Clădind pe baza unei experiențe îndelungate în proiecte artistice interdisciplinare, Asociația Developing Art anunță startul proiectului coregrafic AtTention. Complicities of Moving Bodies, prin intermediul căruia studiază intersecția dintre atenție (aspectul selectiv al gândirii, transpus în mișcarea corpului) și artele performative (dans, teatru, film), aplecându-se și asupra artelor vizuale. Proiectul propune un format cadru de practici și produse artistice (plimbări performative, ateliere, prezentări, performance-uri), care împreună problematizează teme actuale legate de corp, stimulează colaborarea dintre artiști și mediază o înțelegere interdisciplinară a subiectului.
Primul eveniment în cadrul proiectului este Safe Space, un atelier de mișcare și storytelling condus de artista și activista sârbă Gordana Vukov Ciganjik, care se va desfășura în spațiul Sandwich din cadrul Atelierelor Malmaison, între 18 și 20 septembrie, începând de la orele 16:00. Atelierul va dura patru ore în prima zi și aproximativ câte două ore în zilele următoare și este construit în jurul conceptului de spațiu sigur, investigându-i coordonatele: Care sunt granițele dintre indivizii implicați într-un grup? Câte euri sunt într-o persoană? Cum se reflectă eul în sine? Dar în grup? Cum se reflectă grupul în persoană? Cum se adaptează ființa la grup și invers, care sunt mecanismele de protecție care se desfășoară într-un astfel de context? Folosind mișcarea, vocea, exerciții specifice actoriei și storytelling-ului, scrierea de poezii și metoda dramatică în timpul programului de trei zile, atelierul va construi un grup în cadrul căruia va fi explorat un spațiu sigur. Astfel, va fi facilitată cunoașterea de sine și oglindirea în celălalt și ducând la crearea de conținut care se poate constitui într-o bază pentru evoluție și îmbogățire în viețile participanților. Doritorii se pot înscrie folosind acest formular. Participarea la atelier costă 100 de lei.
Gordana Vukov Ciganjik s-a născut în 1984 în Subotica, Serbia și a absolvit Facultatea de Arte Dramatice din Cetinje (Muntenegru), Departamentul de Actorie. A lucrat în Fundația pentru Cultură a orașului, a jucat în spectacole de teatru și a creat și condus ateliere de teatru pentru diferite grupe de vârstă. Concepe și implementează diverse proiecte artistice și culturale. În activitatea ei, este interesată în mod deosebit de cercetarea potențialului și dinamicii grupurilor și de a conecta actori din diferite domenii (urban-rural; tânăr-bătrân; diferite limbi, etnie, medii socio-economice etc.).
Cel de-al doilea atelier din cadrul proiectului AtTention este The Stories Our Bodies Tell, condus de artista croată Ana Marija Marinov, găzduit tot de spațiul Sandwich, între 19 și 21 septembrie, începând de la orele 18:15 în primele două zile, respectiv 16:00 în cea de-a treia zi, astfel încât doritorii să poată participa la ambele workshop-uri. Acest atelier invită la o investigare a mesajelor pe care le transmite corpul, eliberate de filtrul conștiinței și rațiunii. Este vorba de ascultarea și exprimarea poveștilor pe care corpul trebuie să le spună, cele care nu mai pot aștepta, cele care izbucnesc din celule, ducând uneori la senzații inexplicabile și viscerale. Care sunt modurile în care corpul stochează astfel de povești? Cum pot fi ele scoase în lume sau într-o conversație intimă cu sinele, într-un spațiu dat? O diferențiere clară între multiplele roluri pe care le întrupează o persoană de la un moment la altul este aproape imposibil de urmărit, însă corpul păstrează aceste experiențe, povești și subiecte într-o memorie somatică. Acest atelier este o poartă înspre această memorie. Doritorii se pot înscrie folosind acest formular. Tariful pentru întreg atelierul este de 100 de lei.
Ana Marinov (născută în 1992 la Šibenik) și-a finalizat studiile de licență în jurnalism și studiile postuniversitare în științe politice la Facultatea de Științe Politice din Zagreb. După aceea, s-a mutat în Germania, unde a primit o bursă pentru a studia filmul experimental la MET, pe care a finalizat-o în 2018 la Berlin. Acolo, ea a participat pentru prima dată la o expoziție de grup, “Exist”, la galeria Mainoeuvre. În 2020, s-a întors în Croația unde a lucrat la un film documentar, a condus ateliere de film pentru tineri și s-a angajat în artă video. Din 2022, ea și-a continuat educația în lucrul cu corpul, ceea ce a determinat-o să locuiască din nou între Croația și Berlin.
Iar între 26 - 29 septembrie, la Modul Cărturești (str. Academiei nr. 18 - 20), vor avea loc o serie de evenimente derulate de echipa Developing Art ca parte a proiectului, astfel: un lecture performativ pe tema vârstei și a corpului, susținut de Andreea Novac, un workshop și un performance susținute de Irina Marinescu și o plimbare performativă și o sesiune de lectură, facilitate de Alina Ușurelu.
Proiectul AtTention. Complicities of Moving Bodies este conceput sub forma unui eveniment de 5 zile, multiplicat și prezentat succesiv în luna septembrie la București, în luna octombrie la Zlarin (Croația) și la începutul lunii noiembrie la Subotica (Serbia). Proiectul implică comunități locale de artiști, încurajează dialogul de idei și facilitează întâlnirea dintre artiști și public pe coordonate practice și conceptuale, la nivel național și internațional. Mai multe informații despre proiect și evenimentele din cadrul său se găsesc pe pagina de Facebook a Asociației Developing Art.
***
AtTention. Complicities of Moving Bodies este un proiect al Asociației Developing Art, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național - AFCN.
Parteneri instituționali: Sandwich, Klara I Rosa, Tatavaka, Centar Koralja Zlarin, Cărturești.
Parteneri media: Radio România Cultural, Adevărul, Zile și Nopți, Ziarul Metropolis, Observator Cultural, Revista Golan, The Institute, Bookhub, Capital Cultural, life.ro, Mindcraft Stories, Iscoada, Happ.ro, Spotmedia, Savantgarde.
Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziția Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.