Festivalul revine cu o lună de evenimente culturale și invitați internaționali,
în perioada 20 august – 20 septembrie
în perioada 20 august – 20 septembrie
Buzău International Arts Festival revine cu a doua ediție, ce se va desfășura în perioada 20 august - 20 septembrie, în municipiul Buzău, cu același concept unic în regiune.
Invitatul de onoare al acestei ediții a BIAF va fi actorul italian Michele Placido, atât de cunoscut publicului de toate vârstele, din România, mai ales pentru rolul celebrului comisar Corrado Cattani, pe care l-a jucat în serialul ”Caracatița” (La Piovra).
Michele Placido va fi prezent la Buzău în data de 17 septembrie, când va susține o conferință de presă, iar publicul BIAF va avea parte de o întâlnire memorabilă cu actorul și regizorul italian, care va participa la o sesiune de întrebări și răspunsuri, după proiecția unuia dintre cele mai cunoscute filme ale sale, ce se va desfășura la Teatrul George Ciprian, de la orele 14:00.
Presa acreditată la BIAF 2022 se va putea întâlni cu faimosul actor și regizor la conferința de presă programată pe 17 septembrie, de la orele 11:30, la Primăria Municipiului Buzău.
Despre Michele Placido: s-a născut în 1946. A studiat actoria la Centro Sperimentale di Cinematografia din Roma şi la Academia de Arte Dramatice. Și-a făcut debutul în actorie în 1969, în spectacolul de teatru Visul unei nopţi de vară. Doi ani mai târziu, şi-a început cariera în film, lucrând cu regizori precum Luigi Comencini, Mario Monicelli, Salvatore Samperi, Damiano Damiani, Francesco Rosi, Walerian Borowczyk, Marco Bellocchio şi Carlo Lizzani. Primul său mare succes a venit odată cu rolul soldatului Paolo Passeri, în Marcia trionfale (1976), rol care i-a și adus un trofeu David di Donatello – premiile industriei de film din Italia. În 1979, Michele Placido a obţinut Ursul de Argint pentru Cel mai Bun Actor la Festivalul de Film de la Berlin, pentru rolul său din filmul Ernesto (Salvatore Samperi). În anii ’70, a apărut în mai multe filme de televiziune, însă anul 1983 reprezintă startul unei cariere strălucite în seriale TV, prin rolul care l-a făcut celebru – cel al comisarului Corrado Cattani din seria Caracatiţa / La Piovra. La începutul acestui an, a revenit pe scenă, în rolul lui Willy Loman, din ”Moartea unui comis-voiajor”.
Artele cuceresc Buzăul, timp de o lună
Buzău International Arts Festival, evenimentul care a pus Buzăul pe harta festivalurilor internaționale, va oferi publicului o lună întreagă de întâlniri unice cu vedete din România și de talie internațională, și numeroase evenimente, multe dintre ele în premieră: film, teatru, concerte, expoziții, spectacole stradale, lansări de carte, evenimente pentru copii, întâlniri cu oameni de cultură, conferințe, masterclass-uri și workshop-uri.
BIAF include și edițiile cu numărul șapte ale Festivalului Internațional de Film Buzău - BUZZ IFF și Festivalului Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B, precum și numeroase evenimente care vor marca Anul European al Tineretului.
De asemenea, Caravana BIAF 2022 va ajunge în mai multe localități din județ, pentru a oferi evenimente culturale deosebite unui public cât mai larg și care are mai greu acces la astfel de momente.
Festivalul debutează sâmbătă, 20 august, cu o mulțime de evenimente stradale, ce vor acapara Bulevardul Nicolae Bălcescu și Parcul Crâng, începând cu orele 17:00. Cei mici și cei mari se vor putea bucura de momente speciale alături de trupa de toboșari și suflători Superchill, trupa de jongleuri și dansatori cu foc Drum’n’Fire, statui vivante, artiști stradali, jonglerii pe sârmă, personaje din filme pentru copii și supereroi care vor împânzi bulevardul, o paradă a motocicliștilor de la clubul B-Zones RC Buzău, automobile retro expuse de pasionații lor proprietari, plus sute de baloane ce vor colora străzile.
Deschiderea oficială a #BIAF2022 va avea loc în data de 21 august, cu un concert susținut de Mihai Mărgineanu & BANDA, în Parcul Crâng, zona Obelisc, de la orele 19:30.
De altfel, publicul va avea ocazia de a participa la numeroase concerte, pentru că la BIAF 2022 vor fi prezenți: Mahala Rai Banda, DJ Gojira, Tourette Roulette, The Groovy Bastards, precum și buzoienii de la Trupa Cin5i și cei de la Hangar 6, cărora li se vor alătura multe trupe de tineri, inclusiv din orașul Buzău.
Programul detaliat al acestei ediții va putea fi găsit pe pagina de Facebook a festivalului, la https://www.facebook.com/biafRomania, precum și pe site-ul http://biaf.ro/.
Printre invitații de marcă ai celei de-a doua ediții a Buzău Internațional Arts Festival se numără fotojurnalistul Vadim Ghirdă, care va prezenta publicului o expoziție cu fotografiile sale recente, regizorul grec Dimitris Koutsiabasakos, impresarul italian Isabella Gullo, regizoarea și actrița greacă Georgia Tsangaraki, actorii Olimpia Melinte, Răzvan Vasilescu, Anca Sigartău, Maria Obretin, Ion Ionuț Ciocia, Marius Chivu, dar și mulți alți oaspeți din România și din străinătate.
Buzău International Arts Festival este organizat de Asociația CulturAll și Asociația Bulevardul Culturii, în parteneriat cu Primăria Municipiului Buzău și cu Centrul Cultural și Educațional Alexandru Marghiloman, fiind un Proiect Cultural finanțat de Ministerul Culturii.
Sponsori: Carrefour, Transelectrica, Agrana România, LeBig Supermarket, BCR, Lucsor, ElcarGid, Birou Notarial Vasile Victor și Asociații, Camera Notarilor Publici Ploiești
Parteneri: Teatrul George Ciprian Buzău, Muzeul Județean Buzău, TransBus, Casa de Cultură a Sindicatelor Buzău, Hotel Pietroasa, Dopamine Photo Studio
Parteneri media: Rock FM, Radio România Cultural, AGERPRES, Zile și Nopți, Cărturești, Wall Street, IQads, Spotmedia, Observator Cultural, PRwave, Iqool, Cinemap, All About Romanian Cinema, filme-carti.ro, movienews.ro, Kudika, Garbo, Fashion Premium Magazine, SMARK, Munteanu, Buzau.net, Campus Media, Opinia Buzău, TVSat Media Group, Buzău Media, Supersonic Radio, News Buzău, Reporterbuzoian.ro, buzoienii.ro, Observatorul buzoian