – RR Media – Fundatia Policlinicilor Sociale Regina Maria – Residence Hotels – Dental Med – Star Storage


 
Partneri Media:
TVR1, Radio România, Cariere, Revista Biz, Nine o Clock, Business Review
 
 
Instituții partenere: 
UNMB, Filarmonica George Enescu, Teatrul Național București, Elite Art Gallery
 
 
Bursieri Muzică:
Achim Cristiana, 15 ani, Colegiul “Dinu Lipatti” București, specializarea pian
Andrieș Evelina, 20 ani, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, specializarea harpă
Antal Eduard, 24 ani, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, specializarea orga
Borbiro Timeea, 15 ani, Liceul de Arte Oradea, specializarea flaut
Borodin Constantin, 22 ani, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, specializarea violoncel
Burjan Emoke, 22 ani, Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, specializarea flaut
Ciobanu Bogdan Paul, 16 ani, Liceul de Arte “Victor Brauner” Piatra Neamț, percuție
Cristescu Anca, 23 ani, Universitatea Națională de Muzică București, specializarea flaut
Eremie Iolanta, 21 ani, Universitatea Națională de Muzică București, specializarea vioară
Ioniță Fabiola, 23 ani, Universitatea Națională de Muzică București, specializarea pian
Iorga Doris, 20 ani, Universitatea Națională de Muzică București, specializarea oboi
Jula Elias, 21 ani, Universitatea Națională de Muzică București, specializarea trompetă
Lupuște Dora, 17 ani, Colegiul „Sigismund Toduța” Cluj Napoca, specializarea vioară
Petho Rebeka, 16  ani, Liceul Vocațional de Artă din Târgu- Mureș, specializarea flaut
Preda Constantin, 18 ani, Colegiul Național de Arte “Octav Bacilă” Iași, specializarea pian
Roba Vlăduț, 16 ani, Colegiul de Arte “Ciprian Porumbescu” Suceava, specializarea clarinet
Ștefan Larisa, 22 ani, Universitatea Oradea, specializarea canto
Szucs Stefania, 18 ani, Liceul de Arte din Oradea, specializarea flaut
 
 
Bursieri Arte vizuale:
Anghel Ștefan, 21 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia grafică 
Cerescu Alina, 23 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia grafică
Chelaru Stefana, 24 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia design
Ciora Silviu, 21 ani, Universitatea de Arte și Design Cluj Napoca, secţia sculptură
Diniță Consuela, 23 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia pictură
Dinu Alexandra Ioana, 22 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia grafică
Fisticanu Ion, 19 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia grafică
Florea Alexandru Daniel, 21 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia grafică
Grigoraș Theodor, 23 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia grafică
Grigorescu Cezar, 16 ani, Liceul de Arte „Marin Sorescu” Craiova, secţia design
Gudină Mara, 16 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia grafică
Larion Alexandra, 23 ani, Universitatea de Arte și Design Cluj Napoca, secţia grafică
Lemnaru Ana Maria, 23 ani, Universitatea Națională de Arte “George Enescu” Iaşi, grafică
Piscureanu Ionuț Florentin, 20 ani, Universitatea de Vest din Timişoara, secţia design
Rusu Doru, 19 ani, Universitatea Naţională de Arte Bucureşti, secţia sculptură
Stan Mădălina, 22 ani, Universitatea de Arte și Design Cluj Napoca, secţia design
Tamaș Păun Daniela, 22 ani, Universitatea de Arte și Design Cluj Napoca, secţia design
Țoța Maria Ilinca, 14 ani, Liceul de Arte Plastice “Nicolae Tonitza” București, secția pictură 
 
 
www.tineretalente.org, www.fpmr.ro